.

Superstiţii la palat

Oameni de rând sau capete încoronate suntem cu toţii – într-o măsură mai mare sau mai mică – influenţaţi de superstiţii. Foarte mulţi dintre noi credem în   “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ne prevestesc viitorul. Dacă lucrurile prevestite de semnele "citite" în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu voluptate celor din preajma noastră. O astfel de poveste este şi articolul “Superstiţii în Palat” publicat de revista Realitatea ilustrată” din 8 aprilie 1928. Pentru că tuturor ne plac poveştile – care conţin sau nu un sâmbure de adevăr – o să v-o spun şi vouă:

Superstiţia e încuibată nu numai în poporul de jos, ci de multe ori o vedem furişată chiar şi în palatele regale. Spiritismul de exemplu, ştim că mai întâi s'a practicat în saloanele societăţii înalte. Misterele farmecului captivează mintea omenească şi când o dorinţă trecătoare nu se poate satisface cu mijloacele cunoscute, naturale, se recurge la acel ceva supranatural. Oamenii înfig în haină trei ace pentru ca fata să se poată mărita după un an cu alesul inimei sale; când ies din biserică după cununie, miresele fac paşi de câte un metru. Toate acestea sunt sacrificii aduse zeiţei farmecului.

Regele Franz Iosif
al Austriei 
Aceasta s'a văzut cu ocazia căsătorilor prinţeselor engleze. Dacă după cununie prinţesele ies cu pas mărunt din biserică, toţi rămân ferm convinşi că primul născut din acea căsătorie va fi fetiţă. Dar cum, la curţile regale, e mai mare bucurie când primul născut e băiat, miresele ieşind din biserică fac un pas mare peste prag, pentru ca primul fruct al acestei nunţi mai bine să fie prinţ decât o prinţesă.

Regele ungur, Francisc losif (notă: Regele Franz Iosif al Austriei) când visa noaptea morţi şi morminte, în ziua următoare nu se mai ocupa cu afaceri,  nici de ale Statului şi nici de cele familiale. Şi cancelarul german Bismarck era puţin cam superstiţios. Când călătorea şi-i trecea o pisică peste drum, se întorcea înapoi. Ziua de Vineri era nefastă pentru el, fiindcă din vremi imemoriale o stia ne-norocească.

Regina Maria de las Mercedes
 a  Spaniei
Cristina, regina Spaniei, purta la colier un ochi de corb; susţinea că îi aduce noroc. Acesta îl primise de la bunica sa încă atunci când era mică prinţesă de Austria. Şi numai atunci îi aducea noroc, când îl purta deasupra inimei.

Dar inelul Castiglionei? Acest misterios inel a fost purtat câtva timp şi de Cristina, cu toate că întreaga Spanie susţinea că-i aducător de nenorociri. Regina însă nu credea. Şi asta fiindcă dezastruoasa înfrângere a Spaniei de către America din timpul domniei ei o atribuia pierderii ochiului de corb. Fermecatul inel de opal fusese al contesei Luisa Castiglione, pe care o iubea mult Alfons al XII-lea. Regele îi şi promisese căsătorie, dar când interesele Statului i-au cerut să abandoneze pe Lucia în favorul Mercedesei (notă: Mercedes de Orléans), cea dintâi l-a blestemat. Familia Castiglione avea ca relicvă un splendid inel de opal, pe care îl luase un străbun al familiei după un răsboi câştigat, din degetul unui maur. Maurul a blestemat (afurisit) pe proprietarul din orice timp al inelului, proorocind moartea oricărui purtător în decurs de un an.

Regina Maria Christina
 a Spaniei
Acest inel l-a trimis Lucia ca dar de nuntă regelui. Reginei Mercedes i-a plăcut atât de mult inelul, încât l-a rugat pe rege să o lase să îl poarte ea. Alfonso i-a dat inelul, dar din acea zi, s-a îmbolnăvit şi peste câteva luni a murit (notă: Regina Mercedes a murit la Madrid la două zile după ce a împlinit 18 ani). Regele scoase inelul din degetul defunctei şi-l dete bătrânei Regine Cristina, care de asemenea îşi dete duhul peste câteva luni. Afurisita relicva fu dăruită pe urmă, surioarei mai mari a regelui, Mariei della Piedad, care la scurte zile se nimici, în urma unei boale misterioase. După aceste nenorociri, regale nu mai a dat inelul nimănui: l-a tras el pe deget şi peste 24 ore a murit (notă: Regele Alfonso al XII-lea a murit în noiembrie 1885, la 28 de ani, fiind bolnav de tuberculoză). A doua soţie, Maria Cristina (notă: Maria Cristina de Austria), a luat la ea inelul fermecat. Când fiul ei Alfons al XIII-lea se îmbolnăvi, judele a pretins tare ca să se prăpădeasc atât inelul cât şi ochiul de corb. Regina s'a supus, inelul l-a atârnat la gâtul statuii sfântului protector al familiei, unde se poate vedea până azi. De ochiul de corb n'a voit să se despartă.

Regina Louise a Danemarcei
impreuna cu fiica sa
Alexandra si cu nepoata Louise
La curtea daneză Regina Luiza era captivată de credinţa într'un farmec naţional. În hainele fetelor sale de la “prima confirmare", între cusături, cosea înlăuntru acul cu această ocazie. Credinţa era că aducea partide bune fetelor, ceea s'a şi întâmplat dealtfel.

La curţile ţarilor era înrădăcinată credinţa că ţarului, familiei şi oaspeţilor numai în acel caz le va cădea bine mâncarea, când doamna de curte va împrăştia înainte de a începe masa, o mână de sare pe spate.

Notă: am daptat ușor textul original  astfel încât să poată fi mai uşor de parcurs.

#superstiţii #blesteme
Superstiţii la palat Superstiţii la palat Reviewed by De ieri De azi on 10:50 Rating: 5

Niciun comentariu:

Imagini pentru teme create de A330Pilot. Un produs Blogger.