.

Sting nouă cărbuni...

În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul “ne este dat” de spiritele cele rele. Românii credeau de asemenea că acest rău poate fi îndepărtat cu ajutorul farmecelor și al descântecelor. Oamenii au născocit farmece și descântece despre care credeau că ar putea să îi ajute în aproape orice situație: pentru alungarea bolilor (de brâncă, de bubă, de gălbenare, de gâlci etc.), pentru alungarea spiritelor rele (de iele, de smeoaică, de samcă etc.), pentru aducerea dragostei (de ursită, de scrisă) sau pentru invocarea ajutorului în situații din cele mai diverse (secetă, caniculă, furtună, pentru paza recoltelor sau a animalelor etc.). Zilele când la sate baba Anghelușa era cea mai temută au trecut. Acum descântecele, vrăjitoriile, datul cu ghiocul și făcătura de dragoste sau de boala seacă au rămas numai de atât bune ca să le scriem în cărti” - spunea pe la 1907 un redactor al revistei “Țara Noastră”. Cu toate acestea, deși a trecut de la data publicării articolului mai mult de un secol, unele dintre vechile practici magice mai sunt prezente în lumea noastră. Stinsul cărbunilor este unul dintre obiceiurile cele mai întâlnite chiar și în vremurile noastre:

Cum se sting cărbunii

Descântec la vatra focului
Dacă un om sau o vită deodată se bolnăveşte rău, fără să se ştie din ce pricină, atunci crede poporul că omul sau vita respectivă trebuie să fie deochiat sau pocit de cineva. Pentru a vindeca pe cel bolnav cât mai degrabă, pentru a-l scăpa de o boală mai mare sau chiar şi de moarte, româncele îi ‹‹sting cărbuni››. Stingerea cărbunilor, fiind după credinţa poporului vindecătoare ori şi de ce boală grabnică, mai fiecare româncă de la ţară o ştie şi se foloseşte totdeauna de dânsa când cere trebuința. Descântătoarea care vrea să stingă cărbuni, aduce maî întâi apă ne'ncepută de la vreun isvor sau fântână sau şi de la un râu apropiat. Apoi toarnă puţină dintr'ânsa într'un pahar, ia nouă cărbuni aprinşi şi-i aruncă pe rând în apa din pahar numărându-i de-a dindărătelea adică: 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 şi rostește în taină cuvintele:

Eu sting pociturile
Şi săgetăturile,
Sting toate strigările,
Toate diochierile
Şi toate căscările;
Toate mincicurile'
Şi habaticurile.
Sting pe toţi ochii cei răi
Şi gurile cele rele.
Să n'aibă ochi a'nholba
Şi gură a striga
Asupra mea…
Potolesc,
Osândesc,
N'aibă grija mea!

Dacă omul sau vita bolnavă e deocheată sau pocită, toţi cărbunii aruncaţi în apa ne'ncepută se aşează sfârâind pe fundul paharului; iar dacă omul sau vita bolnavă nu e deocheată sau pocită, atunci cărbunii stinşi plutesc pe de-asupra apei. După ce descântătoarea a stins cărbunii, dă să bea celui bolnav puţină apă descântată, îi spală cu ea tâmplele şi ici-colea corpul, toarnă puţină pe la ţâţânile uşilor, iar rămăşiţa, cu cărbuni cu tot, o aruncă pe streşina casei.(1)

Un ritual asemănător se practica pe la începutul secolului trecut în Văleni – Prahova. Cuvintele descântecului erau acestea:

“Cum s’a potolit vântul
Și pământul
Și ploaia din cer,
Focul din cuptor
Potolească deochiul săgetat
Tâmpinat
Din creierii capului,
Din fața obrazului lui… (se spune
numele celui căruia i se descântă)
Din sgârciul nasului,
Dintr’o sută două de oase,
Să se topească toată deochietura!”

Se iau trei cărbuni și se pun în apă neîncepută. Dacă se lasă la fund, atunci omul e deocheat. După ce bolnavul bea de trei ori din apa descântată, se mai spălă la cap, ochi, inimă etc. și apoi după ce se scot cărbunii, se aruncă apa pe un câine. Dacă acesta se scutură, atunci e semn că bolnavului îi va trece; dacă nu, nu-i trece. Cărbunii apoi se împrăștie în răspântii, semn ca și deochiul să fugă și să se împrăștie, cum se împrăștie cărbunii.”(2)

Descântec de dragoste
 la fantână
Practica magică a stinsului cărbunilor se făcea nu doar pentru alungarea deochiului ci și în timpul săvârșirii farmecelor de dragoste”: Se descântă în apă neîncepută cu busuiocîn apă se sting cărbunii din vatra focului și se zic vorbele: Cum nu poate frigurosul fără foc, secetosul fără apă și flămândul fără mâncare, așa să nu poată (cutare) fără cuvântul, chipul și dragostile (cutăruia).”(2) Cărbunii erau stinși de femeile pricepute în a face farmece și pentru a le aduce tinerilor ursita (scrisa):

Voi nouă cărbuni,
Ca nouă gărgăuni,
Eu vă aprinsei,
Și la scrisa (cutăreia) vă trimisei;

Să vie la noapte’n vis,
Aievea s’o văd,
Mâine la revărsatul zorilor,
În glasul cântătorilor,
Cu ea să vorbesc.”

Incantația era insoțită de următorul ritual: “Se descântă cu un resteu (un lemn de la jug) găsit în noaptea lui Sfântu Gheorghe sau în noaptea de Ispas. Se mai descântă cu un țăruș de la ieslea calului și se repetă cuvintele: Cum găsii eu resteiul ăsta și cum trage calul la ieslea de fân, așa să-și găsească scrisa (cutare) și s’o tragă la casa, la averea, olabul (cutăruia). Resteul și tărușul de la ieslea calului se bagă în foc și dacă se aprinde și arde se zice că scrisa (ursita) este bogată; dacă este săracă scrisa, țărușul și resteul se sting.”(2)

Surse:

(1) - Simion Florea Marian – articolul “Descântece din Bucovina” publicat în revista “Albina Carpaților” numărul din 30 septembrie 1879;
(2) – Grigore G. Tocilescu – “Materialuri folkloristice” – 1900.




Sting nouă cărbuni... Sting nouă cărbuni... Reviewed by De ieri De azi on 12:36 Rating: 5

Niciun comentariu:

Imagini pentru teme create de A330Pilot. Un produs Blogger.