Datini de Sângeorz

„Sf. Gheorghe ca un soare

Dete ploaie cu răcoare

Și ne scaldă la picioare.”

Ziua de 23 aprilie - numită în popor și Sângeorz sau Sân-George - e destinată pomenirii și cinstirii sfântului și măritului Sf. Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, patronul naturii înverzite și al vitelor în credința populară. Această zi era considerată în vechime de români ca fiind timpul din an în care Sfântul Gheorghe lua cheile de la Sf. Dumitru pentru a deschide porțile naturii către viață.

Sf. Mucenic Gheorghe
omorând balaurul

În seara de dinaintea zilei de Sf. Gheorghe românii puneau ramuri verzi de salcie și de rug la stâlpii porților, la ferestre și la uși pentru a împiedica strigoii să le intre în bătătură sau în case. Aceste ramuri se păstrau pentru a fi folosite peste an ca leacuri. Câteva dintre ramurile verzi se dădeau hrană vitelor “ca acestea să fie ferite de duhurile rele”. Tot în seara de dinaintea Sângerzului românii ardeau opincile rupte și sdrențele de haine vechi iar cenușa lor o amestecau cu untură râncedă. Cu acest amestec erau unse ușile grajdurilor “ca să nu intre strigoii la vaci și să le ia laptele”. Prin alte părți se afumau vitele și staulele cu tămâie iar ugerul vacilor se ungea cu o “unsoare descântată pe pragul ușii sau pe dosul unui scaun, mestecată cu untură de porc, leuștean și pelin. Unsoarea se lipea pe baierul găleții de muls și de aici nu era îndepărtată până când nu se isprăvea, ungându-se cu ea țâțele de câte ori se mulgea.” (1)

În ajunul Sfântului Gheorghe “mai înainte de a veni vitele de la pășune, toți acei care posedă vite și le așteaptă să vie, se grăbesc a pune la ușa coșarei o căldărușe cu apă, în care se pune și un ou nefiert ; apoi alături de aceasta, o brazdă verde, iar lângă brazdă și o plantă cu rădăcina scoasă, care rădăcină are forma țâței de vacă, numită de popor bărdenie, în fine, pe lângă toate acestea se pune și focul pe bălegarul uscat de la vite, ca să fumege. Atunci se dă drumul vitelor ca să treacă peste acestea în coșare. Credința zice: toate acestea se fac pentru ca vitele să aducă lapte mult.” (2)

Urzicatul sau urzicarea era și el un obicei practicat în foarte multe dintre satele românești: “Urzicarea se obișnuiește a se face tot de Sf. Gheorghe. Copiii se urzică unii pe alții. Hărnicia o dovedește cel ce se scoală mai de dimineață și are astfel drept să urzice pe cel ce doarme încă. Cel mai harnic și mai îndemânatic este cel care urzică.” Tot în dimineața zilei de Sângeorz, “până nu răsare soarele, oamenii se scaldă pentru prima oară, într'o apă curgătoare, ca să le ție sănătatea și să-și “spele relele". Fetele se scaldă în apă neîncepută.” (2)

Cel mai des întâlnit obicei de Sf. Gheorghe era însă udatul: “Dis de dimineață în ziua de Sângeorz se scoală feciorii și se duc la șipot, la izvor, la fântână, de unde obișnuiesc a duce apă de băut; acolo întâlnesc fete care merg după apă; le prind și le udă bine”. Se credea că “udatul se face de bucurie și mulțumită lui Dumnezeu.” (3)

Udatul în Maramureș

Obiceiul udatului are la origine credința conform căreia Sf. Gheorghe e omorâtorul balaurului care ținea apele: “Se zice că demult, pe când balaurii erau cei care țineau apele, cari nu dădeau la oameni apă din fântână până nu i se da să mănânce câte un om, pe atunci Sf. Gheorghe era vânător, iar câinii lui erau lupii (el peste lupi orânduiește: ce au să mănânce), el a fost acela ce a mers cu sulița și a omorât pe balaurii aceia.” (4)

Cea mai importantă datină a acestei zile era însă aceea a aprinderii focului viu: “În ajunul Sf. Gheorghe se freacă două lemne unul de altul, până când se aprind și încep a arde. Cu acest foc se aprinde o grămadă de vreascuri, strânsă mai dinainte. Când lemnele au început să ardă bine și para focului se înalță, atunci toți încep a juca în jurul focului și sar peste el. După ce se satură de jucat și de sărit, așteaptă fiecare să înceapă a se stinge focul și luând câte un tăciune se duc acasă și afumă mai ales mielușeii, cu foc viu. În părțile muntoase ale Bucovinei, se face focul mai ales când se scot oile prima oară la munte.” (2)

Foc de Sângeorz

Numeroase sunt și superstițiile românilor legate de această zi:

- dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă e semn de an bogat;

- cine se va spăla pe față cu rouă în dimineața zilei de Sf. Gheorghe, toată vara va fi sănătos și nu-i vor ieși pete pe față;

- de Sf. Gheorghe fiecare om ar trebui să se păzească ca în acea sară să iasă afară cu capul gol, fără pălărie, căci lesne i se poate întâmpla ca strigoaicele să-l prindă și să-l facă cal de strigoi;

- să nu dormi în ziua de Sf. Gheorghe, că iei somnul mieilor;

- în seara de Sf. Gheorghe se duc oamenii la pândă pe câmp, căci cred că atunci ard comorile;

- cine doarme în noaptea de Sf. Gheorghe în ieslea boilor, îi aude vorbind;

- cerul se deschide în noapte de Sf. Gheorghe și dă putere tuturor pomilor să înflorească: nucul, salcia și toți pomii pădurilor;

- în ziua de Sf. Gheorghe oamenii se cântăresc ca să nu se lipească farmecele de ei;

- gunoiul din ziua de Sf. Gheorghe să-l lepezi la rădăcina pomilor, că rodesc bine pe urmă;

- în ziua de Sf. Gheorghe se pune în stâlpii porții răchită, în brazde, ca să se prindă bucatele ca răchita;

- se crede că este bine a se scula în ziua de Sf. Gheorghe înainte de răsăritul soarelui și a presura împrejurul vacii mac, și făcând așa, nimeni nu va putea lua laptele de la acea vacă, așa cum nu-i nimeni în stare să culeagă macul presărat. (5)

Surse:

  

(1) Articolul “Datini de Sf. Gheorghe” – “Ilustrațiunea Română” din 21 aprilie 1937

(2) Tache Papahagi – “Din folklorul Romanic și cel Latin” – Tipografia “România Nouă” – 1923

(3) A. Viciu – articolul  “Datini de Sângeorz” – publicat în revista “Comoara satelor” – numărul din aprilie 1926

(4) Elena Niculiță Voronca – “Studii de folclor” – Editura “Tipografia Gutenberg” – 1912-1913

(5) Arthur Gorovei – „Credinți și superstiții ale poporului român” – Editura “Librăriile Soccec” -1915