Citește mai mult... »
DATINI
Datini, credințe și obiceiuri românești
Prima pagina
Articole:
Cele mai citite articole:
-
Cocoșii - datini, tradiții, superstiții În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenilor...
-
Zilele de Rusalii sunt sărbătorile care încheie ciclul marilor sărbători domnești începute odată cu Duminica Floriilor. Sunt trei zile de ...
-
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ...
-
Usturoiul - sau aiul după cum mai este numit prin Banat şi Transilvania – este una dintre plantele cele mai des folosite de români pentru ...
Postări populare
-
Cocoșii - datini, tradiții, superstiții În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenilor...
-
Zilele de Rusalii sunt sărbătorile care încheie ciclul marilor sărbători domnești începute odată cu Duminica Floriilor. Sunt trei zile de ...
-
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ...
Duminica Mare a Rusaliilor
Duminica
Mare a Rusaliilor sau
a Pogorârii Sfântului Duh, este
sărbătoarea creştină care încheie ciclul Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea
populară a Rusaliilor şi de aceea sunt foarte greu de diferenţiat obiceiurile și
practicile creştine de cele precreștine.
Foarte multe din datinile acestei zile
sunt în legătura cu cele din ziua premergătoare, a Moşilor
de vară, sau cu sărbătoarea de a doua zi, a Rusaliilor. S-au
păstrat până astăzi multe dintre obiceiurile şi tradiţiile populare legate de
Duminica Mare a Rusaliilor. Am selectat pentru voi - din studiul “Sărbătorile de vară la români” publicat
în anul 1910 de marele etnolog și folclorist român Tudor
Pamfile - descrierea câtorva dintre ele:
“De cu sâmbătă seara
flăcăii se duc pe la vii sau pe la păduri, unde taie nuiele mari şi frumoase de
tei. Aceste nuiele le duc acasă în spinare, pe greabănul cailor sau cu
trăsurile (…). Cei care aduc pentru casa lor, cei ce cumpără sau dobândesc
în dar aceste ramuri, împodobesc întreaga gospodărie cu nuiele de tei. Rămurelele
mici le pun pe la icoane şi pe la corzile caselor, iar afară le pun pe la
ferestre (între geamuri şi zăbrele) şi pe sub streasină. Mai toţi pun şi prin
garduri, dar mai ales pe la ţăruşii porţii. Teiul astfel pus, oriunde ar
fi, rămâne acolo uitat.”
![]() |
Poartă împodobită de Duminica Mare |
Ramuri de tei se duc
şi la biserici: “Rămurelele se
aşează înaintea icoanei Maicei Domnului sau nafurarului. După serviciul
dumnezeesc, preotul ia câte o mlădiţă mică şi o dă fiecărui creştin care se
perindează la anafură. Aceste mlădiţe se păstrează apoi la icoanele din
casă, întocmai ca salcia de Florii.” Despre aceste crenguţe de tei aduse în
ziua de Duminica Mare de la biserică se crede că au puteri protectoare: “Teiul de Dumineca Mare este bun la multe.
Când peste vară plouă cu piatră, este bine a se arunca afară câte o crenguţă de
tei uscat, cu credinţa că făcând astfel, piatra încetează. Alteori, cu aceleaşi
crenguţe, este destul numai să se ameninţe înspre partea de cer de unde
vine ploaia cu piatră, ca aceasta să se risipească îndată.”
În Ţara Românească femeile duceau la biserică
în Duminica Mare frunze de tei, de mure, de soc şi de jaleş. Acestea erau
lăsate acolo timp de trei săptămâni şi erau aduse acasă în a treia duminică: “Aceste buruieni, cred şi spun, că sunt bune
pentru multe leacuri. Din ele se fac mai cu seama ceaiuri împotriva răguşelii şi
a junghiului provenit din răceală. Cu aceste plante se descântă şi la
boli, dar mai ales slujesc la vrăjile de dragoste.”
![]() |
Împărțirea ramurilor de tei |
“Ca să
fii ferit de furtişaguri şi pierderi peste an, este bine ca cea dintâi
plăcintă pe care o faci sâmbăta pentru a doua zi, pentru Duminica Mare, s’o dai
de pomană ori s’o mănânci în casă, să o pui la cuptor întâi şi să o
scoţi pe urmă, să o rupi în trei părţi şi să o împarţi la săraci. Astfel
nu vei fi păgubit cu nimic”. O altă credinţă populară legată de această zi
este aceea că: “spre Duminica Mare, comorile
bune, care ard numai pe la zile mari, îşi arată flacăra.” Un obicei
care se mai păstrează prin unele sate din Transilvania este acela de a se face
în ziua de Duminica Mare cununi de cununie “din
spice de grâu curat şi din felurite flori de câmp”. Acestea se duc la
biserică “unde se păstreaza apoi la icoane, pentru toate cununiile de peste
an.”
![]() |
Cunună |
Un
obicei des întâlnit prin părţile Muscelului era acela al “prinsului suratelor”: Cele două fete care vor “să se prindă surate” taie o ramură de măr dulce şi apoi merg la o
fântână împreună cu un flăcău. “Acolo,
una se aşează într’o parte şi cealaltă în faţa ei. Flăcăul le întreabă şi ele
răspund de trei ori:
- Daţi surate pân’la
moarte?
- Dăm surate pân’la
moarte!
- De azi înainte
sunteţi surori?
- Suntem !
- De azi înainte să
ştiţi: nu vă mai ziceţi pe nume ci surate.
Apoi flăcăul le dă în
mână crăcana de măr dulce, şi apucând una de o ramură şi alta de cealaltă, trag
s’o spintece.”
![]() |
La fântână |
Tot
în Duminica Mare, pentru că a doua zi încep Rusaliile, era obiceiul ca seara să
se ungă tocurile ferestrelor și al ușilor cu usturoi și cu leuștean “spre a feri gospodăriile de duhurile
necurate”. Pentru că începând de a doua zi “aceste duhuri se vor război în văzduh cu duhurile bune și din lupta lor
va curge ploaie; de aceea se zice că Duminica Mare vine întotdeauna cu ploaie”.
Citește și: Moșii
cei mari ai Rusaliilor și Ziua când joacă Ielele
Sursa informaţiilor şi a citatelor: studiul
etnografic “Sărbătorile
de vară la români” - publicat de Tudor Pamfile – Editura Librariile
Socec&Co. - 1910
Joile păzite - zilele când fierbe piatra
"Joile grele" sau "Joile păzite"
“Calendarul popular” a avut întotdeauna o importanță
deosebită în lumea satului românesc. Zilele săptămânii, zilele de sărbătoare
sau cele în care au loc evenimente speciale pentru comunitate au fost
personificate și înzestrate cu puteri speciale.
În credința populară una
dintre zilele cele mai nefaste ale săptămânii este cea de joi. Joimărița -
personificarea zilei de joi - este o babă înaltă, slută și foarte
rea. Ea își poartă părul despletit - “ca și o salcie găunoasă” - și
rânjește arătându-și dinții îngălbeniți și stricați. E spaima fetelor
leneșe, pe care le pedepsește frigându-le mâinile în jar sau zdrobindu-le
degetele cu vătraiul.
Datini de Sângeorz
„Sf. Gheorghe ca un soare
Dete ploaie cu răcoare
Și ne scaldă la picioare.”
Ziua de 23 aprilie - numită în popor și Sângeorz sau Sân-George - e destinată pomenirii și cinstirii sfântului și măritului Sf. Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, patronul naturii înverzite și al vitelor în credința populară. Această zi era considerată în vechime de români ca fiind timpul din an în care Sfântul Gheorghe lua cheile de la Sf. Dumitru pentru a deschide porțile naturii către viață.
Sf. Mucenic Gheorghe omorând balaurul |
În seara de dinaintea zilei de Sf. Gheorghe românii puneau ramuri verzi de salcie și de rug la stâlpii porților, la ferestre și la uși pentru a împiedica strigoii să le intre în bătătură sau în case. Aceste ramuri se păstrau pentru a fi folosite peste an ca leacuri. Câteva dintre ramurile verzi se dădeau hrană vitelor “ca acestea să fie ferite de duhurile rele”.
Tot în seara de dinaintea Sângerzului românii ardeau opincile rupte și zdrențele de haine vechi iar cenușa lor o amestecau cu untură râncedă. Cu acest amestec erau unse ușile grajdurilor “ca să nu intre strigoii la vaci și să le ia laptele”. Prin alte părți se afumau vitele și staulele cu tămâie iar ugerul vacilor se ungea cu o “unsoare descântată pe pragul ușii sau pe dosul unui scaun, mestecată cu untură de porc, leuștean și pelin. Unsoarea se lipea pe baierul găleții de muls și de aici nu era îndepărtată până când nu se isprăvea, ungându-se cu ea țâțele de câte ori se mulgea.” (1)
În ajunul Sfântului Gheorghe “mai înainte de a veni vitele de la pășune, toți acei care posedă vite și le așteaptă să vie, se grăbesc a pune la ușa coșarei o căldărușe cu apă, în care se pune și un ou nefiert ; apoi alături de aceasta, o brazdă verde, iar lângă brazdă și o plantă cu rădăcina scoasă, care rădăcină are forma țâței de vacă, numită de popor bărdenie, în fine, pe lângă toate acestea se pune și focul pe bălegarul uscat de la vite, ca să fumege. Atunci se dă drumul vitelor ca să treacă peste acestea în coșare. Credința zice: toate acestea se fac pentru ca vitele să aducă lapte mult.” (2)
Pasca, mielul şi ouăle de Paşte - credițe și obiceiuri

Masa pascală este un moment important pentru români. Înainte de masă membrii familiei se spală cu apă în care au pus un ou roşu, având credința că dacă vor face astfel vor fi sănătoşi tot anul. Cina începe cu gustatul mâncărurilor sfinţite, aduse de la biserică şi continuă cu cele obişnuite. De pe masa de Paști nu trebuie însă să lipsească pasca, mielul și ouăle roșii.
Săptămâna Mare – datini, credințe, superstiții
Obiceiuri în Săptămâna Patimilor
Săptămâna
Patimilor – numită în popor Săptămâna Mare – este poate cea mai importantă
perioadă a calendarului creștin. Acest răstimp, cuprins între Duminica
Floriilor și Sâmbăta Mare a Paștelui, este destinat pregătirii creștinilor
pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Numeroase sunt datinile și obiceiurile
practicate în satele românești de altădată în ultima săptămână a Păresimilor (notă:
Postul de 40 de zile al Paștelui). Voi încerca
să enumăr câteva dintre acestea:
Prin târgul de Paști |
Lunea Mare: În prima zi a Săptămânii Mari femeile începeau să facă
“curățenia mare” de Paște: “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te
blesteamă casa!”. O mare importanță avea aerisitul casei și al lucrurilor
din ea: toate așternuturile și țolurile erau scoase în curte la aer, “ca să
iasă tot răul de peste iarnă”. Cu toate acestea exista credința că „în
Săptămâna Mare să nu prea spoiești, căci e rău de boale”. De asemenea prin
satele din Vâlcea era bine: “luni dimineața, în Săptămâna Mare, să pupi oala
cu unt” ca să nu-ți mai crape buzele. (2) Tot în această zi: “băieții se
însoțesc și fac câte o toacă mare de lemn de paltin, lungă cam de 5 metri și
grea, încât abia o poate duce un om. Astfel de toace se pun pe dealuri și în
apropierea bisericii, ba aproape de fiecare casă, și o bat mereu până în Duminica
Tomii”. (1)
Marțea Seacă: această zi era considerată o zi a privegherii, fiind
dedicată pomenirii ultimei cuvântări a Mântuitorului: predica
de pe Muntele Măslinilor. În acestă zi continuau pregătirile gospodăriei
pentru Paște: “se dădea cu mătura”, se spălau geamurile și se făceau treburile
mai grele pe lângă casă.

Curățiți, mamă,
casele
Și spălați cămășile,
Că vin Joimărițele,
Cu custurile,
Și sulițele! “ (6)
Un obicei interesant era cel practicat în Maidan (Caraș-Severin): "Miercuri noaptea spre Joi-mari, pe la 2 după miezul nopții, obișnuiesc a
face la fiecare casă ‹‹lumnicichele›› (luminițele),
care sunt șapte focuri mici din vreascuri de alun uscate, adunate de fete mari
ori de neveste, care aprind focuri nu numai acasă ci și la mormintele
răposaților. Îndată ce s’au aprins ‹‹lumnicichele››
vin copii cu toaca și o bat la fiecare
casă, până umblă tot satul. Creștinele îi dăruiesc cu câte un colăcel. După ce
a termninat în sat, se duc la morminte și fac asemenea. Încărcați de colaci
se’ntorc la casele lor.” (1)

“Printre
obiceiurile Paștilor, în Moldova se mai menține și coptul pascăi. Iată cam care
ar fi originea acestui obicei: Isus Christos, înainte de a fi prins și
răstignit pe cruce, zise apostolilor săi, care până atunci mâncaseră pâine
nedospită și nesărată în decursul Paștilor, ca de aici înainte la acea
sărbătoare vor mânca copturi dospite și sărate. Cozonacii, mai ales în forma
lungăreață, se fac de Paști pentru a aminti sicriul în care a fost așezat
trupul Mântuitorului.” (5) De asemenea “în fiecare casă se umple borșul
în Joia Mare și dacă este de acest borș vara în putină, atunci nu capătă miros
stricat.” (2)
În zona Aradului “în Joia Paștilor, dimineața, oamenii își
mulg vacile, caprele, oile și din laptele acestora pregătesc caș, apoi ‹‹lipiu
cu brânză›› (pască). În ziua de Paști, după ce le-a binecuvântat preotul, după
rit, le pun credincioșii pe o masă dinaintea bisericii și fiecare creștin, după
ce a luat paști, își ia o bucățică de caș și puțin lipiu.” (1)
Citește și:
Tot
„în dimineața de Joi-Mari, din săptămâna ce vine înaintea Paștilor, înainte
de a cânta cocoșii a treia oară, oamenii se scoală și fac focuri în ogrăzi. Se
zice că aceste focuri închipuiesc focul la care a fost orit și ispitit
Apostolul Petru, lângă care s’a lepădat de Isus Hristos, în noaptea în care
Mântuitorul a fost prins și mai înainte de care îi spusese: ‹‹Petre, înainte de
a cânta cocoșul de trei ori, te vei lepăda de mine››”. (4) Focul din Joia
Mare, “se face aprinzând pentru fiecare mort câte o grămăgioară, dacă vrei
să fie luminați și ei pe lumea cealaltă.” (2)
Joia-Mare
era potrivită și pentru farmece: “seara ‹‹la trastii››, care fată dorește să
joace în tot cursul anului la tot jocul, se desbracă de tot și merge în grădina
vecinului să fure mătrăgună de acolo. Dacă isbutește să fure, se îmbracă, se
duce cu mătrăguna la ușa bisericii și ascunde buruiana în pragul bisericii așa,
ca să treacă popa peste ea. Crede că așa făcând, de câte ori va veni vreun
fecior din satul vecin, ca ‹‹lăturean›› la joc, pe ea o va juca mai întâi.
(Turda-Tur)” (1)
- Ia mieluțul, neamule!... |
Vinerea Mare - numită și Vinerea Neagră – era o zi a postului negru. Prin multe
locuri era obiceiul ca “în seara de Vinerea Paștelui lumea care vine de la
biserică vine cu lumânările aprinse. Sosiți, ocolesc casa de trei ori și fac
cruce cu lumânarea pe pereți, în toate cele patru părți, ca să fie ferită de
foc, boale și trăznet.” (1)
„În Galda (l. Aiud) este obiceiul ca în seara de
Vinerea-Mare poporul cu preotul în frunte, după ce au înconjurat de trei ori
biserica cu ceremonialul înmormântării Domnului, având toți lumânări aprinse în
mâini se duc la cimitir și pun lumânările arzânde lângă cruce. Astfel,
cimitirul rămâne luminat noaptea întreagă, de nu cumva suflă vreun vânt să
stingă lumânările.”
De asemenea “în Chiciudul de Câmpie este obiceiul ca în Vinerea Mare toți feciorii și
băieții să se scalde, crezând că dacă se scaldă în această zi nu vor fi bolnavi
tot anul”. (1) Obiceiul îmbăierii din Vinerea Mare era de altfel întâlnit în mai
toate locurile, pentru că “se zice că cel ce se
scaldă în Vinerea Mare sau de Paști, este sănătos peste tot anul.” De asemenea exista credința că “cine ia un ou din seara Domnului Isus Hristos (Vinerea Mare) și-l îngroapă
în vie, nu-i bate piatra via în acel an.” (2)
1931: O străduță din Ierusalim (stânga) si intrarea în Sfântul Mormânt (dreapta) |
În Sâmbăta Mare femeile pregăteau mielul sacrificat
în această zi și făceau ultimele pregătiri pentru masa de Înviere.
Prin Bucovina “în Sâmbăta Paștilor se face o păscuță a vitelor, care se dă
vacilor să mănânce ca să aibă mană.” La fel, “dacă pomii nu rodesc, este
bine ca gospodina să meargă în Sâmbăta Paștelor cu mâinile pline de aluat și să
le șteargă de pomi, care apoi vor rodi.”
“În noaptea din Sâmbăta Mare spre ziua de Paști, aproape pretudindeni
era obiceiul ca să nu doarmă nimeni. Pe la miezul nopții se bătea toaca din
turnul bisericii, iar pe la ora 1 din noapte se trăgeau clopotele ca să se
adune oamenii la ‹‹Înviere››.” (1)
Prin unele locuri era obiceiul aprinderii “Focului de Sâmbătă noaptea”:
“în București, apoi Hărțăgani și celelalte comune din
Zarand este obiceiul că, în Sâmbăta Paștilor, seara feciorii din sat se adună
și se duc în pădure. De aici aduc câteva care de butuci și le descarcă în
‹‹țintirim››, lângă biserică. Înaintea bisericii este un spațiu mare, pătrat,
împrejurat cu bârne groase cioplite în patru fețe, ca să servească drept
scaune, lăviți. Feciorii de cu seară fac foc acolo, în țintirim și nu-l lasă să
se stingă în cele trei zile ale paștilor, ci arde focul ziua-noapte tot
într’una.” (1)
Surse:
(1)
A. Viciu – articolul “Obiceiuri de Paști” – publicat în
revista “Comoara
satelor” – numărul din aprilie 1924
(2)
Artur Gorovei – “Credinţi şi superstiţii ale poporului român” – Librăriile
Socec&Comp. – 1910
(3)
S. Florea Marian – “Sărbătorile la români”
(4)
Tudor Pamfile – “Sărbătorile de vară la români” – Librăriile Socec&Comp. –
1910
(5)
articolul “Datine și credințe de Paști” – semnat “Lc.” –
publicat în numărul special de Paști 1934 al revistei “Ilustrațiunea
Română“
(6)
Tudor Pamfile – studiul “Mitologie românească – Dușmani
și prieteni ai omului”
- Librăriile Socec&Comp., C. Sfetea, Pavel Suru - 1916
Duminica Floriilor – datini, credințe, superstiții
Obiceiuri în ziua de Florii
“De Florii eram siguri că vin, cad întotdeauna cu o
săptămână înainte de Paști; dar de soare aproape că ne pierdusem nădejdea.
Primăvara s'a lăsat așteptată ca o ibovnică învățată de femei cu nărav să nu
dea buzna peste flăcăi: ‹‹Lasă-l să te aștepte și să crape fierea în el, că așa
te va iubi mai mult!›› Ni-i dragă primăvara deacum - nu pentru că zâmbește mai
șăgalnic decât pe vremuri, dar pentru că ne-a lăsat să o dorim mai mult. Iarna
a avut grijă să sosească de timpuriu și să zăbovească asemeni unui musafir
prost crescut. Și-a fost o iarnă vai, nu încruntată ca un dictator, ci
arțăgoasă ca o cumătră” – consemna reporterul Ion Pas în numărul din 8
aprilie 1928 al revistei “Realitatea ilustrată”. Și parcă atât de bine se
potrivesc cuvintele lui astăzi, după atât de multe primăveri care au trecut
peste noi.
Ziua
de Florii este cea care deschide șirul marilor sărbători domnești din Săptămâna
Patimilor. În Duminica Floriilor, numită și
Duminica Stâlparilor, se sfințesc prin rugăciune și stropire cu agheasmă ramuri
înmugurite de salcie, care se împart mai apoi creștinilor.
Ramurile de salcie
amintesc de ramurile de finic și de măslin cu care a fost întâmpinat
Mântuitorul la intrarea în Ierusalim. Aceasta nu este însă singura semnificație
dată de popor ramurilor de salcie sfințite în duminica de Florii:
La
cea piatră răzimată
Maica
Sfântă-i supărată.
Vin
trei îngeri și-o întreabă:
-
Ce ești, Maică, supărată?
- Cum să nu fiu supărată,
Că cu ochii m’am
uitat,
Pe
Hristos cum l-or luat,
Mi
l-or luat și mi l-or dus
La
curțile lui Pilat,
Pe
cruce de lemn l-or pus,
Cu
sulița l-or străpuns,
Apă
și sânge a curs.
Și-l
luară și-l sburară,
Sus
la cer îl ridicară.
Plânge
Maica și se frânge
Și
inima’i înoată’n sânge.
|
Luna fața și-a schimbat,
Soarele s’a’ntunecat!
Sălcioară,
Pleacă-ți vârful și te fă punte
Să trec,
Că mă înec.
Iară salcia și-a plecat vârful
Și s’a
făcut punte
și
a trecut Maica Domnului.
Și
i-a zis:
-
Să fii blagoslovită!
În
ziua de Florii,
Să
te ia toți oamenii prin mâini!
(……………….)
|
(Tudor
Pamfile – studiul etnografic “Sărbătorile
de toamnă și postul Crăciunului” – editura Librăriile Socec & Comp.
– 1914)
|
Numeroase erau în alte timpuri ritualurile care se făceau
în ziua de Florii. Câteva dintre acestea au fost inventariate de etnologul
Arthur Gorovei și publicate în lucrarea “Credințe și superstiții ale poporului român” (editura Librăriile Socec & comp., 1915):
În ziua de Florii se înghițesc mâțișoare sfinte spre a fi
scutit de durerea de grumaz. Tot atunci se ating vitele cu mâțișoare sfințite,
ca vitele peste an să fie înflorite, adică frumoase. Mâțișoarele se păstrează
și vara, și la vreme de zloată, trăsnete și grindină se pune o crenguță din ele
pe foc și se crede că fumul lor împrăștie zloata, trăsnetele și grindina.
(Bucovina)
Mâțișoarele Floriilor nu e bine a le aduce în casă, ci a
le pune sub streșina grajdului, și numai când tună și fulgeră a afuma casa cu
ele, și apoi fulgerul nu va atinge acea casă. (Bucovina)
Cum va fi vremea în ziua de Florii, tot așa va fi și în
ziua de Paști.
De Florii |
Mlădițele de lozie de la biserică în ziua de Florii nu se
pun în casă, ci se lasă afară, sub streșina casei. (Preutești, Suceava)
Dacă ramurile de măr, vișin, etc. ce se pun în ziua de Sf.
Varvara în oale cu apă vor înflori până în ziua de Florii, e semn de an bogat;
iar de nu, e semn de an sărac. (Stânca, Iași)
Dacă fetele mari dau cu salcie pe păr în ziua Floriilor,
le crește părul frumos (Catane, Dolj)
În ziua de Florii e bine ca să umbli încins cu o nuia de
salcie de la biserică, ca să nu te doară șalele. (Vâlcea)
Salcie de la Florii făcută cercuri și pusă la icoane, e
bună să se aprindă când fulgeră și trăsnește, și este cineva singur în casă.
(Ciulnița, Ialomița)
Salcia se pune la ferești în ziua de Blagovistenie și în
ziua de Florii. Salcia care ai pus-o să n’o arunci, ci s’o pui la icoană, că-i
bună pentru spor la albine.
Din salcia de Florii se fac cercuri și se pune pe pomi, ca
să dea roade mai multe. (Ciulnița, Ialomița)
“Și astăzi copilașii, în Dumineca floriilor, se duc de
dimineață la biserică, spre a-și încinge mijlocul cu ramuri de salcie tânără și
fragedă. Și, an cu an, Duminici înflorite trec peste anii noștri, tineri și
bătrâni, împărțind bucuriile după vârstă și după cum e omul așezat în viață.
„Vin floriile cu soare
Și soarele cu florii!"
spune graiul popular. Așa cântă și poetul inspirat.
Soarele zilelor noastre e așteptat încă să răsară odată cu primăvara României.
În așteptarea mult visatei primăveri se cere să muncim ca grijile mărunte,
necazuri și amărăciuni, să nu mai facă noapte în sufletele noastre flămânde de
pâinea bucuriei, de grâul înfrățirii.” (Leontin Iliescu – articolul ”Vin floriile cu soare” – publicat în numărul din 12
aprilie 1925 al revistei “Universul literar”)
Citește și: Săptămâna Mare – datini, credințe, superstiții
Puțină lume mai știe că în ziua de Florii se încheia în
mod tradițional și viața Mărțișorului: “Obiceiul de a'și atârna fetele la
gât în ziua de 1 Martie o monedă de aur, de argint sau vreun cinci parale
găurit este în toată Țara Românească. În satul Bucești (Tecuci) fetele, după ce
au purtat mărțișorul, se adună patru-cinci la un loc, la una care le e tuturor
prietenă, în ziua de Florii, și din banii pe care i-au purtat la gât, cumpără
portocale, cofeturi, zahăr, vin și petrec între ele. După aceasta se duc la
horă. Din acest obicei, care de alminterea nu există pretutindeni, s'a născut și
zicerea: La Florii se bea mărțișorul.” (Iuliu A. Zanne – “Proverbele românilor”, vol. VI - editura Librăriile Socec
& comp., 1901)
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
Caută pe blog:
Articole:
-
Zilele de Rusalii sunt sărbătorile care încheie ciclul marilor sărbători domnești începute odată cu Duminica Floriilor. Sunt trei zile de ...
-
Ziua de 24 iunie este cea în care creștinii ortodocși cinstesc “ Nașterea cinstitului, slăvitului Prooroc, Mergătorului înainte și Boteză...
-
În zilele pe care le trăim începutul postului mare – Lăsata secului – trece aproape neobservat. În alte vremuri însă, această zi de hota...
-
Noi, românii, suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţeză viaţa sau c...
-
O! săracii Români tari, Zice lumea că-s tâlhari; Nu-s tâlhari de boi, de cai, Ci-s tâlhari de fete mari! Pe la 1870, într-o ...