"Când cântă cocoşii întâia dată, atunci e miezul nopţii; când cântă a doua oară, este aproape trei dimineaţă; iar a treia oară, când încep a cânta mai des, când apune găinuşa şi răsare luceafărul de dimineaţă, atunci îndată se şi face ziuă.”
Că-ți dau pâine cu măsline!”
În vremea sărbătorilor de primăvară mai cu seamă, dar și în zilele de vară, satele românești și maidanele mahalalelor din marile orașe erau luate cu asalt de ursarii care „jucau ursul” și care cutreierau ulițele.
Victor Bilciurescu consemna în anul 1945, în volumul „București și bucureșteni de ieri și de azi”:
Am să vă spun în cele ce urmează câteva superstiţii referitoare la trei obiecte care ne stau mereu prin preajmă – oglinda, foarfecele și pieptenele – culese acum mai bine de un secol de doi dintre marii etnografi români: Artur Gorovei și George S. Ioneanu:
Despre credințele românilor cu privire la farmecele, cântecele şi descăntecele de dragoste v-am povestit mai demult. Astăzi a venit rândul unui articol despre superstiţii.
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ne prevestesc viitorul. Suntem superstiţioşi – dar fără să devenim fanatici. Dacă lucrurile prevestite de semnele citite în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu voluptate celor din preajma noastră.
Odată ajunsă la vârsta la care începe să îi freamăte inimioara de dorul vreunui flăcău, Anuța începe să aştepte cu tot mai multă nerăbdare Duminica şi zilele de sărbătoare. Sunt acele zile în care Anuța are prilejul de a-și mai astâmpăra întrucâtva pojarul adunat în suflet.
![]() |
| Anuța pregătind ritualul de dragoste: oală cu apă neîncepută, ban alb și busuioc în vatra focului. (Imagine generată AI) |
Anuța nu stă însă cu mâinile în sân în asteptarea horei din sat. În seara de dinaintea jocului, fata desface în două focul din vatră și între focuri pune o oală cu apă neîncepută, un ban alb și busuioc.
În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul „ne este dat” de spiritele cele rele. Românii credeau, de asemenea, că acest rău poate fi îndepărtat cu ajutorul farmecelor și al descântecelor.
Oamenii au născocit practici magice despre care credeau că ar putea să îi ajute în aproape orice situație:






