Odată ajunsă la vârsta la care începe să îi freamăte inimioara de dorul vreunui flăcău, Anuța începe să aştepte cu tot mai multă nerăbdare Duminica şi zilele de sărbătoare. Sunt acele zile în care Anuța are prilejul de a-și mai astâmpăra întrucâtva pojarul adunat în suflet. Anuța nu stă însă cu mâinile în sân în asteptarea horei din sat. În seara de dinaintea jocului “fata desface în două focul din vatră și între focuri pune o oală cu apă neîncepută, un ban alb și busuioc. Oala rămâne acolo până în dimineața următoare, la utrenie. Atunci o ia de acolo și o așează pe o farfurie curată în fereastră. Când trage întâia oară clopotul la liturghie, rostește de trei ori”:
- Bună dimineața,
Râu de rouă,
Râul lui Iordan!
- Mulțumesc Dumitale,
Fată frumoasă,
Cu cosița groasă.
Șezi pe scaun
De matasă!
- Ba! N’am venit
Să șed
Pe scaun de mătasă;
Numai am venit,
Să mă rog
De Sfânta Maică
Duminică,
De Sfânta Maică
Maria:
Să mă spele
Pe față,
Pe brață,
De urâciuni,
De făcături,
De trămisături,
De la străini,
De la vecini,
De la verișori,
De la verișoare,
De la neamurile toate.
Că mi-or pus:
Pe cap
Piele de țap,
Pe mânușiță
Piele de mâță,
Pe trup
Piele de lup,
Pe tălpi
Nojâțe de câine.
|
Când pe drum plecam:
Țapii sbierau,
Mâții se smiorau,
Lupii urlau,
Câinii lătrau,
Cu smoală mă negreau,
Toți de mine fugeau!
Io plângeam,
Mă văieram,
Nime’n lume
Nu m’auzea,
Numai Sfânta Maică
Duminica,
Cu Sfânta Maică
Maria,
Din vâna cerului
De’asupra soarelui.
În toiag d’argint
Se rezema,
Pe mine’n brațe mă lua,
În râul lui Iordan mă arunca,
În lapte dulce mă scălda,
Cu brâu roșu mă’ncingea,
Cu stâlp de busuioc mă freca:
Pe cap,
Pe după cap,
Să cad la toată lumea cu drag,
La oamenii cei bătrâni
Cu cinste și omenie,
Și la juni cu dragoste mare.
Și-mi punea în cap
Un mac,
Pe mânicele
Stele mărunțele,
Să se uite
Toată lumea la ele.(1)
|
Odata farmecul fiind săvârșit, Anuța se “înschimbă” în hainele cele curate, se împodobește cu flori proaspete și parfumate ca să fie și mai mândră de cum este, se stropește apoi cu apă descântată și pleacă plină de speranță la joc. Ea e convinsă că, odată făcut ritualul știut doar de ea, flăcăii se vor înghesui în jurul ei să o cheme la joc. E sigură că și Ionică al ei va fi printre ei…
Dacă vede însă că Ionică nu se înghesuie să intre în vorbă cu ea, în zilele următoare se roagă Anuța de mamă-să cu lacrimi de foc în ochi să renunțe la cocoșul cel năzdrăvan și cu pene roșii în coadă. Mama nu poate să rămână de piatră în fața unei suferințe atât amare și ia subsuoară cocoșul cel nevinovat și merge împreună cu Ana la baba Rada – femeia cea pricepută în a face și a desface de dragoste. “Cum-că descântecu-i de leac, nu se mai îndoiește nici o babă, fie ea şi numai de 99 de ani”. Baba primește de la fată cocoșul și cu el în mână – cântărindu-l parcă - zice descântecul:
Sări cocoș,
Pe coș,
Cu ciocul de oțel,
Cu ghearele de fier,
Aripile de-aurel!
Nu sări pe coș,
Ci pe partea Anei.
Să te duci la Ionică,
Cu ciocul să-l ciocănești,
|
Cu aripile să-l tărăpești
Și la Ana să-l pornești!
În vis să-l visăm,
Aevea să-l vedem.
Să nu poată mânca,
Nici lucra,
Nici sta,
Până la Ana nu va pleca! (1)
|
Ionică al nostru nu poate să rămână insensibil la atâtea farmece de dragoste. I se aprind și lui călcâiele după Anuța, căreia i-a furat într-o seară o dulce și pătimașă sărutare. Dar inima parcă nu îi dă ghes încă ghes să se însoare… Anuța e însă hotărâtă și știe ce are de făcut: “se duce la un fir de mătrăgună, se pune în genunchi și zice de trei ori la rând, în trei vineri seara, acest descântec; totdeauna când gată descântecul îi dă câte o bucată de carne, de pâine și de sare. Iar când se depărtează mergând către casă știe că nu-i iertat ca să se uite îndărăt”:
Mătrăgună, mătrăgună,
Floare frumoasă și bună,
Auzit-am auzit
Că mult bine ai făcut,
De ți-a mers vestea,
Și povestea,
Că multe boli ai vindecat
Că din pat betegi ai ridicat,
Că mulți feciori ai însurat
Și multe fete ai măritat.
Ascultă-mă,
Mărită-mă,
Că de mi asculta,
De mi mărita,
Bunătăți ți-oi da:
O oală cu lapte acru
Să te ferească de dracu,
Și una de lapte dulce
De la care dracu’ se duce.
Tu scumpă mătrăgună
Mărită-mă’n astă lună,
Că de mi mărita
Miere de stupi ți-oi da,
Cu bine te-oi ținea
Pe lângă casa mea.
|
Iarna te-oi acoperi,
Primăvara te-oi plivi,
Vara te-oi îngriji,
Frumoasă te-i ivi,
Și frumoasă-i crește.
Cu toții te-om griji,
Scumpă mătrăgună.
De mi mărita,
Vinars ți-om da
Cu viadra,
Și bine te-oi ospăta
La nunta mea.
Bine te-oi ținea eu
La ospățul meu
C’o cupă de zeamă
Fiartă, nefiartă,
C’on font de carne,
Fript, nefript,
Să ști că te-am omenit.
Na un pic de carne
C-un pic de pâine
Să ai până mâine,
Și un pic de sare
Șă-ți fie de cale.
Mărită-mă draga mea,
Că de mult mi-o trecut vremea! (2)
|
Credeți însă că problemele de dragoste ale Anuței se termină odată cu hora din biserică și cu ritualicul “Isaia dănțuiește” cântat cu mult patos de popa din sat? Vă înșelați! Anuța e de acum femeie măritată și știe ce are de făcut. Dacă lui Ionică i se mai aprind călcâiele și își pierde nopțile pe la vreo vădană cu vino-ncoa: “ia un sbicuț de cânepă, împletit în trei scordi, se duce în grădină unde se îndreaptă cătră lună și zice de trei ori acest descântec în trei zile după olaltă” (doar în nopțile cu lună plină, bineînțeles)…
Lună luniță,
Doamnă domniță
Cu fața albă
La lume dragă,
Toate le vezi
Pe mine mă vezi
Că’s supărată,
Că’s întristată,
Ori beteagă,
Că m’o lăsat
Ionică cel drag.
Na ăst zbicuț,
Sui în căruț,
Mi’l adă oricum.
|
Ori voios,
Ori sănătos,
Că mi drag
Ca ochii din cap.
Lună luniță,
Bună luniță,
Firea-i cum îi fi
Ad’ pe badea-aci
Că de nu-oi muri!(3)
|
Surse:
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu