Fire-ai plop afurisit…

Dacă busuiocul este una dintre plantele cele mai iubite de români (citeşte şi: “Busuiocul şi farmecele de dragoste”), plopul este probabil cel mai “afurisit” dintre copaci, fiind considerat un simbol al nehotărârii şi al fricii. În popor se spune chiar că nu trebuie  “să ţii în ogradă plopi pentru că sunt copaci de pagubă”. Despre plopul înalt – cel care “creşte cu crengile şi cu frunzele drept în sus” - se spune că ar fi fost blestemat chiar de Sf. Maria: “Maica Domnului umblând odată trudită şi supărată pentru că nu putea afla pe Isus Chr. în timpul patimei sale, a voit să se odihnescă sub un plop. Acesta însă de bucurie mare şi-a tras crengile în sus. Maica Domnului se supără văzând arborele aşa de voios pe când dânsa era sfâşiată de durere şi pentru că plopul, în loc s'o umbrească de soare şi prin acesta să-i aline necazul, îşi trăsese crengile în sus, dânsa îl blestemă zicând:

Fire-ai plop afurisit, Totdeauna nerodit, Nerodit şi fără floare, Că nu mi-ai lăsat răcoare, Că tu'n sus crengile-ai tras Şi umbră nu mi-a rămas Şi de soare eu m'am ars.

Eu sunt foarte supărată, Supărată şi'ntristată, Iară tu eşti prea voios Şi te-arăţi prea curajos, De-aceea să nu'nfloreşti Nici în veci să nu rodeşti!

O altă variantă a acestei legende o găsim povestită într-o veche colindă populară: “Mergând Sfânta Maria cu losif din Ierusalim spre Viflaim şi fiind foarte ostenită de drum, a zis către Iosif:

Iosife! mi-i greu

De drumul cel rău,

Vin să ne-odihnim

Şi să ne umbrim!

După aceste cuvinte mai merseră o bucată de drum, până ce:

De un plop dădură

Şi aici stătură

De-a se răcori…

În zadar i-a fost însă toată aşteptarea şi bucuria pentru că:

Plopul se clăti,

Umbra şi-o trăgea,

Soarele-i ardea.

Sfânta Maria se mânie pe arbore şi-l blăstemă zicându-i:

Plop afurisit,

 Să creşti tu în sus,

Să nu fii rodit!

 Că umbra mi-ai dus!” 

Legenda plopului tremurător o are în prim plan tot de Sf. Maria: “Stând odată Maica Domnului sub un astfel de plop, frunzele acestuia murmurau necontenit şi nu-i dădeau pace să se odihnească. Sântă-Măria văzând aceasta, îl „înveleci" şi-i zise că'n veci să-i tot tremure frumzele. Blestemul s'a împlinit şi frunzele acestui arbore tremură necontenit chiar şi când nu suflă vântul de loc.” O altă legendă spune că frunzele plopului tremurător sunt în veşnică mişcare pentru că ştie că din lemnul lui a fost făcută crucea pe care a fost răstignit Isus. Cu toate acestea, frunzele plopului tremurător erau folosite de tinerele fete pentru a face farmece de dragoste:

“Fata care voieşte să fie iubită de feciorul preferat de dânsa şi pe care voieşte să-l facă să tremure după dânsa cum tremură frunza acestui plop, fură o viţă de păr din capul alesului său sau chiotoarea de la cămaşa acestuia şi se duce să o lege de un plop tremurător. Apoi zice:

- Cum nu stă frunza plopului, aşa să nu stea nici N. (spune numele alesului) ci să umble ne'ncetat după mine!

Astfel, crede fata că a fărmecat pe alesul ei, care sigur o va iubi numai pe dânsa iar la altă fată n'are să se mai uite.”

Un alt descântec de dragoste se practica folosind frunzele ascuţite ale plopului alb:

“Într'o sâmbătă, dar mai ales în Sâmbăta Duminicii Mari, fata care voieşte să-şi facă de dragoste, se scoală de dimineaţă şi luând cu sine pâine şi sare se duce unde ştie că să se află acest soi de plop. Aici pune pâinea şi sarea la tulpina lui şi zice:

Cum se bate frunza'n plop,

Fără vânt şi fără ploaie,

Aşa să cate norodul

Şi toţi tinerii la mine!

Apoi rupe o creangă de plop cu frunze cu tot, o duce acasă şi o pune într'un cui, înfipt de-asupra uşii din lăuntrul casei. În Sâmbăta următoare, aceiaşi fată face lăutoare din aceasta creangă şi se spală cu dânsa; acum crede ea că va fi îndrăgită şi iubită de toţi oamenii, însă mai ales de feciori. Dacă pe timpul când aduce această creangă de plop fata întâlneşte vreun fecior care o întreabă ce aduce, atunci ea crede că cu greu va scăpa de acel fecior şi că sigur îi va fi nevastă. Lăutoarea de plop cu care se spală fata o aruncă apoi între vite, pentru ca vitele să fie la fel de curate ca şi capul.”

Sursa: Simion Florea Marian – “Botanica poporală română - Plopul” – “Albina Carpaţilor” din 15 noiembrie 1879)

Citește mai mult... »

Despre ceasul cel rău

Motto:

Din bătrâni se spune
Că sunt ceasuri bune
Şi că rele sunt.
Vai de-acei ş-acele
Care-n ceasuri rele
Zic vreun cuvânt!
(Vasile Alecsandri 

– “Ceasul rău”)

Ceasul rău...

Atunci când ne gândim la “ceasul rău” suntem tentaţi să credem că este vorba despre un interval de timp în care suntem predispuşi să greşim sau să fim încolţiţi de ghinion. Vechile legende populare spun însă că “Ceasurile cele rele” sunt “nişte duhuri de noapte care pocesc pe cei ce le ies în cale. Ele umblă prin văzduh. Sborul lor se recunoaşte după un soi de ţiuit pe care îl fac. Mulţi cred că atunci când îţi ţiuie urechile trece Ceasul rău şi caută să te pocească. Dacă prinzi de veste şi-ţi faci cruce la ureche, atunci nu îţi pot face nici o vătămare.” (Tudor Pamfile – “Duşmani şi prieteni ai omului” – 1916). Ceasurile rele hoinăresc prin lume începănd cu miezul nopţii şi o fac pâna la cel de al treilea cântat al cocoşilor.

“Ceasurile cele rele” era imaginate (cf. Elena Niculiţă Voronca – “Studii de folclor” –1912) ca fiind nişte fiinţe demonice cu:

“Picioarele ca răşchitoarele,

Mâinile ca năvrăviele

Ochii ca talgerele.”

Cel care întâlnea “Ceasurile rele” se îmbolnăvea pentru că acestea:

“I-o luat cătătura,

Şi i-o luat albeţele,

I-o luat roşeţele,

Sângele băutui-o

Carnea mosorocitui-o.”

Descântec

Pentru a te feri de nenorocirile aduse de “ceasul rău” trebuie să baţi cu degetul în lemn şi să spui: "Doamne ajută!". Tot pentru a scăpa de “Ceasurile cele rele” poţi să te afumi cu păr de liliac. Femeile lehuze se apără de aceste duhuri în primele zile după ce încep să iasă din casă după ce au născut dacă ţin în mână un vătrai. Pentru a te apăra de “Ceasul rău” poţi de asemenea să zgârii pe pământ un cerc şi să te adăposteşti în el. Dacă eşti totuşi atins de relele aduse de întâlnirea cu ceasurile cele rele, poţi “să fii lecuit” cu ajutorul descântecelor. Iată cum începe unul dintre acestea:

“Ceas rău cu pocitură,

Ceas rău cu săgetătură,

Ceas rău din spaimă,

Ceas rău de-cu-seară,

Ceas rău de la miezul nopţii,

Ceas rău de-cu-ziuă,

Să te duci pe munţi,

Pe sub munţi,

Că acolo-s a tale curţi.

Că acolo-s mese aşternute

Şi pahare umplute

Şi scaune aşternute,

Pentru tine gătite.

Acolo să trăieşti,

Acolo să vecuieşti,

La noi să nu te gândeşti…”

În trecut românii credeau că  “Ceasul cel rău” se poate transforma luând chipul mamei şi că astfel reuşea să sperie pe copii. Pentru a descânta de “spăriet de ceas rău” femeile "pricepute" foloseau cămaşa copilului sau spata de ţesut:

“Cristea (notă: Isus Hristos) te-a născut,

Cristea te-a făcut,

Cristea te-a botezat

Şi spată albă în mâini ţi-a dat

Ca să te aperi:

De tată, de mamă,

De frate, se soră,

De mâţă, de căţel,

De vită, de purcel,

Şi mai ales

De ceasul cel rău

Din trupul tău.”

Nu pot să închei incursiunea în lumea ceasurilor rele decât urându-vă:

“Să fie într-un ceas bun !”

Citește mai mult... »

Superstiţii şi prejudecăţi

Despre credințele românilor cu privire la farmecele, cântecele şi... descăntecele de dragoste v-am povestit mai demult. Astăzi a venit rândul unui articol despre superstiţii. Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstiţios. Foarte mulţi dintre noi credem în “semne” care ne influenţeză viaţa sau care ne prevestesc viitorul. Suntem supersiţioşi – dar fără să devenim fanatici. Dacă lucrurile prevestite de semnele citite în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu voluptate celor din preajma noastră. Am să vă spun în cele ce urmează câteva superstiţii, culese de Artur Gorovei şi menționate în volumul “Credinţe şi superstiţii ale poporului român” – publicat în anul 1915 (răsfoit din colecția digitală a Bibliotecii Digitale a Bucureştilor):

Ce ghinion Nene Iancule:
 felinarul e ocupat...
("Furnica" - 1 septembrie 1911)

Dacă găseşti un ac, e semn de ceartă.

Dacă găseşti un ac cu urechi, iţi va naşte femeia o fată; daca acul găsit e fără urechi, nevasta îţi va naşte un băiat.

Exista credinţa că dacă visează un om tânăr albine zburând îi va mege foarte bine; dar dacă un om bătrân visează albine zburând, îi va arde casa.

Aluniţele sunt semn de mare noroc şi de aceea,  dacă tai părul de pe ele, îţi pierzi norocul.

Copilul mic să nu se pupe pe şezut, pentru că atunci când se va face mare va întorce dosul celui care l-a pupat.

Fetelor care se spală cu apă în care s’a spălat limba unui clopot le va merge vestea departe cum merge sunetul clopotului şi vor fi la fel de curate ca şi clopotul.

Copii să nu se scalde cu apă rămasă din ziua cealaltă, fiindcă nu vor mai creşte.

Apa de la întalnitură (de la confluenţa pâraielor) e bună de scăldat, ca să nu se lipească de cel scăldat boli şi famece.

Dacă visează cineva că se scaldă într-o apă curată, atunci va fi sănătos şi cu voie bună; dacă însă visează apă tulbure, se va îmbolnăvi.

Să nu vinzi lucruri care le-ai căpătat de pomană căci îţi va merge rău.

Femeia însărcinată să nu mănânce aripi de păsări căci copilul care se va naşte nu va sta înfăşat (va da mereu din mâini şi din picioare).

Dacă iţi iese în cale un preot e semn rău; dacă nu vrei să îţi meargă rău, azvârle după el cu paie sau cu fân.

Dacă te întâlneşti dimineaţa cu o babă, toată ziua îţi va merge rău.

Pe cine-l apucă soarele în prima zi dintr-o lună în pat, nu va face avere.

Dacă te mănâncă palma stângă, o sa primeşti bani; dacă te mănâncă palma dreaptă, dai bani.

Lunea nu e bine să dai bani, fiindcă vei da bani toată săptămâna. Dacă primeşti bani luni e semn bun.

Ca să ai întotdeauna bani în casă e bine să baţi un cui în pragul casei.

Ca să fii bănos, spală-te cu apă de pe bani la cele trei sărbători mari: Crăciun, Paşte şi Rusalii.

Când e lună plină, să îi arăţi bani dacă vrei să ai bani toată luna.

Cine visează bani mărunţi, va fi bârfit de cineva.

Dacă te visezi cu barbă şi cu mustăţi, vei primi oaspeţi.

Dacă îţi transpiră palmele, vei lua bătaie.

Dacă bei alcool cu mâna stângă – te îmbeţi.

Copii care nu sunt botezaţi şi plâng mult se cer botezaţi; copii care plâng mult în timpul săvârşirii tainei botezului, vor trăi mult.

Dacă îţi intră o broască în casă e semn că cineva ţi-a trimis farmece sau ţi-a făcut vrăji.

Pruncii alăptaţi de mame despletite fac bube la gură.

Când varsă cineva cafea din greşală, în ziua aceea va caştiga ceva.

Când pleacă cineva la drum lung, presară-i înante făină pe prag ca să-i meargă bine.

Să nu te îmbraci cu cămaşa pe dos ca să nu te urască nevasta. Să nu porţi cămaşa pe dos fiincă ţi se întoarce norocul în rău.

Dacă din întâmplare iei cămaşa pe dos, se va înrăutăţii vremea.

Mamele să nu întoarcă cămăşile copiilor pe dos, pentru că se vor speria rău noaptea.

Femeia să poarte cămaşa pe dos dacă vrea să înţarce copiii.

Fata care spală cămaşi şi se udă pe veşminte se va mărita cu un bărbat beţiv.

Dacă visezi câini ai duşmani mulţi.

Dacă te muşcă un câine să nu-l omori fiindcă nu se va vindeca rana.

Dacă va plesni capacul de pe oală, să ştii că vei primi o veste mare.

Nu mânca având cartea deschisă ca să nu uiţi ce ai învăţat.

Când tai castravetele, să tai vârful din partea în care a fost floarea şi să-l pui pe fruntea unui copil: nu îl va durea nicidată capul.

Când tai ceva cu foarfecele şi le uiţi deschise – e semn de ceartă în casă.

Dacă femeile poartă cercei schimbaţi (unul de la o pereche şi unul de la altă pereche) îşi va schimba şi bărbatul.

Dacă strănuţi de trei ori la rând e semn de mare chef….

Citește mai mult... »