Sâmbăta lui Lazăr (Lăzărelul)

Duminica Floriilor - ziua în care creștinii celebrează intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim - este precedată în calendarul nostru popular de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi creștinii sărbătoresc Învierea lui Lazăr – cea care anticipează Învierea Domnului. Numită si Moșii de Florii sau Lazărul, sărbătoarea este dedicată de credincioși în special comemorării morților. Tot în Sâmbăta lui Lazăr însă, satele românești din Muntenia erau colindate de grupuri de fetițe care umblau din casă în casă, jucând și cântând, și primind în schimb daruri (ouă și bani). Tematica cântecelor era axată în jurul unui cioban numit Lazăr, care pleca cu oile la pădure, care cădea din copac și murea. Sfârșitul cântecelor reprezenta însă întotdeauna și o urare de belșug sau de viață lungă pentru gazde:

Lazăr mă-sa l-a făcut, Lazăre, Lazăre, la o mare sărbătoare Lazăre, Lazăre. - Scoală, maică, măicușoară de-mi fă albă turtișoară! Mă-sa de grab' s'a sculat, pe ochi negri s'a spălat lui Lazăr ce i-a dat mâna măsii-a sărutat. Oițele au pornit, Oițele-au flămânzit. La pădure mi-a plecat, muguri verde-a scuturat, mieilor și oilor. Vânt de vară mi-a bătut, copaciul s'a clătinat, din copaciu mi-a căzut. Sângele l-a podidit și pe nas și pe guriță. Lazăr avea trei surori, trei surori pe trei cărări: a mai mare, mai domoală, a mai mică, mai voinică.

L-au cătat pân' l-au găsit, pe mâini dalbe l-au adus, lapte dulce l-au scăldat, 'n lapte dulce cu juniță. Sus pe masă mi l-au pus și frumos mi l-au gătit cu-antiriu de cununie, și cu brâu de salomie. Și lăturile-au vărsat subt umbrar ulucilor în calea voinicilor unde-i dragul fetelor, în mărul bătrânilor, în ardeiul Sârbilor și piperul Grecilor, în vinul boierilor, În jimbla cocoanelor. La anul și La Mulți Ani! (G. Dem Teodorescu – studiul “Vasilca, Pluguşorul, Oraţii de nuntă,  Paparudele, Caloianu” -  Editura Librăriei „Universala” Alcalay & Co. - 1880)

Sărbătoarea cunoscută la români sub numele de “Lăzărel” era întâlnită și la aromâni sub numele de “Lazar”. Marele folclorist român Grigore Tocilescu descria datinile aromânilor din „Sâmbăta lui Lazăr” în volumul “Materialuri folkloristice” publicat în anul 1900 la tipografia “Corpului Didactic” C. Ispăsescu&G. Brănătescu:

“Acest obicei se face în ajunul Duminicei Floriilor, ‹‹tră Vaiu››. În această zi, fetele până în etatea de 12 sau 15 ani, după ce se îmbracă în haine de sărbătoare, iau câte un coșuleț în mână și o pornesc de cu dimineață, colindând din casă în casă și cântând cântecelele de mai jos. Coșulețul este îmbrăcat în flori naturale, pe care fetele le adună în ajun de prin văi și livezi, mergând mai multe împreună și cântând diferite cântece pe tot parcursul culesului. Aceste flori sunt păstrate în apă cu îngrijire până în ziua următoare. Se cere ca fetele însăși să-și împodobească coșulețul. La Fârșăroate, fetele, după ce se adună mai multe la un loc, iau un mai, lemn cu care se bat hainele de lână la spălat, și-l îmbracă în haine de voinic, sau de băiat. Ele caută să-l facă cât se poate de frumos. Apoi una dintre ele îl poartă în brațe și cu el în mână merg din casă în casă cântând Lazare-pazare și povestind în glumă – altă dată poate în serios – cum frumosul Lazăr a fost omorât, împușcat sau străpuns de vreo fiară sălbatică pe când păștea turma în pădure, sau invocând diferite motive.”

Cântec de “Lazar”

Lazare,

Nefericitule,

Când vor veni Paștile?

Mâine,

Poimâine,

Cealaltă Duminică,

Fetele se-mpărtășesc,

Preotul toacă,

Preoteasa se-nchină,

Cu peștele în făină,

De sară verdețuri fierte,

Poimâine ouă roșii.