Cum va fi vremea: Un minitratat de meteorologie populară

Viața țăranului român – fiind legată de peticul de pământ pe care îl lucra și care îi aducea cele necesare traiului - a depins mereu de starea vremii. „Umbletul vremii” putea să-i aducă belșug sau să îi nimicească munca. Tocmai de aceea locuitorii satelor au fost mereu atenți la semnele care îl puteau ajuta să prevadă „cum va fi vremea”. 

 

În timp, s-a alcătuit un adevărat “tratat de meteorologie populară”, care s-a transmis oral – îmbogățit - din generație în generație: 

“Generații întregi, veacuri de-a rândul, au observat tot ce le înconjură, ca apoi din schimbări, adeseori cu totul neînsemnate, să-și fixeze anumite semne, de multe ori uimitor de precise, care să-i prevestească vremea. Începând de la dobitoacele de casă, tovarășii lui de lucru, până la dobitoacele din creierii munților, și de la uneltele lui de lucru până la stelele cerului, toate i-au legat atenția, ca apoi la rândul lor, toate să-i fie câte-un îndreptar, câte-un sfetnic”. (Traian German – articolul “Meteorologie populară“ – publicat în “Comoara satelor” – ianuarie 1923) 

Continuarea

29 august: Obiceiuri în ziua de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

An de an, ziua de 29 august marchează ziua de prăznuire a Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, fiind ultima zi de post din anul bisericesc (anul bisericesc începe în 1 septembrie).

Această zi mai este numită în calendarul popular și Sfântul Ioan de toamnă, Sfântul Ioan cap tăiat sau Brumariul.

Continuarea

Astă sară-i clacă-n sat...

Claca a fost întotdeauna una dintre formele cele mai populare de întrajutorare din lumea satului românesc.  

În vremea cositului, a prășitului sau a seceratului, pentru deșfăcatul porumbului sau pentru torsul lânii, pentru făcutul vălătucilor, când își ridicau sau acopereau casele, românii apelau la ajutorul consătenilor organizând câte o “claca plină de veselie și aducătoare de spor cu cheltuială puțină”. 

Continuarea

Sărbătoarea de Sântă Mărie Mare: Tradiții și credințe Populare

Cultul Maicii Domnului este adânc înrădăcinat în cultura populară a românilor. Când se roagă pentru ploaie, românul zice: „Doamne, maica Domnului – dă Doamne ploaie”. 

Pentru a chema dragostea, în Bucovina, fetele și feciorii „spălau icoana Maicei Domnului cu busuioc și apa se arunca peste flori”. Prin Vâlcea, după ce ridicau din casă războiul de țesut, femeile măturau de îndată prin cameră „ca să nu stea Maica Domnului în genunchi din această pricină”.

Continuarea

Paparudă-rudă, vino de ne udă

Magia ploii în tradițiile românești: Ritualuri vechi pentru alungarea secetei

Pentru țăranii români, seceta a reprezentat de-a lungul timpului unul dintre cei mai redutabili adversari. Sătenii erau convinși că “seceta este o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru necredința și feluritele răutăți ale oamenilor”. 

Cu toate acestea, fenomenul meteorologic extrem nu era perceput exclusiv ca o ripostă divină. Bătrânii satului considerau că lipsa precipitațiilor era adesea provocate de anumite categorii de persoane interesate de vremea uscată — cum erau cărămizarii, care aveau nevoie de soare pentru uscarea materialelor, sau comercianții care își doreau timp favorabil pentru negustorie.

Continuarea

SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI: Semnificație religioasă și obiceiuri populare

Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, una dintre cele mai importante prăznuiri creștine din timpul anului, este marcată anual în calendarul ortodox la data de 6 august. Această zi aduce aminte de minunea de pe muntele Tabor, momentul în care Isus Hristos și-a revelat natura divină înaintea ucenicilor Săi Petru, Iacob și Ioan: „şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.

În cadrul aceleiași revelații s-au arătat alături de Hristos doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Miracolul de pe Tabor a fost confirmarea decisivă pentru cei mai apropiați apostoli că Învățătorul lor nu era doar un simplu prooroc al Domnului, ci cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Continuarea

Iubirile de altădată: Primii fiori ai dragostei pe vremea bunicilor

O! săracii Români tari,
Zice lumea că-s tâlhari;
Nu-s tâlhari de boi, de cai,
Ci-s tâlhari de fete mari!

Pe la 1870, într-o epocă în care „ai noştri tineri” îşi desăvârşeau încă studiile la Paris, un tânăr român care ştia „a vorbi franţuzeşte, a scrie franţuzeşte şi a iubi tot franţuzeşte” se întoarce în România.

Aici el îşi redescoperă cu surprindere neamul și autenticele obiceiuri de dragoste:

Continuarea

Inelul de logodnă: Istorie, simbolistică și tradiții din întreaga lume

Inelul de logodnă – o materializare a promisiunii pe care și-o fac viitorii miri că își vor fi fideli unul altuia și că se vor căsători în viitor – are o istorie milenară.

Având forma unui cerc – fără început și fără de sfârșit – inelul de logodnă este un “simbol al credinței conjugale, al legăturii spirituale și trupești între două ființe întovărășite pentru toate fericirile și durerile vieții.” (1)

Continuarea