Obiecte magice din mitologia românească: „iarba fiarelor” și „fluierul fermecat”

În poveștile care ne-au fermecat copilăria, „iarba fiarelor” și „fluierul fermecat” erau două dintre cele mai râvnite obiecte magice. Folosite de eroii noștri îndrăgiți pentru a deschide lacătele cu care erau zăvorâte alesele lor și comorile cele mai ascunse, sau pentru a-și vrăji dușmanii cu ajutorul unor cântece minunate, aceste elemente ascund secrete adânci.

Poveștile clasice nu ne-au dezvăluit însă întotdeauna secretul dobândirii acestor obiecte cu puteri supranaturale. Am cercetat arhivele și am găsit aceste taine descrise în două numere din anii 1926-1927 ale prețioasei reviste „Comoara satelor”.

Continuarea

Datini de Sâmpietru (29 iunie): Tradiții, credințe și legende românești

Sfântul Petru ca un sfânt,
Dete o ploaie cu vânt
Și ne culcă la pământ!

Sărbătoarea creștină din 29 iunie, ziua de pomenire a Sfinților Slăviților și întru tot lăudaților și mai-marilor Apostoli Petru și Pavel, este numită în popor simplu Sân-Petru (sau Sâmpietru).

Continuarea

De Sânziene (datini, tradiții. obiceiuri)

Ziua de 24 iunie este cea în care creștinii ortodocși cinstesc Nașterea cinstitului, slăvitului Prooroc, Mergătorului înainte și Botezătorului Ioan.  Tot în această zi, îndeosebi în Moldova, este prăznuit Sfântul Mucenic Ioan cel Nou, prilej cu care la Suceava - fosta capitală a Moldovei - atrage în fiecare an mii de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a se închina la moaștele Sfântului.

Sărbătoarea religioasă se suprapune cu o altă mare sărbătoare din calendarul popular: Sânzienele sau Drăgaica. O sărbătoare laică a iubirii și a fertilității, prilej pentru practicarea unor ritualuri de vindecare a bolilor, de aducere a ursitului și a belșugului în gospodărie. 

 

Continuarea

Fugi deochi, dintre ochi: O incursiune în lumea credințelor populare

Una dintre superstițiile adânc înrădăcinate în conștiința poporului român – dar întâlnită și la multe alte popoare – este credința în deochi. Deochiul este privit de cele mai multe ori ca fiind o boală datorată puterii vătămătoare pe care o poate avea o privire malefică.

Continuarea

Strigarea peste sat: De la morala populară la satira contemporană

„Strigarea peste sat” a fost unul dintre cele mai populare obiceiuri practicate în lumea satului românesc de altădată. Fiind organizată în perioada Postului Sfintelor Paști – o perioadă de recunoaștere, dar și de îndreptare a păcatelor – prin acest ritual, comunitatea satiriza năravurile locuitorilor. 

 

Această practică era întâlnită în majoritatea aşezărilor din Muntenia, Transilvania și Banat, având loc cu precădere de Lăsatul secului sau în Joia Mare.

Continuarea

Cățelul Pământului: Creatura mitică ce „păzește” hotarul dintre viață și moarte

Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. 

De ce aparte? Pentru că, spre deosebire de ursitoare, zâne, iele, stafii, strigoi sau joimărițe – ca să numesc doar câțiva dintre acești prieteni sau dușmani imaginari ai românului – Cățelul pământului (numit și Câinele pământului, Grivan sau Țâncul pământului) are un corespondent în lumea reală. Acest corespondent este un rozător care se hrănește cu rădăcini și care trăiește în tainica lume subpământeană, ascuns de ochii oamenilor: orbetele.

Continuarea

Datini barbare de altădată: Datul câinilor în tărbacă

De cele mai multe ori, atunci când ne aducem aminte de datinile de altădată, o facem cu nostalgie, regretând faptul că acestea au fost uitate. Nu este și cazul obiceiului pe care îl voi evoca în continuare – acela de “a da câinii în tărbacă”.  

Când spunem azi că o persoană “a fost luată în tărbacă” ne referim - de cele mai multe ori - la faptul că aceasta a fost “luată în râs” sau că cineva “și-a bătut joc” de ea. Dar...

Continuarea

Descântecul la stele: Rituri străvechi pentru dragoste și tămăduire

Creștini fiind, românii cred că cerul și podoabele lui au fost create de Dumnezeu, asemeni tuturor celor care există. Ei cred de asemenea că: 

“...cerul, fiind locașul lui Dumnezeu, al Domnului  Hristos, al Maicii Domnului, al Sfinților și al cetelor îngerești, stelele sunt făcliile ce se aprind noaptea spre a lumina sfânta lume a celor fără sfârșit.” 

Alte legende spun că stelele nu ar fi altceva decât niște candele sau felinare agățate de torțile cerului: 

“ca să ne arate și noaptea locașul înfricoșatului județ al lui Dumnezeu.”  

Prin unele locuri din Moldova se spune că la începutul lumii nu erau stele pe cer și că ele au început să răsară abia după ce primii oameni au început să se nască. De aici și credința că stelele care împodobesc cerul noaptea nu ar fi altceva decât: 

“...lumânări aprinse ale sufletelor celor care se nasc; fiecare om are în cer o stea care lucește foarte frumos când omul se silește a face fapte bune și care nu mai licărește când omul face rău.” 

Credința populară înzestrează aștrii cerului cu puteri supranaturale. Tocmai de aceea, către stele: 

“...se îndreaptă unele rostiri de vrajă ale celor care doresc feluritele lucruri ale acestei lumi”.

---

---

Continuarea