.

Descântecul stelelor

Creștini fiind, românii cred că cerul și podoabele lui au fost create de Dumnezeu, asemeni tuturor celor care există. Ei cred deasemenea că “cerul, fiind locașul lui Dumnezeu, al Domnului  Hristos, al Maicii Domnului, al Sfinților și al cetelor îngerești, stelele sunt făcliile ce se aprind noaptea spre a lumina sfânta lume a celor fără sfârșit.” Alte legende spun că stelele nu ar fi altceva decât niște candele sau felinare agățate de torțile cerului “ca să ne arate și noaptea locașul înfricoșatului județ al lui Dumnezeu.” Prin unele locuri din Moldova se spune că la începutul lumii nu erau stele pe cer și că ele au început să răsară abia după ce primii oameni au început să se nască. De aici și credința că stelele care împodobesc cerul noaptea nu ar fi altceva decât “lumânări aprinse ale sufletelor celor care se nasc; fiecare om are în cer o stea care lucește foarte frumos când omul se silește a face fapte bune și care nu mai licărește când omul face rău.” 
Credința populară înzestrează aștrii cerului cu puteri supranaturale. Tocmai de aceea, către stele “se îndreaptă unele rostiri de vrajă ale celor care doresc feluritele lucruri ale acestei lumi”.

Stelele și dragostea

În studiul său “Cerul și podoabele lui după credințele poporului român”, etnologul Tudor Pamfile descrie un vechi ritual – descrisul la stele – al cărui scop era ca tineriilor care îl practicau “să li se arate ursitul în vis”: Miercurea, sau dacă nu sunt pe stele pe cer, sâmbăta seara, după ce au ieșit stelele pe cer, vrăjitoarea de desbracă în pielea goală, apoi cu o batistă luată de la cel căruia îi decântă, vine în pragul ușii și rostește de trei ori următorul descântec, fluturând mereu batista în vânt, în direcția stelei:


Tu stea
Logostea,
Toate stelele să stea,
Numai tu să nu stai !
Să umbli’n lung și’n lat
Și la noi în sat,
Până unde-i găsi
Scrisa lui N...
La ea să te duci,
Cu biciul să plesnești,
Din somn s’o trezești,
La mine s’o trimiți,

În vis s’o visez,
Aievea s’o văz.
Și unde oi vedea-o s’o cunosc;
Cu biciul s’o bați
La mine s’o abați,
Cu biciul de foc
Să nu-i vie a sta pe loc;
Cu bici de curea
Să nu-i vie a sta,
Să nu-i vie a dormi,
Nici a odihni
Până la mine n’o veni!"

Tot despre stele se credea că au puterea să îți aducă dragoste și frumusețe. Un descântec pe care îl spuneau fetele către cele mai strălucitoare trei stele de pe cer era:

Trei stele gogostele,
Duce-ți-vă la’mpărat, la’mpărăteasă,
Dragostea le-o furați
Și-o aduceți la mine în cană
Și-o lăsați.
Trei stele gogostele
Duce-ți-vă la zâna cerului,
Frumusețea i-o luați,
Și-o aduceți la mine în cană,
Și-o lăsați.
Trei stele gogostele,
Duce-ți-vă la rege și la regină,
Dragostea le-o furați,
Mândria i-o apucați,
Și-o aduceți la mine în cană,
Și-o lăsați.
Cele trei stele gogostele,
Duce-ți-vă la’mpărați și împărătese,
Regi și regine,
Principi și prințese,
La toate zânele lumii,
Și tot ce-i bun culegeți,
La mine cu brațul aduceți,
În cană puneți,
Peste cap mi-aruncați!


Stelele care alungă bolile  

Un alt vechi ritual - “de pus la stele” – avea scopul de a îndepărta “boalele”  de la cel descântat. În studiul “Materialuri folkloristice” publicat în anul 1900 de etnologul Gr. G. Tocilescu este descris modul în care descânta la stele  “vrăjitoarea Simina din Gresia, Teleorman”: 

“Rețetă: Se descântă în rachiu lunea. În rachiu se pun trei cărbuni aprinși și se sting; dacă cărbunii cad la fund e semn rău – zice-se că bolnavul nu se mai scoală și cade la o zăcere mare – iar dacă stau cărbunii deasupra – fără să se cufunde în acel rachiu – este semn bun cum că bolnavul are să se scoale îndată.”:

Tu, stea logostea,
Toate stelele să stea,
Dar steaua lui .... să nu stea.
Să umble pe toate câmpurile,
Să adune toate leacurile,
Că soarele mi-a răsărit,
Nouă surori au venit,
Pe.... l-au tămăduit.
Cu grapele l-au grăpat,
Cu măturile l-au măturat,
La masă de mătase l’au mânat.
Toate preotesele,
Toate jupănesele,
Peste ape au suflat.
Apele se limpezea,
Boalele lui... se sprijinea.
De la.... eu le-am gonit,
În cuibul berzelor le-am sorocit.
Toți șerpii îi reteza,
La puișori îi ducea,
Boalele de la... se ridica.
În cumpenile fântânilor le-am ridicat,
De acolo le-am descântat,
În nisipul mărilor le-am băgat,
Pe... l-am sculat."


Surse:
-      “Cerul și podoabele lui după credințele poporului român” – Tudor Pamfile – 1915;
-      “Materialuri folkloristice” - Gr. G. Tocilescu - 1900

Descântecul stelelor Descântecul stelelor Reviewed by De ieri De azi on 09:46 Rating: 5

Niciun comentariu:

Imagini pentru teme create de A330Pilot. Un produs Blogger.