Datini românești: tăierea moțului și ruperea turtei

Obiceiul tăiatului moțului și al ruperii turtei este un ritual adânc înrădăcinat între tradițiile poporului nostru. Practică precreștină care și-a pierdut de mult timp semnificațiile primordiale – de origine romană spun unii, geto-dacă spun alții - acest obicei a îmbrăcat o haină pseudo-religioasă, fără a avea totuși nici o legătura cu practicile creștine.  

 

 

Obiceiul constă în esență într-o festivitate aparte dedicată tăierii moțului, adică a unei suvițe din părul copilului, urmată de ruperea unei turte deasupra capului acestuia. 

 

Citește mai mult... »

Samca: Legendele unui spirit necurat

Între personajelor malefice ce aparțin mitologiei populare românești, Samca ocupă un loc aparte. 

 

 

Românii descriau în cântecele și în descântecele lor acest spirit necurat astfel: 

”Cu chip de femeie în pielea goală, cu capul despletit și foarte sborșit, cu părul până’n călcâie, cu țâțele până la genunchi, cu ochii ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghii la mâini și la picioare lungi și ascuțite ca andrelele sau încârligate ca secerile și cu limba de foc.”

Citește mai mult... »

Superstițiile românilor: Despre ceasul cel rău

Motto:

Din bătrâni se spune
Că sunt ceasuri bune
Şi că rele sunt.
Vai de-acei ş-acele
Care-n ceasuri rele
Zic vreun cuvânt!
 

(Vasile Alecsandri 
– “Ceasul rău”)

Atunci când ne gândim la “ceasul rău” suntem tentați să credem că este vorba despre un interval de timp în care suntem predispuşi să greşim sau să fim încolţiţi de ghinion. 

 

 

Vechile legende populare spun însă că: 

“Ceasurile cele rele” sunt “nişte duhuri de noapte care pocesc pe cei ce le ies în cale. Ele umblă prin văzduh. Sborul lor se recunoaşte după un soi de ţiuit pe care îl fac. Mulţi cred că atunci când îţi ţiuie urechile trece Ceasul rău şi caută să te pocească. Dacă prinzi de veste şi-ţi faci cruce la ureche, atunci nu îţi pot face nici o vătămare.” (Tudor Pamfile – “Duşmani şi prieteni ai omului” – 1916). 

Citește mai mult... »

Usturoiul în descântece, farmece şi vrăji

Usturoiul - sau aiul după cum mai este numit prin Banat şi Transilvania – era una dintre plantele cele mai des folosite de români pentru a se lecui de boli, pentru pentru alungarea spiritelor necurate sau pentru “prinderea” farmecelor, a descântecelor sau a vrăjilor. 

 

 

Era întrebuinţat în aceste scopuri atât usturoiul de toamnă cât şi cel de vară. “Femeile ştiutoare” îl foloseau însă cu precădere pe cel de toamnă pentru a face vrăji sau pentru descântece.

 

Citește mai mult... »

Credințe, supersiţii şi obiceiuri la naşterea unui copil

Românii au fost întotdeauna un popor definit de o legătură profundă cu sfera spirituală, manifestată adesea printr-o fire superstițioasă. Mulți dintre noi păstrăm încă acea credință în „semne” subtile, interpretate ca forțe care ne pot influența cursul vieții sau care ne prevestesc viitorul. Deși suntem ghidați de aceste convingeri, ne păstrăm echilibrul, fără a cădea în fanatism. 

 

 

Totuși, atunci când previziunile citite în lumea înconjurătoare se adeveresc, simțim o reală plăcere – aproape o voluptate – în a împărtăși aceste experiențe cu cei apropiați.

 

Citește mai mult... »

Ursitoarele și destinul la români: Tradiții, daruri și „Cartea Sorții”

„La puțul cu două zale,

Cum mai plânge-o fată mare

Că n’o avut ursitoare…

Ursitoarea i-o fost bună

Dar mintea i-o fost nebună!”

Credința în Ursitoare și în marea lor putere de a hotărî destinul unui om este adânc înrădăcinată în sufletul poporului nostru. Asemeni romanilor, românii au privit întotdeauna destinul ca fiind unul predefinit: 

“Cum se naşte un băiat sau o copilă, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numeşte Cartea sorţii, nu numai numele, ci şi tot viitorul său cum are să fie: bun ori rău, de unde vine apoi şi zicala: aşa mi-a fost scris.” (1)

Citește mai mult... »

Descântecele babei Cocoșoaica: Leacuri vechi pentru deochi, dragoste și spirite rele (1937)

În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că bolile “ne sunt date de spiritele cele rele”. Românii aveau convingerea că majoritatea „beteșugurilor” pot fi îndepărtate cu ajutorul farmecelor și al descântecelor. 

 

 

Oamenii au născocit farmece și descântece despre care credeau că ar putea să îi ajute în aproape orice situație: pentru alungarea bolilor (de brâncă, de bubă, de gălbenare, de gâlci etc.), pentru alungarea spiritelor rele (de iele, de smeoaică, de samcă etc.), pentru aducerea dragostei (de ursită, de scrisă) sau pentru invocarea ajutorului în situațiile limită (secetă, caniculă, furtună, pentru paza recoltelor sau a animalelor etc.). 

Citește mai mult... »