Obiecte magice: “iarba fiarelor” și “fluierul fermecat”

În poveștile care ne-au fermecat copilăria, “iarba fiarelor” și “fluierul fermecat” erau două dintre obiectele magice folosite de eroii noștri îndrăgiți pentru a deschide lacătele cu care erau zăvorâte alesele lor și comorile cele mai ascunse, sau pentru a-și vrăji dușmanii cu ajutorul unor cântece minunate. Poveștile nu ne-au dezvăluit  însă secretul dobândirii acestor obiecte cu puteri supranaturale. Am găsit aceste “secrete” în două numere din anul 1927 ale revistei “Comoara satelor”:

Iarba fiarelor

“Iarba fiarelor”, planta misterioasă pomenită în multe dintre basmele românilor, avea puterea de a deschide orice lacăt sau zăvor. Ea avea de asemea darul de a-l face invicibil pe cel care o deținea în fața cuțitelor, săbiilor sau gloanțelor. Iosif Dumitrescu, învățător în Bistrița în anul 1927 - ne dezvăluie secretul dobândirii acetui obiect magic:

“Căutăm pui de arici, îngrădim împrejurul lor cu un gard de nuiele în așa fel încât să nu poată ieși și să plece mai departe, nici părinții lor să nu treacă la ei. Când ariciul își vede puii în primejdie, caută să-i scape. Dacă vede însă că totul e în zadar, atunci se duce și caută prin iarbă, până găsește “iarba fiarelor”. Cu aceasta vine și atinge gardul, care cade jos la pământ și astfel puii devin liberi. Ariciul ia după aceea “iarba fiarelor” și o înghite. Cine taie atunci ariciul, v-a găsi în burta lui “iarba fiarelor”, pe care o va lua și o va pune sub unghia de la degetul mic de la mână. Acel om va avea o putere de neînchipuit și se poate opune chiar “contra glonțului de pușcă” și va putea să sfărâme ziduri de fier. Orice lacăt, prin atingerea cu degetul  în care se află “iarba fiarelor”, se sfărâmă. Se zice că bandiții – hoții cei mari – au iarba fiarelor.” (Iosif Dumitrescu - învățător din Bistrița – în “Comoara satelor” nr. 9-10 din anul 1927).

Fluierul fermecat

Iată ce trebuie să faci dacă vrei să ai un fluier fermecat, un instrument cu care să poți cânta atât de frumos încât atunci când îl vei pune la gură “să joace pietrele, să stea apele și frunzele de pe copaci să te asculte”:

“Să te duci la un meșter și să-i ceri să-ți facă un fluieraș potrivit. Să te păzești numai ca de foc să nu care cumva să-l pui, tu ori meșterul, în gură. Mai pe scurt, să stai lângă el până ți-l gătește. Dacă ți l’o gătat, îl iei frumușel și-l înfunzi cu smoală la un capăt și la toate bortele. Cauți după aceea o capră roșie, o mulgi și torni laptele în fluier și îl înfunzi și la celălalt capăt. După ce ai făcut trebușoara asta, aștepți până la a cântatul cocoșului de miezul nopții și te duci cu el la o răspântie de drumuri afară din sat. Măsori cu pasul șapte obrațe (notă: veche unitate de lungime egală cu 26,76 m) din răspântie, te dezbraci frumos în chelcăluța goală, te pui jos cu fața în sus și-ncepi a săpa cu un cuțitaș, cu mâinile la spate, o gropșoară cam cât o încăpea fluierul tău. Pui fluierul în groapă, îl astuchi și praștia acasă, după ce ai făcut mai întâi trei mătănii cu fața spre răsărit. A treia noapte te duci, tot pe acea vreme, te dezbraci iar și tot cu mâinile la spate îl desgropi. Dacă l’ai dezgropat, îl desfunzi și bei laptele din el și pe urmă îl pui la gură și ce cântec ți-a veni în gând, acela ți-l zice. Că de nu-i ști a cânta batăr din gură, cu fluierul ăsta cânți așa de minunat orice cântec de joacă și chietrele.”

Atenție însă: dobândirea fluierului fermecat te expune la mari pericole. Dracii își doresc și ei mult un așa instrument minunat, așa că vor încerca să te ispitească:

“Cum ai început a cânta, ai să auzi în urma ta trăsnind și fulgerând, cai și căruțe care ți se va năzării că dau buzna peste tine și draci răcnindu-ți la ureche să te ferești, că te smonesc (notă: ispitesc) cu bani și alte scumpeturi, doar te-o pune păcatul să le răspunzi sau să te uiți în urmă. Cum îi face o mișcare ceva, te și pocesc: îți iau o mână ori un chicior. Tu s’o ții coardă’nainte, căutând, până’i trece de cele șapte obrațe, că pe urmă nu mai auzi nimica și’ai scăpat teafăr. Acum a doua noapte să nu te culci până n’or cânta cocoșii de miezul nopții și de te-or striga, să nu răspunzi, că aista ți’i leacul. Gheavolul umblă’ntracela timp să te amăgească cumva și să puie camca pe tine. A treia noapte tot așa. Într’a patra noapte or să vie să te întrebe:

- Mă ista, mă cutare, cum vrei tu să cânți? Toate cântecele de pe lume sau numai de jumătate sau pe sfert?

Tu să-i spui că pe jumătate ori pe sfert, numa pe toate să nu zici, că rămâi mort pe loc, dar așa le-ai tăiat haudacu.” (spusă de Grigore a Mariei din Hârtoape, comuna Lespezi, jud. Fălticeni - publicată  în “Comoara satelor” nr. 2 din anul 1926).

Citește mai mult... »

Supersitiții (oglinda, foarfecele și pieptenele)

Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ne prevestesc viitorul. Suntem supersţioşi, dar fără să devenim fanatici. Dacă lucrurile prevestite de semnele citite în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri cu voluptate celor din preajma noastră. Am să vă spun în cele ce urmează câteva superstiţii referitoare la trei obiecte care ne stau mereu prin preajmă – oglinda, foarfecele și pieptenele – culese acum mai bine de un secol de doi dintre marii etnografi români: Artur Gorovei și George S. Ioneanu:

OGLINDA

- să nu pui oglinda pe peretele de la răsărit pentru că atrage necazuri;

- dacă cineva visează că așază oglinda se zice că în curând va plânge;

- copilul mic nu trebuie să se arate în oglindă până ce nu împlinește anul pentru că se deoache singur văzându-și chipul; de asemenea există credința că dacă copilul se va uita în oglindă înainte de a împlinii un an îi vor ieși dinții anevoie sau că va deveni afemeiat atunci când se va face mare;

- înainte de a se duce la joc, fetele trebuie să spele oglinda și cu apa aceea să se spele și ele, zicând: ‹‹Cum nu poate nimenea să se gătească fără oglindă, așa să nu poată nici flăcăii să joace făr’ de mine!››;

- se crede că mireasa care merge la cununie trebuie să ia în sân o oglindă și o bucățică de zahăr și să pună zahărul în bucatele mâncate de soacră pentru ca “să fie văzută bine” de aceasta;

- nu e bine ca femeia care a născut de curând să se uite în oglindă pentru că va face copii curând;

- seara nu e bine să te uiți în oglindă pentru că îmbătrânești;

- noaptea nu te uita în oglindă pentru că “îți faci de urât” și „îți pier vederile”;

- să nu te uiți după un bubos în oglindă, imediat, ci mai târziu, pentru că altfel îi iei bubele;

- nu este bine a mânca uitându-te în oglindă, pentru că astfel îți mănânci norocul;

- când cade oglinda din cui și se strică, e semn de moarte;

- oglinda din casa în care este așezat un mort se acoperă cu un tulpan negru “ca să nu mai urmeze și alți morți în acea casă”.

PIEPTENELE

- seara, când se apropie de ferestre, îngerii nu trebuie să găsească pe pervaz nici pieptene nici lulea, pentru că sunt necurate;

- să nu dai cu mâna de pe pieptene pe la nas, ca să nu faci bube la nări;

- dacă îi cade cuiva, pe când se piaptănă, pieptenele cel rar din mână, se crede că are să-i vie un oaspete care vine rar; dacă îi cade pieptenele des, atunci îi va sosi un oaspete care vine des;

- dacă îți cade din mână pieptenele în timp ce te piepteni e semn că vei păți ceva rău; dacă însă îl vei șterge imediat cu o “petică”, nu vei păți nimic;

- să nu lași copii mici să se joace cu pieptenele pentru că altfel fac “limbariță”;

- dacă se piaptănă o femeie și își împletește părul, dacă îi rămâne din greșeală o viță de păr neîmpletită, „apoi îi stă înainte o călătorie lungă”;

- în perioada “Sfinților surghinați” – 11-23 noiembrie – nimeni nu trebuie să se pieptene pe cap, pentru că “fiind părul încâlcit, lupii se vor încurca prin păduri, se vor pierde prin ele și astfel nu vor putea da de urma locurilor prin care pasc turmele”;

- când se pierde o vacă la pășune trebuie să iei doi piepteni și să bagi dinții unuia în dinții celuilalt; “astfel cum stau dinții pieptenilor încleștați unii de alții, așa vor sta și gurile lupilor la vederea vacii”;

- cel ce va umbla cu pieptenele în ziua de Sf. Andrei va fi mâncat de lup; de aceea, mai cu seamă femeile, trebuie să se ferească a umbla cu pieptenele și nici nu trebuie să îi rostească numele;

- în perna care se pune sub capul unui mort trebuie să se pună săpunul cu care a fost spălat, pieptenele cu care s’a pieptănat și acul cu care i s’au cusut hainele, “ca să aibă și pe ceea lume săpun de spălat, pieptene de pieptănat și ac cu care să coase”.

FOARFECA

- pentru ca un copil să nu fie furat din leagăn atunci când femeile sunt silite să iasă din casă, acestea lasă de pază pe lângă copii o mătură și un foafece;

- dacă vei da cuiva o foafecă cu vârful îndreptat către dânsul, atunci te vei certa în curând cu acea persoană;

- dacă îți scapă o foafecă în apă în timp ce tai cu ea, e semn că vei primi oaspeți pe care nu i-ai văzut de mult timp:

- celei dintâi cămeși care i se face unui copil trebuie “să i se treacă prin gură de trei ori foafecele cu care a fost croită, ca să fie copilul tare ca foarfecele”; de asemenea înainte de a te îmbrăca cu o cămașă nouă, “să dai cu foafecele de trei ori prin ea, că e bine pentru sănătate”;

- când tai ceva cu foarfecele și le uiți deschise sau dacă pui foarfeca deschisă pe masă e semn de certă în casă;

- nu folosi foafecele în ziua de Anul Nou dacă vrei să ai un an îmbelșugat:

- în seara de Sf. Alexie se leagă foarfecele cu ață pentru ca “gurile jivinelor să fie întreg anul legate și asfel să nu se poată atinge de vite”;

- se crede că norocul oilor este pe frunte; de aceea “se și încep a fi tunse de la frunte, unde se face cu foarfecele semnul crucii”.

Citește și:  Fugi deochi, dintre ochi…

Surse:

- Artur Gorovei – “Credinți și superstiții ale poporului român” – Editura Librările Socec&Comp. – 1915;

- George S. Ioneanu – “Mică colecțiune de superstiții ale poporului român” – Editura Modernă A. Davidescu – 1888.

Citește mai mult... »

Superstiţii la palat

Oameni de rând sau capete încoronate suntem cu toţii – într-o măsură mai mare sau mai mică – influenţaţi de superstiţii. Foarte mulţi dintre noi credem în   “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ne prevestesc viitorul. Dacă lucrurile prevestite de semnele "citite" în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu voluptate celor din preajma noastră. O astfel de poveste este şi articolul “Superstiţii în Palat” publicat de revista “Realitatea ilustrată” din 8 aprilie 1928. Pentru că tuturor ne plac poveştile – care conţin sau nu un sâmbure de adevăr – o să v-o spun şi vouă:

“Superstiţia e încuibată nu numai în poporul de jos, ci de multe ori o vedem furişată chiar şi în palatele regale. Spiritismul de exemplu, ştim că mai întâi s'a practicat în saloanele societăţii înalte. Misterele farmecului captivează mintea omenească şi când o dorinţă trecătoare nu se poate satisface cu mijloacele cunoscute, naturale, se recurge la acel ceva supranatural. Oamenii înfig în haină trei ace pentru ca fata să se poată mărita după un an cu alesul inimei sale; când ies din biserică după cununie, miresele fac paşi de câte un metru. Toate acestea sunt sacrificii aduse zeiţei farmecului.

Regele Franz Iosif
al Austriei 

Aceasta s'a văzut cu ocazia căsătorilor prinţeselor engleze. Dacă după cununie prinţesele ies cu pas mărunt din biserică, toţi rămân ferm convinşi că primul născut din acea căsătorie va fi fetiţă. Dar cum, la curţile regale, e mai mare bucurie când primul născut e băiat, miresele ieşind din biserică fac un pas mare peste prag, pentru ca primul fruct al acestei nunţi mai bine să fie prinţ decât o prinţesă.

Regele ungur, Francisc losif (notă: Regele Franz Iosif al Austriei) când visa noaptea morţi şi morminte, în ziua următoare nu se mai ocupa cu afaceri,  nici de ale Statului şi nici de cele familiale. Şi cancelarul german Bismarck era puţin cam superstiţios. Când călătorea şi-i trecea o pisică peste drum, se întorcea înapoi. Ziua de Vineri era nefastă pentru el, fiindcă din vremi imemoriale o stia ne-norocească.

Regina Maria de las Mercedes
 a  Spaniei

Cristina, regina Spaniei, purta la colier un ochi de corb; susţinea că îi aduce noroc. Acesta îl primise de la bunica sa încă atunci când era mică prinţesă de Austria. Şi numai atunci îi aducea noroc, când îl purta deasupra inimei.

Dar inelul Castiglionei? Acest misterios inel a fost purtat câtva timp şi de Cristina, cu toate că întreaga Spanie susţinea că-i aducător de nenorociri. Regina însă nu credea. Şi asta fiindcă dezastruoasa înfrângere a Spaniei de către America din timpul domniei ei o atribuia pierderii ochiului de corb. Fermecatul inel de opal fusese al contesei Luisa Castiglione, pe care o iubea mult Alfons al XII-lea. Regele îi şi promisese căsătorie, dar când interesele Statului i-au cerut să abandoneze pe Lucia în favorul Mercedesei (notă: Mercedes de Orléans), cea dintâi l-a blestemat. Familia Castiglione avea ca relicvă un splendid inel de opal, pe care îl luase un străbun al familiei după un răsboi câştigat, din degetul unui maur. Maurul a blestemat (afurisit) pe proprietarul din orice timp al inelului, proorocind moartea oricărui purtător în decurs de un an.

Regina Maria Christina
 a Spaniei

Acest inel l-a trimis Lucia ca dar de nuntă regelui. Reginei Mercedes i-a plăcut atât de mult inelul, încât l-a rugat pe rege să o lase să îl poarte ea. Alfonso i-a dat inelul, dar din acea zi, s-a îmbolnăvit şi peste câteva luni a murit (notă: Regina Mercedes a murit la Madrid la două zile după ce a împlinit 18 ani). Regele scoase inelul din degetul defunctei şi-l dete bătrânei Regine Cristina, care de asemenea îşi dete duhul peste câteva luni. Afurisita relicva fu dăruită pe urmă, surioarei mai mari a regelui, Mariei della Piedad, care la scurte zile se nimici, în urma unei boale misterioase. După aceste nenorociri, regale nu mai a dat inelul nimănui: l-a tras el pe deget şi peste 24 ore a murit (notă: Regele Alfonso al XII-lea a murit în noiembrie 1885, la 28 de ani, fiind bolnav de tuberculoză). A doua soţie, Maria Cristina (notă: Maria Cristina de Austria), a luat la ea inelul fermecat. Când fiul ei Alfons al XIII-lea se îmbolnăvi, judele a pretins tare ca să se prăpădeasc atât inelul cât şi ochiul de corb. Regina s'a supus, inelul l-a atârnat la gâtul statuii sfântului protector al familiei, unde se poate vedea până azi. De ochiul de corb n'a voit să se despartă.

Regina Louise a Danemarcei
impreuna cu fiica sa
Alexandra si cu nepoata Louise

La curtea daneză Regina Luiza era captivată de credinţa într'un farmec naţional. În hainele fetelor sale de la “prima confirmare", între cusături, cosea înlăuntru acul cu această ocazie. Credinţa era că aducea partide bune fetelor, ceea s'a şi întâmplat dealtfel.

La curţile ţarilor era înrădăcinată credinţa că ţarului, familiei şi oaspeţilor numai în acel caz le va cădea bine mâncarea, când doamna de curte va împrăştia înainte de a începe masa, o mână de sare pe spate.”

Notă: am adaptat ușor textul original  astfel încât să poată fi mai uşor de parcurs.

#superstiţii #blesteme

Citește mai mult... »

Despre noroc – credinţe şi superstiţii

Dacă n-ai noroc şi parte,

Geaba te mai scoli din noapte!

Conform credinţei românilor, norocul este determinant în viaţa unui om şi îi defineşte destinul. Norocul se naşte în acelasi timp cu omul şi îl însoţeşte până la moarte: „Norocul e ca un Înger; el umblă peste tot cu omul, dacă ştie cum să-l poarte: să nu facă vreo greşeală, să nu fure, să nu blesteme pe altul, să nu huească; căci Norocul fuge de omul care strigă şi blastămă, care ocărăşte pe altul. Căci omul acela se cheamă că-i cu Duşmanul, - Necuratul.” (1)

Norocul fiecărui om este hotărât de soartă, de Ursitoare sau de Dumnezeu. Cei născuţi fără de noroc cu greu pot să îşi schimbe destinul:

„Cine n’are noroc, n’are,

De când naşte până moare !”

Norocul cu care a fost dăruit fiecare om nu este însă ştiut de acesta şi de aceea, pentru desluşirea acestei taine, el trebuie să ştie „să citească anumite semne”: “Mai norocoşi ca alţii vor fi cei care se nasc pe vreme bună, dimineaţa, Duminica, Lunea şi cei care postesc această zi; de asemeni cei care postesc Vinerile – pentru fete – sau în Ajunul Crăciunului.” De asemenea este norocos:

De găseşti vreun trifoi cu patru foi
vei avea noroc...

- cel care vede în noaptea Ajunului deschizându-se cerul;

- cel căruia îi plouă la nuntă;

- cel care are mai multe cuiburi de rândunele, lăstuni sau cuiburi de cocostârci la casă;

- cel căruia îi iese păr alb de timpuriu;

- cel care are doi colaci în creştetul capului, adică părul răsucit în două părţi, în chip de cruce;

- cel care află un trifoi cu patru foi;

- cel care se trezeşte dimineaţa cu faţa în sus sau care doarme cu mâinile peste cap. (1)

Cu toate că există credinţa că norocul face parte din “scrisa omului“, românii cred că îşi pot influenţa norocul şi soarta. Dintre numeroasele credinţe legate de modul în care îţi poţi păstra sau mări norocul cu care ai fost dăruit vă voi spune câteva:

- când te speli pe picioare să nu te ştergi, că-ţi ştergi norocul;

- dacă vrei să ai noroc, în ziua dinaintea zilei în care o să te împărtăşeşti, să nu mânânci nimic; numai apă poţi să bei;

- când cineva îţi cere un ac, să nu îl arunci ci să îl dai în mână, pentru că altfel îţi fuge norocul;

- când un naş ţine în braţe copilul la botez să nu îl sâsâie dacă plânge, pentru că îi sâsâie norocul;

- să nu te duci mâncând la apă pentru că îţi mănânci norocul;

- să nu mănânci din genunchi sau din poală pe pragul casei, că-ţi fuge norocul;

- să nu te uiţi în oglindă atunci când mănânci ca să nu îţi alungi norocul;

- când dai gunoiul afară pe la asfinţitul soarelui, îţi dai norocul afară. (1)

De asemenea:

E norocos cel care are
 cuiburi de rândunele  la casă 

- paralele luate mai întâi de la cineva, safteaua cum am zice, să le dai prin păr şi prin barbă ca să ai noroc;

- primăvara, când auzi pentru prima dată brotacii cântând, să te dai de trei ori peste cap, pentru că vei avea noroc;

- cine sare de trei ori peste un butuc de lemn, înainte şi înapoi, v-a avea noroc;

- să nu poarte cineva cămaşa pe dos, că i se întoarce norocul spre rău;

- când îmbraci o cămaşă nouă, să treci prin ea bani ca să fii norocos;

- când ţi se aprinde cutia de chibrituri în mână e semn de mare noroc;

- să nu ţii oalele cu gura în jos, că nu vei mai avea noroc;

- să nu ţii un inel pe degetul din mijloc pentru că nu vei avea noroc în dragoste;

- dacă o fată ia de la alta vreo floare pusă în cap îi ia cinstea şi norocul;

- cere lunea un împrumut ca să ai noroc la căpătuială;

- când îţi scârţâie uşa dimineaţa, îţi intră norocul în casă;

- când îţi iese cineva în cale cu plin îţi aduce noroc;

- când rândunica cântă înainte de revărsarea zorilor în faţa casei e semn de mare noroc;

- dacă i se bate cuiva fruntea între gene, e semn că acela va avea noroc la avere;

- dacă visezi peşte mărunţel e semn de noroc; de asemenea e semn de noroc dacă visezi un urs. (2)

Surse:

(1)        Tudor Pamfile – “Mitologie românească – Duşmani şi prieteni ai omului” – Ed. Librăriile SOCEC – 1916;

(2)        Artur Gorovei – “Credinţi şi superstiţii ale poporului român” – 1915.

Citește mai mult... »

Despre ceasul cel rău

Motto:

Din bătrâni se spune
Că sunt ceasuri bune
Şi că rele sunt.
Vai de-acei ş-acele
Care-n ceasuri rele
Zic vreun cuvânt!
(Vasile Alecsandri 

– “Ceasul rău”)

Ceasul rău...

Atunci când ne gândim la “ceasul rău” suntem tentaţi să credem că este vorba despre un interval de timp în care suntem predispuşi să greşim sau să fim încolţiţi de ghinion. Vechile legende populare spun însă că “Ceasurile cele rele” sunt “nişte duhuri de noapte care pocesc pe cei ce le ies în cale. Ele umblă prin văzduh. Sborul lor se recunoaşte după un soi de ţiuit pe care îl fac. Mulţi cred că atunci când îţi ţiuie urechile trece Ceasul rău şi caută să te pocească. Dacă prinzi de veste şi-ţi faci cruce la ureche, atunci nu îţi pot face nici o vătămare.” (Tudor Pamfile – “Duşmani şi prieteni ai omului” – 1916). Ceasurile rele hoinăresc prin lume începănd cu miezul nopţii şi o fac pâna la cel de al treilea cântat al cocoşilor.

“Ceasurile cele rele” era imaginate (cf. Elena Niculiţă Voronca – “Studii de folclor” –1912) ca fiind nişte fiinţe demonice cu:

“Picioarele ca răşchitoarele,

Mâinile ca năvrăviele

Ochii ca talgerele.”

Cel care întâlnea “Ceasurile rele” se îmbolnăvea pentru că acestea:

“I-o luat cătătura,

Şi i-o luat albeţele,

I-o luat roşeţele,

Sângele băutui-o

Carnea mosorocitui-o.”

Descântec

Pentru a te feri de nenorocirile aduse de “ceasul rău” trebuie să baţi cu degetul în lemn şi să spui: "Doamne ajută!". Tot pentru a scăpa de “Ceasurile cele rele” poţi să te afumi cu păr de liliac. Femeile lehuze se apără de aceste duhuri în primele zile după ce încep să iasă din casă după ce au născut dacă ţin în mână un vătrai. Pentru a te apăra de “Ceasul rău” poţi de asemenea să zgârii pe pământ un cerc şi să te adăposteşti în el. Dacă eşti totuşi atins de relele aduse de întâlnirea cu ceasurile cele rele, poţi “să fii lecuit” cu ajutorul descântecelor. Iată cum începe unul dintre acestea:

“Ceas rău cu pocitură,

Ceas rău cu săgetătură,

Ceas rău din spaimă,

Ceas rău de-cu-seară,

Ceas rău de la miezul nopţii,

Ceas rău de-cu-ziuă,

Să te duci pe munţi,

Pe sub munţi,

Că acolo-s a tale curţi.

Că acolo-s mese aşternute

Şi pahare umplute

Şi scaune aşternute,

Pentru tine gătite.

Acolo să trăieşti,

Acolo să vecuieşti,

La noi să nu te gândeşti…”

În trecut românii credeau că  “Ceasul cel rău” se poate transforma luând chipul mamei şi că astfel reuşea să sperie pe copii. Pentru a descânta de “spăriet de ceas rău” femeile "pricepute" foloseau cămaşa copilului sau spata de ţesut:

“Cristea (notă: Isus Hristos) te-a născut,

Cristea te-a făcut,

Cristea te-a botezat

Şi spată albă în mâini ţi-a dat

Ca să te aperi:

De tată, de mamă,

De frate, se soră,

De mâţă, de căţel,

De vită, de purcel,

Şi mai ales

De ceasul cel rău

Din trupul tău.”

Nu pot să închei incursiunea în lumea ceasurilor rele decât urându-vă:

“Să fie într-un ceas bun !”

Citește mai mult... »

Superstiţii şi prejudecăţi

Despre credințele românilor cu privire la farmecele, cântecele şi... descăntecele de dragoste v-am povestit mai demult. Astăzi a venit rândul unui articol despre superstiţii. Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ne prevestesc viitorul. Suntem supersiţioşi – dar fără să devenim fanatici. Dacă lucrurile prevestite de semnele citite în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu voluptate celor din preajma noastră. Am să vă spun în cele ce urmează câteva superstiţii, culese de Artur Gorovei şi menționate în volumul “Credinţe şi superstiţii ale poporului român” – publicat în anul 1915 (răsfoit din colecția digitală a Bibliotecii Digitale a Bucureştilor):

Ce ghinion Nene Iancule:
 felinarul e ocupat...
("Furnica" - 1 septembrie 1911)

Dacă găseşti un ac, e semn de ceartă.

Dacă găseşti un ac cu urechi, iţi va naşte femeia o fată; daca acul găsit e fără urechi, nevasta îţi va naşte un băiat.

Exista credinţa că dacă visează un om tânăr albine zburând îi va mege foarte bine; dar dacă un om bătrân visează albine zburând, îi va arde casa.

Aluniţele sunt semn de mare noroc şi de aceea,  dacă tai părul de pe ele, îţi pierzi norocul.

Copilul mic să nu se pupe pe şezut, pentru că atunci când se va face mare va întorce dosul celui care l-a pupat.

Fetelor care se spală cu apă în care s’a spălat limba unui clopot le va merge vestea departe cum merge sunetul clopotului şi vor fi la fel de curate ca şi clopotul.

Copii să nu se scalde cu apă rămasă din ziua cealaltă, fiindcă nu vor mai creşte.

Apa de la întalnitură (de la confluenţa pâraielor) e bună de scăldat, ca să nu se lipească de cel scăldat boli şi famece.

Dacă visează cineva că se scaldă într-o apă curată, atunci va fi sănătos şi cu voie bună; dacă însă visează apă tulbure, se va îmbolnăvi.

Să nu vinzi lucruri care le-ai căpătat de pomană căci îţi va merge rău.

Femeia însărcinată să nu mănânce aripi de păsări căci copilul care se va naşte nu va sta înfăşat (va da mereu din mâini şi din picioare).

Dacă iţi iese în cale un preot e semn rău; dacă nu vrei să îţi meargă rău, azvârle după el cu paie sau cu fân.

Dacă te întâlneşti dimineaţa cu o babă, toată ziua îţi va merge rău.

Pe cine-l apucă soarele în prima zi dintr-o lună în pat, nu va face avere.

Dacă te mănâncă palma stângă, o sa primeşti bani; dacă te mănâncă palma dreaptă, dai bani.

Lunea nu e bine să dai bani, fiindcă vei da bani toată săptămâna. Dacă primeşti bani luni e semn bun.

Ca să ai întotdeauna bani în casă e bine să baţi un cui în pragul casei.

Ca să fii bănos, spală-te cu apă de pe bani la cele trei sărbători mari: Crăciun, Paşte şi Rusalii.

Când e lună plină, să îi arăţi bani dacă vrei să ai bani toată luna.

Cine visează bani mărunţi, va fi bârfit de cineva.

Dacă te visezi cu barbă şi cu mustăţi, vei primi oaspeţi.

Dacă îţi transpiră palmele, vei lua bătaie.

Dacă bei alcool cu mâna stângă – te îmbeţi.

Copii care nu sunt botezaţi şi plâng mult se cer botezaţi; copii care plâng mult în timpul săvârşirii tainei botezului, vor trăi mult.

Dacă îţi intră o broască în casă e semn că cineva ţi-a trimis farmece sau ţi-a făcut vrăji.

Pruncii alăptaţi de mame despletite fac bube la gură.

Când varsă cineva cafea din greşală, în ziua aceea va caştiga ceva.

Când pleacă cineva la drum lung, presară-i înante făină pe prag ca să-i meargă bine.

Să nu te îmbraci cu cămaşa pe dos ca să nu te urască nevasta. Să nu porţi cămaşa pe dos fiincă ţi se întoarce norocul în rău.

Dacă din întâmplare iei cămaşa pe dos, se va înrăutăţii vremea.

Mamele să nu întoarcă cămăşile copiilor pe dos, pentru că se vor speria rău noaptea.

Femeia să poarte cămaşa pe dos dacă vrea să înţarce copiii.

Fata care spală cămaşi şi se udă pe veşminte se va mărita cu un bărbat beţiv.

Dacă visezi câini ai duşmani mulţi.

Dacă te muşcă un câine să nu-l omori fiindcă nu se va vindeca rana.

Dacă va plesni capacul de pe oală, să ştii că vei primi o veste mare.

Nu mânca având cartea deschisă ca să nu uiţi ce ai învăţat.

Când tai castravetele, să tai vârful din partea în care a fost floarea şi să-l pui pe fruntea unui copil: nu îl va durea nicidată capul.

Când tai ceva cu foarfecele şi le uiţi deschise – e semn de ceartă în casă.

Dacă femeile poartă cercei schimbaţi (unul de la o pereche şi unul de la altă pereche) îşi va schimba şi bărbatul.

Dacă strănuţi de trei ori la rând e semn de mare chef….

Citește mai mult... »