În zilele pe care le trăim începutul postului mare – Lăsata secului – trece aproape neobservat. În alte vremuri însă, această zi de hotar dintre perioada horelor, a balurilor sau a carnavalului şi timpul reculegerii şi al rugăciunii era serbată cu fast. La ţară se organiza “ultimul joc” şi se aprindeau focuri pe dealuri. În oraşe aveau loc ultimele baluri din perioada carnavalului. Gospodinele spălau vasele cu leşie ca să înlăture “urmele de dulce”. Cele mai habotnice aduceau din pod vasele destinate anume mâncării de post. Era ziua “legării grânelor” şi a “baterii alviţei”. Obiceiuri pierdute despre care au mai rămas doar amintiri:
Foc aprins de Lăsata secului
Bunicii noștri credeau că norocul “vine la cel care îi întinde masa; aceasta se întâmplă la Lăsatul secului de postul Paştilor, când se crede că nu este bine să se strângă masa, ci să se lase aşa – bucate şi vin – ca să poată mânca Norocul peste noapte.” (Tudor Pamfile - studiul “Duşmani şi prieteni ai omului”). Tot de Lăsata secului, “în Bucovina şi în Moldova, chiar în prima zi a...
