Cultul Maicii Domnului este adânc înrădăcinat în cultura populară a românilor. Când se roagă pentru ploaie, românul zice: „Doamne, maica Domnului – dă Doamne ploaie”.
Pentru a chema dragostea, în Bucovina, fetele și feciorii „spălau icoana Maicei Domnului cu busuioc și apa se arunca peste flori”. Prin Vâlcea, după ce ridicau din casă războiul de țesut, femeile măturau de îndată prin cameră „ca să nu stea Maica Domnului în genunchi din această pricină”.
Se spunea în trecut că nu trebuie să meargă nimeni cu spatele pentru că dacă o fac „râde Dracul și plânge Maica Domnului”. De asemenea exista credința că nu trebuie niciodată să te așezi pe o masă „că lăcrimează Maica Domnului”.
Rugăciune către Sfânta Maria
Pentru a se apăra de primejdii românii se rugau mai cu seamă Sfintei Maria. O astfel de rugăciune o recitau femeile de prin Muscel – de trei ori ziua și de două ori noaptea – pentru a cere protecția Maicii Domnului:
Maica Domnului
Jos pe piatră ședea,
Domnul Hristos
P’altă parte venea.
— O! Maica noastră ce iubești,
Ori dormi, ori odihnești?
— O Doamne, fiul meu,
Nici dorm nici odihnesc,
Puținel somn însomnai
Și mare vis că visai:
Unde te prinse…
În Iudeia
Te căsnea,
Te chinuia
Cu oțet și fiere te-adăpa;
Te’mbrăcase
Cu cămașă de urzică,
Te’ncinse
Cu brâu de mărăcine,
Și’ți pusese
Coroană de spini pe cap.
— O, Doamne, Maica noastră,
Cum mă vrea bate cu palmele
Peste fața obrazului,
Cu biciul de foc din cer
L-oi săgeta.
...............................
— O, Doamne, fiul meu,
Cine va zice
Aste cuvinte sfinte,
Ziua de trei ori
Și noaptea de două ori,
Nici focul nu-l va arde,
Nici tătarii nu-l vor robii,
Nici de ciumă nu va muri.
De Adormirea Maicii Domnului
Sărbătoarea din 15 august, Adormirea Maicii Domnului, este cel mai important moment al verii în calendarul religios și popular al românilor.
„E credința că la început postul Paștilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung și sărăcăcios, așa că oamenii ieșeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s’a micșorat acest post cu două săptămâni și s’au pus aceste zile înaintea Sântă-Măriei-Mari, când e belșug de legume și zarzavaturi.”
În dimineața zilei de Adormirea Maicii Domnului româncele:
„...merg la biserică și împart struguri la săraci pentru sufletul morților. Tot astfel se dau și prune coapte; asemenea prin Bucovina și părțile Moldovei de sus, gospodinele aduc la biserică faguri de miere. Îndeobște, cu acest prilej merg și pe la cimitire și-și tămâiază morții familiilor lor. Prasnice pentru acești răposați se fac atât în dimineața Sâmbetei de dinaintea Sântă-Măriei, cât și a doua zi după Sântă-Mărie, mai ales când acești morți sunt proveniți din înecați, arși, mâncați de lupi și alte cumpene.”
Ziua de Sfânta Maria Mare era considerată în trecut prima zi în care era dezlegat să se mănânce struguri, zicându-se:
— Iar N. să rămâie curat,
Luminat,
Ca steaua din cer,
Ca roua din câmp,
Ca strugurii din vie
În ziua de Sântă-Mărie.
Prin Transilvania țăranii căutau în ziua de Sântă-Mărie-Mare o insectă numită „goanda de câini”. Aceasta era ascunsă „...un an întreg sub icoana Maicei Domnului, pentru ca să fie feriți de turbare câinii de pe lângă casa gospodarilor”. Tot prin Transilvania se credea că dacă înfloreau trandafirii până în ziua de Adormirea Maicii Domnului atunci „toamna va fi lungă”.
Ziua de Sântă-Mărie Mare era și momentul din an începând cu care turmele erau coborâte de la munte:
— La Sântă-Mărie-Mare
Tulesc oile devale
Și se duc și nu mai vin
Pân’la Sfântul-Constantin;
Și se duc și nu vin iară
Pân’la dalba primăvară…
Peste zi în sat se făceau hore. Dar totuși veselia nu era foarte mare, fiind vorba „de o Adormire și deci de o Moarte, fie chiar și a Maicei Domnului”. De aceea prin multe locuri se prefera să se povestească despre:
„...minunile Maicei Precistei, făcute atunci când i-au prins jidovii feciorul: cum a binecuvântat pe broască când a mângâiat-o, cum a binecuvântat pe rac să poată merge și așa (d-andăratelea, pentru că d-andăratelea mersese când furase cuiul pe care îl bătuseră Mântuitorului în inimă) și să-i fie de atunci înainte clește apărător piciorul cu care a apucat cuiul.”
Sărbătoarea Sfintei Maria Mare nu este doar un simplu prag calendaristic, ci o punte între sacru și profan, între dorința de protecție divină și rânduiala vieții țărănești. Păstrând aceste tradiții, ne amintim de o lume în care fiecare gest, de la spălatul icoanei cu busuioc până la ritualurile de cinstire a morților, avea menirea de a aduce echilibru și binecuvântare în comunitate.
📚 Citește și alte credințe și obiceiuri din popor:
Dacă ți-a făcut plăcere această incursiune în lumea credințelor de altădată, te invit să descoperi și alte taine ale folclorului nostru. Află cum se făcea ritualul de vindecare în Stinsul cărbunilor: Alungarea deochiului, farmece de dragoste și ursită sau cum se protejau străbunicii noștri de privirile vătămătoare în Fugi deochi, dintre ochi: O incursiune în lumea credințelor populare. De asemenea, poți citi despre momentele de cumpănă ale zilei în Superstițiile românilor: Despre ceasul cel rău ori despre ritualurile care ocroteau o nouă viață în ghidul despre Credințe, supersiţii şi obiceiuri la naşterea unui copil.
Surse:
- Tudor Pamfile – „Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului” - 1913
- C. Rădulescu Codin și D. Mihalache – „Sărbătorile poporului” - 1910
0 comments:
Trimiteți un comentariu