Pasca, mielul şi ouăle de Paşti (credințe și obiceiuri)

Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor. În noaptea de Înviere fiecare dintre noi purtăm în mână și în suflet o lumânare, simbol al Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului și păcatului. Paștele este de asemenea un simbol al renașterii și al reînnoirii. Tocmai de aceea, această perioadă este una de primenire a caselor și a gospodăriilor. În Săptămâna Mare se face curățenie generală în gospodării, curțile sunt măturate, șurile sunt curățate de gunoaie, gardurile sunt reparate. Casele trebuie “să strălucească de curățenie” pentru că ele "te blestemă dacă Paștile le prind necurățate". 

Masa pascală este un moment important pentru români. Înainte de masă membrii familiei se spală cu apă în care au pus un ou roşu, având credința că dacă vor face astfel vor fi sănătoşi tot anul. Cina începe cu gustatul mâncărurilor sfinţite, aduse de la biserică şi continuă cu cele obişnuite. De pe masa de Paști nu trebuie însă să lipsească pasca, mielul și ouăle roșii. Un articol din anul 1934 al revistei “Ilustrațiunea Română” enumera câteva dintre ”Datinile și credințele de Paști” ale românilor:

“Odată cu Joia Mare se păşeste în sărbătorirea Paştilor. Din acea zi sătenii nu se mai duc la munca câmpului; toţi cei ai casei pregătesc cele trebuincioase pentru marea sărbătoare a Învierii. Pentru această sărbătoare, nevestele cele tinere şi fetele îşi pregătesc cămăşi noi. În unele părţi ale ţării, se cere ca întreaga cămaşă să fie ţesută şi cusută în timpul postului celui mare. În Macedonia există o datină, ca fetele să-şi coase cămaşa când iese luna nouă înainte de Paşti, căci atunci sărbătoarea Paştilor va fi cu belşug şi toamna bogată în bucate.

Tarabă cu ouă de Paști - 1934

Printre obiceiurile de Paşti, în Moldova se mai menţine şi coptul pascăi. Iată cam care ar fi originea acestui obicei: Isus Christos, înainte de a fi prins şi răstignit pe cruce, zise apostolilor săi, care până atunci mâncaseră pâine nedospită şi nesărată, în decursul Paştilor, că de aici înainte la acea sărbătoare vor mânca copturi dospite şi sărate. Cozonacii, mai ales în forma lungăreaţă, se fac de Paşti pentru a aminti de sicriul în care a fost aşezat trupul Mântuitorului. La ospăţul de Paşti un loc însemnat îl ţine mielul fript, care trebuie sfinţit împreună cu pasca şi cu ouăle roşii în ziua de Paşti. În unele locuri, pe la oraşe mai ales, unde e greu să se ducă un miel întreg la sfinţit, credincioşii fac un mieluţ de unt, pe care-l sfinţesc şi pe care-l pun în mijlocul mesei de Paşti. În Banat este datina, ca rămăşiţele şi oasele mielului sfinţit să fie îngropate la poalele unui măr sau păr sănătos, anume ca toată familia să fie în tot timpul anului ferită de boli.

De obiceiul ouălor roşii se leagă cele mai multe legende şi credinţe. Una dintre cele mai frumoase ar fi următoarea: Maica Domnului, chinuită de martiriul pe care-l suferea fiul ei Isus, răstignit, se duse cu un coş plin cu ouă, pe care vru să’l dea păzitorilor, pentru a-i îndupleca să înceteze cu torturile. Aceştia, în loc de milă, îl batjocoriră şi mai tare pe Isus; în loc de apă îi deteră oţet şi urzici ca să-şi astâmpere setea. Maica Domnului văzând acestea, puse coşul cu ouă la picioarele crucii şi începu a plânge în hohote. Sângele care picura din rănile sfântului răstignit căzu peste ouăle de la poalele crucii, împestriţând unele şi umplând pe celelalte atât de tare, încât păreau că ar fi fost vopsite.

- De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate ca să vă aduceţi aminte de răstignirea mea – a zis Isus, văzând cele întâmplate.

După ce a înviat Mântuitorul, Maica Domnului a fost cea dintâi care a făcut ouă roşii, pe care le împârţia de bucurie la toată lumea, anunţându-le fericirea ei prin cuvintele:

- Christos a înviat.

Ouăle roşii nu sunt deci altceva decât simbolul vărsării de sânge pentru răscumpărarea neamului omenesc de păcat. Petecul de cârpă cu care s'au şters ouăle de culori şi de ceară, nu se aruncă, nici nu se arde. Femeile credincioase îl pun în blidul cu pască, şi-l duc împreună au acesta la sfinţit. Apoi îl păstrează şi în timpului anului afumă cu această cârpă pe cei ce suferă de dinţi, urechi, roşeaţă, bube sau pentru a lecui vitele.

Miei de vânzare (1934)

Sosind Paştile, sătenii, atât cei ce merg la Înviere, cât şi cei care rămân acasă, se spală într'un lighean în care, pe lângă apă proaspătă au pus şi unul sau mai multe ouă roşii şi câţiva bani de aur sau de argint. Oul trebuie să-i facă uşori, roşii şi sănătoşi ca oul, iar banii să le aducă mulţi bani şi să-i facă curaţi ca aurul sau ca argintul. De ciocnitul ouălor se leagă credinţa că toţi cei care ciocnesc unul cu altul, se vor vedea şi pe lumea cealaltă. Unele femei obişnuiesc să păstreze găoacele frumos vopsite ca pe o podoabă în casă. Circulă însă şi superstiţia că în această găoace s'ar ascunde dracul. În Bucovina, ouăle roşii pe care le-au ciocnit de Paşti se folosesc în timpul anului ca leac contra muşcăturilor de şarpe iar altele la farmece de dragoste.

Alt obicei observat cu stricteţe de Paşti este acela al scăldatului. Tot românul caută ca Învierea să-l găsească curat sufleteşte şi trupeşte. Fetele şi nevestele merg în Dumineca Floriilor, în Joia Mare şi în ziua de Paşti dis-de-dimineaţă de se scaldă în râu, ca să fie drăgăstoase în timpul anului. În acelaşi timp se spală şi de farmecele şi de urâciunile care le-au fost aruncate de duşmani. În Bucovina fetele spală în noaptea de Paşti mai întâi, cu apă neîncepută, limba clopotului, apoi cu aceeaşi apă se spala în ziua de Paşti pe obraz, ca să fie frumoase în timpul anului şi precum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică aşa să alerge şi feciorii la dânsele. În săptămâna Paşti, se zice că porţile raiului stau deschise, iar ale iadului închise. Cine moare în această săptămână se zice că merge de-a dreptul în rai. Nu numai cel ce moare, dar şi cel ce se naşte în zi de Paşti, mai cu seamă când se trag clopotele, e privit ca un om norocos pentru toată viaţa.”

Sursa: articolul “Datine și credințe de Paști” – semnat “Lc” – revista “Ilustrațiunea română” – numărul special de Paști din anul 1934 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor