Obiceiuri de “Adormirea Maicii Domnului” în satele românești

    Se știe că păstrarea tradițiilor este una dintre caracteristicile poporului român. Moștenite din moși-strămoși, fără însă a se cunoaște perioada exactă sau  împrejurările în care au apărut, tradițiile, obiceiurile, multe la număr, unele cunoscute doar pe plan local (de unde și zicala: “câte bordeie, atâtea obiceiuri”), sunt respectate cu sfințenie. Un astfel de obicei are loc în comuna Mârșani din județul Dolj, pe data de 15 august, în ziua marii sărbători denumită: “Adormirea Maicii Domnului” sau “Sfânta Maria-Mare”. Descrierea acestor obiceiuri a fost inclusă în cartea de povestiri intitulată "Pași din hora vieții" și oferită spre publicare de d-na Ioana Stuparu, căreia îi mulțumesc mult:

 

    

De “Sfânta Maria-Mare” în Mârșani

  

   Locuitorii comunei, cu toții fiind de religie ortodoxă, sunt cuprinși de febra pregătirilor pentru a slăvi cum se cuvine Sântă-Măria, când, după tradiție, în această zi se află la mare cinste rodul viței de vie. Astfel, pe lângă feluritele bucate ce sunt puse pe colacii pregătiți pentru sufletele morților, cea mai mare importanță o au strugurii.

  Forfota începe în sat din revărsatul zorilor, când femeile se duc la cimitir să-și tămâieze morții, așa cum se obișnuiește și în zilele de duminică sau în zilele sfintelor sărbători de peste an. Indiferent cu ce ocazie, tămâiatul se face până în răsăritul soarelui.

  După ce vin de la tămâiat, femeile încep să-și rostuiască, după datină, colacii care urmează a fi împărțiți mai întâi la membrii familiei și apoi prin vecini. Astfel, pe mese, în fiecare casă trosnesc lumânările aprinse pe colacii încărcați cu bucate și cu struguri dintre cei mai frumoși.

  Când au terminat de împărțit colacii, femeile merg la biserică. Însă nu oricum, ci ducând cu ele bucate cu care să iasă în întâmpinarea Domnului: “Ale Tale, dintru Ale Tale". Din fiecare casă se duce câte o femeie la Biserică. Acolo are loc adevărata sărbătorire a Adormirii Maicii Domnului, mărturie a păstrării Bunei-Credințe în Dumnezeu și Soborul Ceresc.
  Pregătirile pentru mers la Biserică în această zi de mare sărbătoare sunt speciale: struguri dintre cei mai frumoși, colivă, liturghii, năprojnie, mulți colaci de diferite forme (de bărbat, de femeie, de copil), vin, țuică, felurite bucate gătite cu grijă și dragoste, ca să iasă dintre cele mai gustoase. Pe “Drumul Bisericii” forfota e mare: căruțe, mașini, femei mergând pe jos, ducându-și fiecare panerul într-o mână și legătura cu colaci în cealaltă mână; femei ce se folosesc de cărucioare sau roabe, spre a transporta totul mai ușor.

  Ajunse în curtea bisericii, femeile își întind mesălile (fețele de mese) direct pe iarbă sau, mai nou, pe mesele fixe construite anume. Își rânduiesc cu grijă toate cele aduse de acasă și apoi stau și ele alături, împăcate sufletește că au avut cu ce să iasă înaintea Domnului, așa cum este datina.

  După săvârșirea Sfântei Liturghii și citirea pomelnicelor, preotul iese în curtea bisericii, cu cădelnița ce fumegă și răspândește din belșug miros de tămâie. Tămâiază de la un capăt la altul, cu răbdare și respect, toate bucatele. Sclipesc în soare boabele de struguri ca niște pietre prețioase de toate culorile! Câtă frumusețe!...

  După ce bucatele sunt sfințite, femeile încep să mănânce din ele, ca la un adevărat Praznic.

  Apoi își împachetează bucatele rămase și pornesc către case, unde sunt așteptate cu nerăbdare de cei din familie, pentru a pune masa cu toții, gustul mâncării fiind deosebit de bun, fiindcă a fost sfințit.

Citește aici un grupaj de poezii semnate de d-na Ioana Stuparu

Copyright © 2019 Ioana Stuparu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.