Superstițiile românilor: Despre ceasul cel rău

Motto:

Din bătrâni se spune
Că sunt ceasuri bune
Şi că rele sunt.
Vai de-acei ş-acele
Care-n ceasuri rele
Zic vreun cuvânt!
 

(Vasile Alecsandri 
– “Ceasul rău”)

Atunci când ne gândim la “ceasul rău” suntem tentați să credem că este vorba despre un interval de timp în care suntem predispuşi să greşim sau să fim încolţiţi de ghinion. 

 

 

Vechile legende populare spun însă că: 

“Ceasurile cele rele” sunt “nişte duhuri de noapte care pocesc pe cei ce le ies în cale. Ele umblă prin văzduh. Sborul lor se recunoaşte după un soi de ţiuit pe care îl fac. Mulţi cred că atunci când îţi ţiuie urechile trece Ceasul rău şi caută să te pocească. Dacă prinzi de veste şi-ţi faci cruce la ureche, atunci nu îţi pot face nici o vătămare.” (Tudor Pamfile – “Duşmani şi prieteni ai omului” – 1916). 

---

---

 

Ceasurile rele hoinăresc prin lume începănd cu miezul nopţii şi o fac pâna la cel de al treilea cântat al cocoşilor. Românii și le imaginau (cf. Elena Niculiţă Voronca – “Studii de folclor” –1912) ca fiind nişte fiinţe demonice cu:

“Picioarele ca răşchitoarele,

Mâinile ca năvrăviele

Ochii ca talgerele.”

Cel care întâlnea “Ceasurile rele” se îmbolnăvea pentru că acestea:

“I-o luat cătătura,

Şi i-o luat albeţele,

I-o luat roşeţele,

Sângele băutui-o

Carnea mosorocitui-o.” 

Cum te poți apăra de ceasul rău 

 

Modalitiíle imaginate de români pentru a se feri de nenorocirile aduse de “ceasul rău” erau dintre cele mai neobișnite: 

• Trebuie să baţi cu degetul în lemn şi să spui: "Doamne ajută!".
• Poţi să te afumi cu păr de liliac.
• Să zgârii pe pământ un cerc şi să te adăposteşti în el. 
• Femeile lehuze se apărau de aceste duhuri în primele zile după ce începeau să iasă din casă după ce au născut ținând în mână un vătrai.

---

---

Descântece care te feresc de ceasul rău

 

Dacă eşti totuşi erai atins de relele aduse de întâlnirea cu ceasurile cele rele, se credea cî puteai “să fii lecuit” cu ajutorul descântecelor. Iată cum începe unul dintre acestea:

“Ceas rău cu pocitură,

Ceas rău cu săgetătură,

Ceas rău din spaimă,

Ceas rău de-cu-seară,

Ceas rău de la miezul nopţii,

Ceas rău de-cu-ziuă,

Să te duci pe munţi,

Pe sub munţi,

Că acolo-s a tale curţi.

Că acolo-s mese aşternute

Şi pahare umplute

Şi scaune aşternute,

Pentru tine gătite.

Acolo să trăieşti,

Acolo să vecuieşti,

La noi să nu te gândeşti…”

În trecut românii credeau de asemenea că  “Ceasul cel rău” se poate transforma luând chipul mamei şi că astfel reuşea să sperie pe copii. Pentru a descânta de “spăriet de ceas rău” femeile "pricepute" foloseau cămaşa copilului sau spata de ţesut:

“Cristea (notă: Isus Hristos) te-a născut,

Cristea te-a făcut,

Cristea te-a botezat

Şi spată albă în mâini ţi-a dat

Ca să te aperi:

De tată, de mamă,

De frate, se soră,

De mâţă, de căţel,

De vită, de purcel,

Şi mai ales

De ceasul cel rău

Din trupul tău.”

Nu pot să închei incursiunea în lumea ceasurilor rele altfel decât urându-vă: “Să fie într-un ceas bun!”

📚 Recomandări de lectură

 

Dacă v-a stârnit curiozitatea povestea Ceasurilor rele vă invit să pătrundeți și mai adânc în universul credințelor populare românești. Pe blog puteți descoperi și alte creaturi la fel de fascinante și malefice. Citiți despre teribila Samca - legendele unui spirit malefic, spiritul care amenința lăuzele și copiii, despre ciudatul Cățelul pământului sau despre cum puteau fi „fabricate” ființe mitologice precum Spiridușul în credințele populare românești. Aceste personaje completează galeria vastă și adesea înspăimântătoare a folclorului nostru.