Usturoiul în descântece, farmece şi vrăji

Usturoiul - sau aiul după cum mai este numit prin Banat şi Transilvania – era una dintre plantele cele mai des folosite de români pentru a se lecui de boli, pentru pentru alungarea spiritelor necurate sau pentru “prinderea” farmecelor, a descântecelor sau a vrăjilor. 

 

 

Era întrebuinţat în aceste scopuri atât usturoiul de toamnă cât şi cel de vară. “Femeile ştiutoare” îl foloseau însă cu precădere pe cel de toamnă pentru a face vrăji sau pentru descântece.

 

---

---

Usturoiul, bolile şi spiritele necurate

 

Conform credințelor adânc înrădăcinate, usturoiul avea un rol important atât pentru lecuirea bolilor cât și pentru îndepărtare spiritelor necurate:

“Usturoiul, după credinţa Românilor, e cel mai bun mijloc de apărare nu numai în contra boalelor lipicioase ci şi a spiritelor necurate, precum sunt: Strigoii şi Strigoaiele, Moroii şi Moroaiele, Solomarii şi Vântoasele. Drept aceea în serile spre Sân-Vasile, Sân-Gheorghe sau Sânt-Andrei, când se zice că umblă mai tare spiritele necurate, cu deosebire Strigoii, pe la casele şi grajdurile oamenilor, apoi în sâmbăta Săptămânii mari, când vin Vântoasele, românii ung în tot anul cu usturoi în forma crucii uşile şi uşorii, ieslele şi obloanele grajdurilor şi vitele ce locuiesc într'ânsele, mai ales vacile de muls, la pulpă şi printre coarne. De grajdurile şi de vitele care s'au uns astfel cu usturoi şi cu păcură sau dohot, nu se pot apropia spiritele necurate ca să le facă vreun rău.”

O veche baladă meționa usturoiul: 

“Ungurean cu suman scurt,

Moghior, Moghiorlan!

Nu şedea'n Moldova mult

Moghior, Moghiorlan!

Şi te du în ţara ta

De-ţi mănâncă slănina,

Şi-ţi fă casă pe gunoi

Şi-o freacă cu usturoi

Ca s'o aperi de strigoi.”

Strigoii şi solomonarii nu suportă mirosul de usturoi şi “numai dacă le vine mirosul lui la nas fug încotro apucă”. De aceea, pentru a îndepărta din preajma lor spiritele rele sau bolile, în aceleaşi zile, românii se ung cu usturoi chiar pe ei înşişi. 

 

Un obicei interesant se întâlnea prin Bucovina: atunci când mergeau desculţi la cules de mure sau de zmeură, oamenii îşi ungeau cu usturoi tălpile picioarelor “ca să nu îi muşte şerpii.”

---

---

Protecție împotriva bolilor

Utilizarea usturoiului în scop profilactic este şi astăzi o practică uzuală. În vechime însă întrebuinţarea lui era mult mai răspândită. Se ştia că: 

• “În timp de epidemii e bine să afume omul casele cu fâştiul şi babiile usturoiului de toamnă (notă: tuleiul usturoiului de toamnă împreună cu măciuliile care conţin semiţele); atunci nu se poate apropia de dânsele nici un rău." 
• "Când bântuieşte holera, românii moaie usturoi în oţet şi se freacă cu dânsul peste tot corpul." 
• "În timpul din urmă, de când difteria sau „boala de grumaz", după cum o numeşte poporul, a început a secera şi'n Bucovina o mulţime de vieţi tinere, româncele înşiră pe-o aţă babii de usturoi (notă: măciuliile cu seminţe de usturoi) şi le anină copiilor la grumaz. Ele cred că de copilul care le poartă nu se apropie difteria sau cel puţin copilul nu se poate umple aşa degrabă de acesta boală urâciosă şi periculosă.” 

Usturoiul era folosit pentru vindecarea unei game largi de boli. Vă voi spune acum doar că “dacă cineva avea vreo bubă pe trup, descântătorea bânăţeană punea praf de puşcă şi ai (notă: usturoi) la inima bolnavului şi după aceasta îi descânta de „bubă".

Descântec la vatra focului

Ritualuri magice și descântece cu usturoi

Usturoiul de toamnă era folosit de descântătoare într’o multitudine de ritualuri magice. O să vă descriu acum două dintre aceste practici, care se făceau pentru vindecarea celor “pociţi pe timp de noapte” şi pentru vindecarea celor “cuprinşi de ceas rău”:  

Descântec cu usturoi pentru pocitură de noapte 

“Dacă vreun om e pocit în timp de noapte, adică are „pocitură de noapte", descântătoarea, care voieşce să-l vindece ia un fir de usturoi şi străpungându-l pe toate părţile cu vârful unui ac descântă zicând:

De la casă, De la masă, N.(se spune numele celui descântat) s;a sculat Şi s’a luat Sănătos Şi voios, Pe cale Şi cărare. Când a fost la mijloc De cale Şi cărare, Pe N. l’au întâlnit: Nouă Strigoi, Nouă Moroi, Nouă Strigoaie, Nouă Moroaie, Nouă diochitori, Nouă pocitori.

Şi cum l’au întâmpinat Prin inimă l’au săgetat, În pat de moarte l’au culcat, Bun de nimica l’au lăsat. N. a prins a se văita Şi a se văera. Nimeni nu l’a auzit, Nimeni nu l’a văzut, Cum se văieta, Şi cum se văera, Fără Maica Domnului Din poarta cerului… Ea l’a auzit, Ea l’a văzut, De mâna dreapta l’a luat Spre soare l’a înturnat, Sănătate’n trup ia dat.

După ce rosteşte cuvintele acestea şi străpunge cu vârful acului căţelul de usturoi, cu o parte a căţelului descântat şi străpuns descântătorea unge pe omul cel pocit peste tot trupul, iară cealaltă parte i-o dă s'o mănânce.

Unele descântătoare, voind a vindeca un om pocit, iau trei sau nouă căţei de usturoi şi-l pisează bine până ce se face dintr'ânşii mujdei, cu care ung pe omul pocit. Dar înainte de aceasta îl descântă de pocitură, dacă ştie; în caz contrar îl unge şi fără descântec şi se zice că bolnavului îi trece boala de care este cuprins.

După alte descântătoare omul pocit se descântă mai întâi de pocitură şi după aceea se unge cu un căţel de usturoi, iară pe altul îl mănâncă. Apoi se pune în pat, se'nveleşte bine şi dormind un răstimp se vindecă. Când se scoală i se pare că nu-i cel de mai nainte.”

Pentru vindecarea bolnavilor de “ceas rău“ se folosea de asemenea cu precădere usturoiul de toamnă: 

Ritual magic cu usturoi pentru vindecarea "celui cuprins de ceas rău"

 

"Descântătorea, care vroia să vindece pe cel cuprins de „ceas rău", lua un căţel de usturoi şi îl descânta astfel pe cel bolnav:

“Nouă voinici ne’nsuraţi Pe nouă cai învăţaţi Au încălecat Şi la drum au plecat, Din pinteni galbeni zurăind, În spete drepte tăind, Tot tăind Şi încercând, Ceas greu, Ceas rău, Din faţa obrazului, Din creierii capului, Din inimă, De sub inimă, Din ciolane,

De sub ciolane, Din ficaţi, De sub ficaţi, Din carne, De sub carne, Din toate ciolanele, Din toate’ncheieturile… Nouă fete despletite Cu paharele umplute, Pe N. să îl părăsiţi În ăst ceas să vă despărţiţi În munţi pustii să vă duceţi Acolo să şedeţi, Acolo să locuiţi, Şi-acolo să vieţuiţi.”

Se credea că după ce zicea descântătoarea spunea aceste versuri şi după ce ungea bolnavul de „ceas rău" cu usturoiul descântat de tot corpul acesta îşi va reveni foarte repede."

Descântătoare de altădată

Româniii, usturoiul şi vrăjile

O plantă cu calităţi miraculoase precum usturoiul nu putea să nu fie folosită şi în practicile vrăjitoarelor: 

“Adeseori am auzit istorisindu-se că se află o mulţime de oameni răutăcioşi şi mai ales femei care prinzând ură asupra cuiva sau crezându-se a fi urâţi şi pismuiţi de către cineva, caută fel de fel de mijloace ca să se desbăreze de aceasta ură şi pizmă şi s'o'ntoarcă înzecit asupra respectivului. Unii dintre aceşti oameni iau lut din urma contrarilor lor şi prin diferite vrăji sau prin alte mijloace caută să le facă rău, să-i nefericească. Alţii aruncă în calea contrarilor lor diferite necurăţenii vrăjite şi dacă din întâmplare aceştia calcă în ele se umplu de bube rele, de fapt şi de câte altele de care nu se pot curăţi ani întregi." 

Cum se desfășura acest ritual? Iată ce am gasit într-u veche culegere de folclor: 

Vrăjă cu usturoi

"Omul rău ia trei fire de usturoi de toamnă, nouă fire de piper, trei sau nouă fire de tămâie, precum şi o mulţime de necurăţenii, ale căror nume nu mă iartă buna cuviinţă a le'nşira aici. Pe toate acestea, cum însereză, le pune în mijlocul casei. Apoi ia o mătură şi măturând casa din toate părţile, ungherele şi cotloanele asupra acestor obiecte, vrăjeşte zicând:

Eu mătur ura 

Şi făcătura,

Şi urgia

Şi pizmuirea,

Şi datul,

Şi faptul,

Din toate părticelele,

Din toate unghiurelele, 

Din toate colţurelele,

Din toate gozurelele…

Toată ura

Şi făcătura,

Toată urgia,

Şi pizmuirea,

Tot datul

Şi faptul

 Pe capul celui ce mi-a făcut

Şi mi-a dat

Toată urgia înapoi i-am înturnat! 

După ce rosteşte cuvintele acestea, strânge toate măturăturile dimpreună cu obiectele amintite într'un petec de pânză, care e mai murdar, mai urît şi mai cotrenţos. Apoi se duce cu dânsele şi le aruncă în calea contrarului ei adevărat sau presupus. Vrăjitorea crede că dacă contrarul ei va călca în ele, îndată se molipseşte, se umple de diferite bube rele, se inbolnăveşte şi numai prin ajutorul altei vrăjitoare se poate curăţi şi vindeca. Iară cel ce le-a aruncat se curăţă.

De toată ura

Şi făcătura,

De toată urgia

Şi pismuirea,

De tot datul

Şi faptul

Şi rămâne curat

Şi luminat

Cum D-zeu l'a lăsat.” 

Alte taine și plante de leac din grădina strămoșilor

 

Fie că sunt privite ca un scut împotriva spiritelor potrivnice sau ca leacuri tămăduitoare, plantele rămân, în conștiința populară, puntea dintre lumea văzută și cea nevăzută. Însă universul magiei românești nu se oprește la busuioc; strămoșii noștri au știut să ceară ajutorul pământului pentru fiecare nevoie a sufletului, de la dorul de dragoste până la protecția împotriva duhurilor necurate:

 

• Busuiocul și farmecele de dragoste – Descoperă cum această plantă legendară era folosită în ritualurile pentru aducerea iubirii.
• Mătrăguna - vechi credințe populare – Ritualuri străvechi și periculoase pentru atragerea sortitului.
• Românii şi "iarba diavolului" – O incursiune în istoria fascinantă a utilizării tutunului în Țările Române.
• Căţelul pământului – Legendele unei creaturi misterioase care bântuie sub glia strămoșească.

Sursa: 

• articolul “Usturoiul la poporul român” – semnat Simion Florea Marian – publicat în revista “Albina Carpaţilor” – numărul din 15 mai 1880.

 

---

---