.

Samca - poveștile unui spirit necurat:

Între personajelor malefice ce aparțin mitologiei populare românești, Samca ocupă un loc aparte. Românii descriau în cântecele și în descântecele lor acest spirit necurat astfel: ”cu chip de femeie în pielea goală, cu capul despletit și foarte sborșit, cu părul până’n călcâie, cu țâțele până la genunchi, cu ochii ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghii la mâini și la picioare lungi și ascuțite ca andrelele sau încârligate ca secerile și cu limba de foc.” Samca se mai arăta însă oamenilor și în chip de porc grozav de mare și fioros, apoi în chip de ogar sau de câine cu dinții rânjiți, în chip de mâță belită cu ochii înholbați și înfocați, în chipul unei chei de ușa cu ochii boldiți și cu gura căscată și foarte urâtă sau în formă de cioară, șoarec, muscă sau păianjen.”(1)

Relele pe care le făcea Samca - conform credințelor populare - erau înspăimântătoare. Ea chinuia femeile în ceasul nașterii, omorându-le câteodată: “Samca de multe ori se arată chiar și femeilor ce zac în patul nașterii, pe care le înspăimântă și le frământă, le torturează și smintesc, până ce și dintr’acestea de cele mai multe ori mor îndată ori rămân pentru totdeauna schimonosite și neputincioase”. Tot Samca era responsabilă de moartea copiilor nenăscuți sau de îmbolnăvirea gravă a pruncilor nou-născuți sau încă mici: “Copiii, pe care-i înspăimântă sau îi cuprinde acest spirit necurat, se zice că încep tare să plângă, și atâta plâng până ce leșină și tot corpul lor li senvinețește, încât gândești că sunt morți.” Arătarea Samcei aducea copiilor mici spasme (“unii copii care sunt cuprinși de acest spirit capătă un fel de cârcei la stomac”) sau crize de epilepsie (“alții se întind din toate încheieturile, înhoalbă ochii, fac spumă la gură și schimbă fel de fel de fețe”).(1)


De relele pe care le putea face un astfel de spirit necurat nu te puteai apăra decât prin rugăciune: româncele aveau obiceiul de purta în permanență la ele o rugăciune adresată Sf. Arhanghel Mihail scrisă pe un petec de hârtie, “de îndată ce purced însărcinate și până după ce nasc”. Rugăciunea trebuia să fie scrisă de un bătrân, pentru că acestuia Samca nu putea să îi facă nici un rău.(2)

Tot pentru a se apăra de Samcă, prin unele locuri, românii aveau obiceiul de a scrie pe un perete al casei toate cele 19 (sau 25) nume sub care era cunoscută: “1.Avestița, 2.Nadarca, 3.Salomia, 4.Nacara, 5. Avezuha, 6.Nadariea, 7.Salmona, 8.Paha, 9.Puha, 10.Grapa, 11.Zliha, 12.Nervuza, 13.Hamba, 14.Glipina, 15.Humba, 16.Gara, 17.Glapeca, 18.Tisavia, 19.Pliaștia”. Pentru a  evita venirea acestei aripi a Satanei” pe la gospodării, numele ei nu era pomenit niciodată seara în casele în care erau copii mici.(2)

Scai vânât
Românii credeau că bolile căpătate de cei trudiți de Samcă” putea fi gonite cu ajutorul descântecelor. De aceea apelau la “femeile pricepute în a face descântece”. Acestea pregăteau de cele mai multe ori o scăldătoare din planta Samca sau Samcutia (notă: scai albastru sau scai vânăt) în care scaldă apoi pe copii sau pe cei bolnavi”. Dacă acest leac nu însănătoșea bolnavul descântătoarea lua untură și excremente de porc negru, găinaț de cocoș negru, tamâc, dohot (păcură) și din plante: usturoi (ai), iarbă mare, leuștean și samcă și pe toate obiectele acestea le pun la un loc într’o tigaie de lut să se prăjească la foc, iar pe când se prăjesc le mestecă bine. După ce s’au prăjit de ajuns, ung cu amestecătura aceasta copilul bolnav de Samcă, începând de la creștetul capului de către urechea dreaptă, în jos peste piept până la vârful degetului de la piciorul stâng, apoi din creștetul capului de către urechea stângă peste piept până în vârful piciorului drept. Tot în acest chip și pe spate.” La final femeile făceau câte o cruce în fiecare colț al casei.(2) Acest ritual era însoțit de rostirea unui “descântec de Samcă”, asemeni celui publicat de Gheorghe Tazlăuanu în anul 1943 în culegerea de folclor “Comoara neamului” (vol.VIII):

“Plecând femeia (cutare)
Duminică la sfânta biserică,
Căci era zi de sărbătoare,
Cu pruncul a născătoare.
Și la mijloc de cale,
La mijloc de cărare,
S'a întâlnit cu Satan ăl mare,
Călare pe un taur,
În mână cu biciul de balaur.
Cu biciul a pocnit
Și trei draci au venit,
Pe (cutare) au apucat-o,
De mijioc au luat-o,
Sus au asvârlit-o,
În pământ au trântit-o,
În deșert au izbit-o,
Și copilul neîmplinit,
Ea că l-a făcut,
Și nimeni n'a văzut-o,
Și nimeni n'a auzit-o,

Numai Maica Domnului,
Din înaltul cerului,
Care'ndată a venit
Și la (cutare) femeie i-a poruncit
Degrabă la descântătoare să se ducă
Și carte pe piele i-a făcut
Cu litru de sânge a iscălit,
Pe Satan l-a afurisit,
Ca din copil să iasă,
Și peste nouă mări să treacă
Acolo să trăiască,
Acolo să-și văcuiască,
Iar copilul va crește,
Ca voinicul din poveste,
Frumos ca spuma laptelui,
Nalt ca bradul muntelui.”
  
Din gura descântătoarei Elena lancu, Tescani-Bacău.(3)



Surse:

(1) Simion Florea Marian – articolul “Mitologia daco-romană - Samca” – publicat în revista “Amiculu Familiei”- numerele din 9/21 martie 1880 și 23 martie/4 aprilie 1880
(2) Tudor Pamfile – “Mitologie românească - Dușmani și prieteni ai omului” – Editura “Librările Soccec&Comp.” - 1916
(3) Gheorghe I. Tazlăuanu – “Comoara neamului, vol. III – Descântece” – Imprimeriile “Văcărești” - 1943
Samca - poveștile unui spirit necurat: Samca - poveștile unui spirit necurat: Reviewed by De ieri De azi on 15:11 Rating: 5

Niciun comentariu:

Imagini pentru teme create de A330Pilot. Un produs Blogger.