Cultul Maicii Domnului este adânc înrădăcinat în cultura populară a românilor. Când se roagă pentru ploaie, românul zice: „Doamne, maica Domnului – dă Doamne ploaie”.
Pentru a chema dragostea, în Bucovina, fetele și feciorii „spălau icoana Maicei Domnului cu busuioc și apa se arunca peste flori”. Prin Vâlcea, după ce ridicau din casă războiul de țesut, femeile măturau de îndată prin cameră „ca să nu stea Maica Domnului în genunchi din această pricină”.
Pentru țăranii români, seceta a reprezentat de-a lungul timpului unul dintre cei mai redutabili adversari. Sătenii erau convinși că “seceta este o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru necredința și feluritele răutăți ale oamenilor”.
Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, una dintre cele mai importante prăznuiri creștine din timpul anului, este marcată anual în calendarul ortodox la data de 6 august. Această zi aduce aminte de minunea de pe muntele Tabor, momentul în care Isus Hristos și-a revelat natura divină înaintea ucenicilor Săi Petru, Iacob și Ioan: „şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.
În cadrul aceleiași revelații s-au arătat alături de Hristos doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Miracolul de pe Tabor a fost confirmarea decisivă pentru cei mai apropiați apostoli că Învățătorul lor nu era doar un simplu prooroc al Domnului, ci cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.
Pe la 1870, într-o epocă în care „ai noştri tineri” îşi desăvârşeau încă studiile la Paris, un tânăr român care ştia „a vorbi franţuzeşte, a scrie franţuzeşte şi a iubi tot franţuzeşte” se întoarce în România.
Aici el îşi redescoperă cu surprindere neamul și autenticele obiceiuri de dragoste:
Inelul de logodnă – o materializare a promisiunii pe care și-o fac viitorii miri că își vor fi fideli unul altuia și că se vor căsători în viitor – are o istorie milenară.
Având forma unui cerc – fără început și fără de sfârșit – inelul de logodnă este un “simbol al credinței conjugale, al legăturii spirituale și trupești între două ființe întovărășite pentru toate fericirile și durerile vieții.” (1)
“La ce să mai lungesc vorba? Când și din Sf. Scriptură ştim că diavolul în chip de şerpe a înşelat pe Eva; v’o spun numai pe scurt: Şerpele-i făcut din diavolul. Că într'adevăr șerpele din diavol e făcut, se vede din următoarele însușiri diavolești ce le are: șerpele-i sprinter (sprinten, elastic), aşa că multe lovituri te constă până-i poți atinge o dată capul; căci se face colac și-și supune capul: numai capul și’l păzește când e în primejdie. Și diavolul, când a căzut din ceriu, s'a luat cu capu'n jos și între pumni: numai capul și la păzit de fulgerele ce'l urmăreau; de celelalte membre nici că i-a păsat. Șarpele-i hiclean (astut, isteţ), așa că pe nevăzute și nesimțite ți se știe vârî în sân și oriunde. Diavolul încă cu hiclenie s'a încolăcit, pe nevăzute și nesimțite împrejurul Evei când a înşelat'o.” (1)
"Când cântă cocoşii întâia dată, atunci e miezul nopţii; când cântă a doua oară, este aproape trei dimineaţă; iar a treia oară, când încep a cânta mai des, când apune găinuşa şi răsare luceafărul de dimineaţă, atunci îndată se şi face ziuă.”
În fiecare an, în ziua 20 iulie, este celebrat Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
“...râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraților celor fără de lege, învățătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoși, minunatul făcător de minuni și râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus și cerul i-a dat ascultare.”
Fiu al lui Sovah, un preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesva, din Galaad (Israel), Sfântul Ilie este reprezentat în icoane mergând pe cer într-un car cu roți de flăcări, tunând și lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune despre Sfântul Prooroc Ilie că este aducător de ploaie și că poate provoca furtuni puternice.
