"Strigarea peste sat"

“Strigarea peste sat” a fost unul dintre cele mai populare obiceiuri practicate în lumea satului românesc de altădată. Fiind organizată în perioada Postului Sfintelor Paști – o perioadă de recunoaștere dar și de îndreptarea a păcatelor – în timpul “strigării peste sat” românii satirizau năravurile locuitorilor obștei. Această practică era întâlnită în majoritatea aşezărilor din Muntenia, Transilvania și Banat și avea loc cu precădere de Lăsatul secului sau în Joia Mare. Articolul “Strigarea peste sat – datină veche”, publicat în numărul din martie - aprilie 1898 al “foii enciclopedice literare lunare” ‹‹Revista Ilustrată››, descrie modul în care se desfășura acest obicei într-un sat de pe Valea Hațegului, la sfârșitul secolului al XIX-lea:

"Strigarea peste sat" în Glod - Maramureș

“Miercuri seara, adecă în seara spre Joia Paștilor, se adună feciorii şi copilandrii din sat toţi pe dealul din apropierea satului. Iar copiii mai mici, cum sunt cei de şcoală, se suie prin arbori în grădinile părinţilor. Cei de pe deal fac motoşini de paie, le pun în bâte şi le aprind şi fac diferite jocuri de foc. Cei mai mari îmbracă câte o roată stricată cu paie, o aprind şi-i dau drumul pe deal la vale. În timpul acesta strigă din răsputeri, câte unul ori toţi laolaltă vorbele acestea: ‹‹Aure – maureee!!!››. Iar ceata de feciori, ce-i postată pe alt deal, îi răspunde:

- Ce ţi-e maure, ce ţi-e?!

- M'a îndires! (notă: mi-a poruncit)

- Cine te-o îndires?

- M'a îndires Petru Plopenilor să-i fac un pod de aur până la Firuţa Păuneștilor.

Asta-i o strigare măgulitoare, semn că Petru cu Firuţa îşi sunt dragi şi s'or lua după Paști. Dar vin altele, batjocoritore, la adresa celor ce au făcut ceva rău. Aci se strigă public toate defectele ori-şi-cărui sătean, bunăoră ca:

- Aure - maureee!!!

- Ce ţi-e, maure, ce ţi-e?

- M'a îndires.

- Cine te-a îndires?

- M'a îndires Istode al Toteștilor să abat apele pe la Măriuca lui să se spele de cenuşă.

Aci dau în Măriuca că umblă cu télele (hainele, veștmintele) nespălate, ori că ea-i tot cănită (nespălată). Ori:

- Aure - maureee!

- Ce ţi-e maure, ce ţi-e?

- M'a îndires.

- Cine te-a îndires?

- M'a îndires Sofica Silvăşenilor să duc de prânz la Todica ei, că ea nu știe unde-i?

- Tu știi unde-i?

- Ba!

- Du-te la jupânul Iţig şi întrebă, că de nu-i acolo, atunci de bună seamă-i la jupânul Ştrol!

Aici, precum vedeţi, bate în Todică, că-i beţiv. Ori:

- Cine te-a îndires?

- M'a îndires popa, mă, să merg la Nastasia Ursuţului să-i gat cusăturile, că şuba n'are mâneci, cămaşa n'are spate, opregul nu-i deloc…

Aici bate în fata leneşă. Ori:

- M'a îndires popa, mă, să merg la Ionul primăriului să-i spun să steie cu furceriul de-a îndemână, că vine Rusalina ai strigoaie şi-i duce laptele de la vaci şi de la oi!

Atunci strigoaiele la care li se strigă numele nu mai pot de năcaz pe feciori şi aleargă după ei, dar atunci nu mai au putere; nici o strigoaie nu rămâne cruţată atunci.

Nenumărate sunt batjocurile ce se strigă atunci peste sătenii cunoscuţi ca cuprinşi de ceva patimă: beţie, lene, lux, fudulie, neghiobie, cămătărie, avariţie etc. Dar junii pentru aceea nu sunt traşi la nici o răspundere, nu sunt pedepsiți ca calumniatori. Atunci, în Miercurea de Paști seara, nu se lasă nici o ţoală (haină, veșmânt) pe afară, că vine ‹‹Joimari›› şi le spurcă.

În timpul din urmă însă a început a se cam părăsi această datină, parte că ce trecuse în abuz, de strigau vorbe proaste fără cumpăt peste persoane nevinovate, parte că s'au amestecat oficialii administrativi şi i-au înţărcat pe feciori de la aceste datini. Dar pe ascuns, colo noaptea târziu, tot se practisează această datină, ci mai cu băgare de seamă şi mai cu rezervă ca de altădată”.(1)

Puțini erau cei care scăpau “nestrigați peste sat” şi era considerată o mare onoare să nu fii pomenit în această seară. Mai mare era ruşinea însă pentru cei “strigaţi” de două sau chiar de mai multe ori. Obiceiul “Strigării peste sat” nu s-a pierdut. El se mai practică în satele noastre, “ușor modernizat”:

“- Alimolile, alimolile, măăă!

- Da’ ce ți-i alimolile, măăă?!

Păi mi-i alimolile, mă!,

Că președintele măăăă!,

Nu repară drumu’, măăă!,

Șî se duce la mierea lui Tuta, măăă!

În cotrulă, măăă!...

Ș-o să deie în gropane, măăă!” (2)

Sau:

„- Aure, maure, mă!

- Aure, maure, ce ţi ţie, mă?

- Ce ţi ţie, nu mi mie, mă!

- Ai aflat că fata lu’ …..

Umblă pân sat,

Cu păru’ buclat,

Cu cămeşa parfumată,

Cu gura rujată!

Numa’ acasă

Îi tare lenoasă!

Dîn zori până-nserat

Şade toată zîua-n pat

Numa sara să scoală

Şî fuge la a lu’... în poală!

- Şi ce să-i facem, mă?

- Aure, maure, mă!

Să facem un pod de c...t

Până la ea în pat! (3)

Surse:

(1) articolul “Strigarea peste sat – datină veche” – semnat “Hațeganul” - publicat în numărul din martie - aprilie 1898 al “foii enciclopedice literare lunare” ‹‹Revista Ilustrată››

(2) studiul “Restructurări tematice și conotative într-un obicei tradițional din zona Făgetului – Strigarea peste sat” – Ion Căliman

(3) articolul ‹‹„Joii Mari” sau „Strigarea peste sat”, premergătoare talk-show-urilor televizate›› - semnat Matei Mircioane - www.argument-cs.ro