„Strigarea peste sat” a fost unul dintre cele mai populare obiceiuri practicate în lumea satului românesc de altădată. Fiind organizată în perioada Postului Sfintelor Paști – o perioadă de recunoaștere, dar și de îndreptare a păcatelor – prin acest ritual, comunitatea satiriza năravurile locuitorilor.
Această practică era întâlnită în majoritatea aşezărilor din Muntenia, Transilvania și Banat, având loc cu precădere de Lăsatul secului sau în Joia Mare.
O fereastră către trecut: Valea Hațegului la 1898
Articolul „Strigarea peste sat – datină veche”, publicat în martie-aprilie 1898 în Revista Ilustrată, oferă o descriere prețioasă a modului în care se desfășura acest obicei la sfârșitul secolului al XIX-lea:
“Miercuri seara, adecă în seara spre Joia Paștilor, se adună feciorii şi copilandrii din sat toţi pe dealul din apropierea satului. Iar copiii mai mici, cum sunt cei de şcoală, se suie prin arbori în grădinile părinţilor. Cei de pe deal fac motoşini de paie, le pun în bâte şi le aprind şi fac diferite jocuri de foc. Cei mai mari îmbracă câte o roată stricată cu paie, o aprind şi-i dau drumul pe deal la vale. În timpul acesta strigă din răsputeri, câte unul ori toţi laolaltă vorbele acestea: ‹‹Aure – maureee!!!››. Iar ceata de feciori, ce-i postată pe alt deal, îi răspunde:- Ce ţi-e maure, ce ţi-e?!- M'a îndires! (notă: mi-a poruncit)- Cine te-o îndires?- M'a îndires Petru Plopenilor să-i fac un pod de aur până la Firuţa Păuneștilor."
Dincolo de strigările măgulitoare (precum cea de mai sus), scopul ritualului era sancționarea publică a defectelor. Fie că era vorba de igienă, beție, lene, fudulie sau neghiobie, totul era scos la iveală:
"Asta-i o strigare măgulitoare, semn că Petru cu Firuţa îşi sunt dragi şi s'or lua după Paști. Dar vin altele, batjocoritore, la adresa celor ce au făcut ceva rău. Aci se strigă public toate defectele ori-şi-cărui sătean, bunăoră ca:- Aure - maureee!!!- Ce ţi-e, maure, ce ţi-e?- M'a îndires.- Cine te-a îndires?- M'a îndires Istode al Toteștilor să abat apele pe la Măriuca lui să se spele de cenuşă.Aci dau în Măriuca că umblă cu télele (hainele, veștmintele) nespălate, ori că ea-i tot cănită (nespălată)."
Sau:
"- M'a îndires Sofica Silvăşenilor să duc de prânz la Todica ei, că ea nu știe unde-i?- Tu știi unde-i?- Ba!- Du-te la jupânul Iţig şi întrebă, că de nu-i acolo, atunci de bună seamă-i la jupânul Ştrol!Aici, precum vedeţi, bate în Todică, că-i beţiv."
Sau:
"- M'a îndires popa, mă, să merg la Nastasia Ursuţului să-i gat cusăturile, că şuba n'are mâneci, cămaşa n'are spate, opregul nu-i deloc…Aici bate în fata leneşă."
Sau:
"- M'a îndires popa, mă, să merg la Ionul primăriului să-i spun să steie cu furceriul de-a îndemână, că vine Rusalina ai strigoaie şi-i duce laptele de la vaci şi de la oi!"
Autorul articolului subliniază că, deși strigările erau adesea tăioase, junii nu erau trași la răspundere, ritualul având rolul de a purifica moral comunitatea înainte de Paști:
"Nenumărate sunt batjocurile ce se strigă atunci peste sătenii cunoscuţi ca cuprinşi de ceva patimă: beţie, lene, lux, fudulie, neghiobie, cămătărie, avariţie etc. Dar junii pentru aceea nu sunt traşi la nici o răspundere, nu sunt pedepsiți ca calumniatori. Atunci, în Miercurea de Paști seara, nu se lasă nici o ţoală (haină, veșmânt) pe afară, că vine ‹‹Joimari›› şi le spurcă.În timpul din urmă însă a început a se cam părăsi această datină, parte că ce trecuse în abuz, de strigau vorbe proaste fără cumpăt peste persoane nevinovate, parte că s'au amestecat oficialii administrativi şi i-au înţărcat pe feciori de la aceste datini. Dar pe ascuns, colo noaptea târziu, tot se practisează această datină, ci mai cu băgare de seamă şi mai cu rezervă ca de altădată”. (1)
Puțini
erau cei care scăpau “nestrigați peste sat” şi era considerată o mare onoare să
nu fii pomenit în această seară. Mai mare era ruşinea însă pentru cei “strigaţi”
de două sau chiar de mai multe ori. Totuși, la finalul
secolului al XIX-lea, obiceiul începuse să se degradeze:
„În timpul din urmă însă a început a se cam părăsi această datină, parte că ce trecuse în abuz [...] parte că s'au amestecat oficialii administrativi [...] Dar pe ascuns, colo noaptea târziu, tot se practisează această datină, ci mai cu băgare de seamă şi mai cu rezervă ca de altădată.” (1)
Strigarea peste sat în variante moderne
Obiceiul “Strigării peste
sat” nu s-a pierdut. El se mai practică în satele noastre, “ușor
modernizat”:
“- Alimolile, alimolile, măăă!- Da’ ce ți-i alimolile, măăă?!Păi mi-i alimolile, mă!,Că președintele măăăă!,Nu repară drumu’, măăă!,Șî se duce la mierea lui Tuta, măăă!În cotrulă, măăă!...Ș-o să deie în gropane, măăă!” (2)
Sau:
„- Aure, maure, mă!- Aure, maure, ce ţi ţie, mă?- Ce ţi ţie, nu mi mie, mă!- Ai aflat că fata lu’ …..Umblă pân sat,Cu păru’ buclat,Cu cămeşa parfumată,Cu gura rujată!Numa’ acasăÎi tare lenoasă!Dîn zori până-nseratŞade toată zîua-n patNuma sara să scoalăŞî fuge la a lu’... în poală!- Şi ce să-i facem, mă?- Aure, maure, mă!Să facem un pod de c...tPână la ea în pat! (3)
Satira rămâne, așadar, o formă de „talk-show” arhaic, o tribună unde judecata comunității pune în oglindă moravurile individului sau ale clasei conducătoare, păstrând neschimbată dorința oamenilor de a pedepsi prin râs și rușine publică viciile societății. (3)
Dincolo de strigări: Spiritul comunității în „claca” tradițională
Dacă „Strigarea peste sat” funcționa ca un mecanism de control moral, solidaritatea și munca împreună constituiau temelia vieții rurale prin obiceiul clăcilor. Te invităm să descoperi cum se împleteau efortul fizic și bucuria socială în articolul Astă sară-i clacă-n sat. Acest material explorează atmosfera vibrantă a clăcilor, unde treburile gospodărești deveneau prilej de petrecere, întărind legăturile dintre săteni prin muzică, glume și ajutor reciproc, oferindu-ți o perspectivă fascinantă asupra modului în care comunitatea reușea să transforme munca grea într-o adevărată sărbătoare.
Surse:
(1)
articolul “Strigarea peste sat – datină veche” – semnat “Hațeganul”
- publicat în numărul din martie
- aprilie 1898 al publicației Revista Ilustrată - foaie enciclopedică literară lunară;
(2)
studiul “Restructurări tematice și conotative într-un obicei tradițional din
zona Făgetului – Strigarea peste sat” – Ion Căliman
(3)
articolul ‹‹„Joii Mari” sau „Strigarea peste sat”, premergătoare
talk-show-urilor televizate›› - semnat Matei Mircioane
0 comments:
Trimiteți un comentariu