Duminica Floriilor - ziua în care creștinii celebrează intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim - este precedată în calendarul nostru popular de Sâmbăta lui Lazăr. Această zi este dedicată celebrării Învierii lui Lazăr, miracolul care prefigurează Învierea Domnului.
Lăzărelul în Muntenia
Dincolo de semnificația religioasă, în zona Munteniei, Sâmbăta lui Lazăr era marcată de un vechi obicei practicat de cete de fetițe. Acestea colindau gospodăriile, dansând și intonând cântece ritualice, fiind răsplătite de gazde cu bani sau ouă.
Lirica acestor colinde se concentra pe figura legendară a unui cioban pe nume Lazăr. Povestea lui este una tragică: plecat cu oile în pădure, acesta cade dintr-un copac și își găsește sfârșitul. Totuși, ritualul se încheia întotdeauna într-o notă optimistă, cu urări de belșug și viață lungă adresate gazdelor:
|
Lazăr mă-sa l-a făcut,
Lazăre, Lazăre, la o mare sărbătoare Lazăre, Lazăre. - Scoală, maică, măicușoară de-mi fă albă turtișoară! Mă-sa de grab' s'a sculat, pe ochi negri s'a spălat lui Lazăr ce i-a dat mâna măsii-a sărutat. Oițele au pornit, Oițele-au flămânzit. La pădure mi-a plecat, muguri verde-a scuturat, mieilor și oilor. Vânt de vară mi-a bătut, copaciul s'a clătinat, din copaciu mi-a căzut. Sângele l-a podidit și pe nas și pe guriță. Lazăr avea trei surori, trei surori pe trei cărări: a mai mare, mai domoală, a mai mică, mai voinică. |
L-au cătat pân' l-au găsit,
pe mâini dalbe l-au adus, lapte dulce l-au scăldat, 'n lapte dulce cu juniță. Sus pe masă mi l-au pus și frumos mi l-au gătit cu-antiriu de cununie, și cu brâu de salomie. Și lăturile-au vărsat subt umbrar ulucilor în calea voinicilor unde-i dragul fetelor, în mărul bătrânilor, în ardeiul Sârbilor și piperul Grecilor, în vinul boierilor, În jimbla cocoanelor. La anul și La Mulți Ani! (G. Dem Teodorescu – studiul “Vasilca, Pluguşorul, Oraţii de nuntă, Paparudele, Caloianu” - 1880) |
Tradiția la aromâni: „Lazar”
Această datină nu se limita doar la nordul Dunării. La aromâni, sărbătoarea purta simplu numele de „Lazar”. Folcloristul Grigore Tocilescu, în lucrarea sa “Materialuri folkloristice” (1900) consemna detalii prețioase despre modul în care comunitățile de aromâni marcau acest moment:
“Acest obicei se face în ajunul Duminicei Floriilor, ‹‹tră Vaiu››. În această zi, fetele până în etatea de 12 sau 15 ani, după ce se îmbracă în haine de sărbătoare, iau câte un coșuleț în mână și o pornesc de cu dimineață, colindând din casă în casă și cântând cântecelele de mai jos. Coșulețul este îmbrăcat în flori naturale, pe care fetele le adună în ajun de prin văi și livezi, mergând mai multe împreună și cântând diferite cântece pe tot parcursul culesului. Aceste flori sunt păstrate în apă cu îngrijire până în ziua următoare. Se cere ca fetele însăși să-și împodobească coșulețul. La Fârșăroate, fetele, după ce se adună mai multe la un loc, iau un mai, lemn cu care se bat hainele de lână la spălat, și-l îmbracă în haine de voinic, sau de băiat. Ele caută să-l facă cât se poate de frumos. Apoi una dintre ele îl poartă în brațe și cu el în mână merg din casă în casă cântând Lazare-pazare și povestind în glumă – altă dată poate în serios – cum frumosul Lazăr a fost omorât, împușcat sau străpuns de vreo fiară sălbatică pe când păștea turma în pădure, sau invocând diferite motive.”
Cântecele aromânilor reflectau, de asemenea, nerăbdarea cu care era așteptat Paștele și pregătirile ce urmau:
Cântec de “Lazar”
Lazare,
Nefericitule,
Când vor veni Paștile?
Mâine,
Poimâine,
Cealaltă Duminică,
Fetele se-mpărtășesc,
Preotul toacă,
Preoteasa se-nchină,
Cu peștele în făină,
De sară verdețuri fierte,
Poimâine ouă roșii.
După ce ați descoperit ritualurile Sâmbetei lui Lazăr, vă invit să pășiți mai departe în atmosfera de sărbătoare și să aflați cum se transformă satele românești în ziua următoare. Descoperiți toate semnificațiile, plantele binecuvântate și vechile interdicții în articolul dedicat sărbătorii din Duminica Floriilor – datini, credințe, superstiții.
0 Comentarii