Splendoarea și parfumul florilor de trandafir au fost incitat în toate timpurile imaginația oamenilor, care a țesut nenumărate povești și legende în jurul acestui simbol al grației și frumuseții. Romanii credeau că trandafirul s-a născut din picăturile de sânge scurse din piciorul rănit al zeiței Venus. Grecii spuneau că trandafirul a fost creat de zeița Chloris din trupul unei nimfe și că a fost înzestrat de Dyonissos cu parfumul amețitor, de Cele trei grații cu strălucirea petalelor și de Ares – zeul războiului - cu spinii. Hindușii credeau la rândul lor că trandafirul cosmic Tripurasundari simbolizează perfecțiunea, desăvârșirea și iubirea. Conform cărților religioase ale perșilor, spinii cu care este înzestrat trandafirul nu sunt altceva decât armele cu care a fost înzestrat pentru a a se apăra de “geniul răului”.
Trandafirul în credințele creștine
Creștinii asociază trandafirii roșii cu sângele pierdut de Iisus Hristos răstignit pe cruce sau cu Sfântul Graal – potirul în care se crede că Iosif din Arimateea ar fi strâns acest sânge. În multe dintre legendele creștine trandafirul era considerat ca fiind un mesager divin trimis de Dumnezeu sau de Sfânta Fecioară Maria oamenilor – celor credincioși sau celor păcătoși – atunci când voiau să își arate bunăvoința.
Una dintre aceste legende este cea a Sfintei Doroteia: “Sfânta fiind condusă în fața proconsulului Fabriciu, acesta a voit s'o forțeze să-și abjure credința creștină și să se închine zeilor păgâni. Dar Doroteia a refuzat spunând: “Sunt gata să sufăr toate torturile acestea și o fac pentru Iisus Hristos, mirele meu, lângă care voi duce viața veșnică; în grădina lui voi culege fructe delicioase și trandafiri minunați". Tiranul o condamnă la moarte și ea, fără să se emoționeze, merse la supliciu cu bucurie. Un tânăr păgân Theofil îi zise atunci cu ironie: “Trandafiri și fructe, iată lucruri ce nu pot exista acum nici aici, nici în altă parte, fiind iarnă, dar pentru că tu te vei găsi în mijlocul atâtor minunății în cer, trimete-ne și nouă fructe aurii și flori ca focul". Capul Dorateiei căzu surâzând dar în curând Theofil își regretă ironia. Depărtându-se de locul execuției, Theofil a întâlnit un înger îmbrăcat în alb care i-a întins un coș în care ducea trei mere roșii şi trei trandafiri și care i-a spus: "Precum a făgăduit, Sfînta fecioară Doroteia ți-a trimis acestea din Raiul Mirelui său".
Sf. Elisabeta de Turingia și trandafirii
Sf. Elisabeta de Turingia (cunoscută și ca Sf. Elisabeta a Ungariei) este eroina unei alte legende frumoase în care trandafirii au un rol important. Elisabeta era o prințesă bună și iubitoare față de săraci: avea obiceiul să dea mâncare celor flămânzi care băteau la ușa ei, să se îngrijească de cei bolnavi, să plătească datoriile celor săraci. Pleca de multe ori pe ascuns din castelul ei din Wartburg însoțită de slujitoarele sale ca să ducă ascunse sub mantie pâine, carne, ouă sau făină pentru a le împărți săracilor. Într-una din zilele în care cobora în sat însoțită de doamna sa de onoare încărcată cu merinde pentru cei sărmani, Elisabeta s-a întâlnit cu soțul ei care se întorcea pe neașteptate de la vânătoare. Acesta, văzând-o împovărată, a vrut să vadă ce ascunde sub mantie. Mare i-a fost însă mirarea atunci când desfăcând mantia soției sale a văzut că sub aceasta “nu se ascundeau decât cele mai frumoase roze albe și roșii ce văzuse vreodată, și aceasta într'un sezon când nu existau flori.” Trandafirii sunt și astăzi prezenți în reprezentările iconografice al Sf. Elisabeta, fiind un simbol al carității ei.
Trandafirii în obiceiurile și legendele românilor
Românii cred și ei că trandafirul este împăratul plantelor. O veche poveste spune că după ce a creat lumea, Dumnezeu a chemat “toate lemnele” pentru a-și alege conducătorul. Dumnezeu a îmbiat mai întâi vița de vie să ocupe această demnitate, dar aceasta a refuzat “deoarece ea face poamă și din poama ei se face vin, care e pentru toată trebuința, și așa are ea destulă greutate pe capul său și nu poate să mai ia și grijile împărăției.” Mai apoi a fost invitat măslinul să fie împărat peste plante, dar acesta a refuzat și el: “deoarece și el e de toată trebuința, spre exemplu când se face vreun pom sau vreo masă întru pomenirea celor morți, trebuie să fie și măsline atât în pom, cât și la masă”. Văzând acestea „a îmbiat Dumnezeu pe Trandafirul de câmp cu titlul de împărat al lemnelor. Trandafirul de câmp a primit bucuros, și de atunci a rămas el împărat peste toate lemnele câte se află pe fața pământului”.
Tocmai de aceea “au Românii obiceiul să pună în seara spre Sân-Gheorghe rămurele verzi de trandafir la ferestrele caselor și'n glii pe stâlpii porților și-a portițelor, pe capetele streșinelor de la case, pentru că de dânsul, și prin urmare de casă, nu se poate apropia nici un spirit necurat. Ba, mulți Români îl plantează în livezile lor, pentru că Trandafirul de câmp e binecuvântat de Dumnezeu și are dar de la dânsul să depărteze toate relele. Când un copil mic nu poate umbla, deși e destul de vârstnic pentru aceasta, Românii despică una din ramurile mai groase ale Trandafirului de câmp, fără însă a-l smulge din pământ, și petrec copilul de trei ori prin această despicătură. Apoi leapădă cămașa de pe copil și aruncând-o pe Trandafir o lasă acolo pentru totdeauna. Poporul crede că peste câteva zile copilul va umbla cum se cade”.
Surse:
- articolul “Legenda trandafirului” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” din 4 noiembrie 1931
- articolul “Botanica poporală română – Trandafirul de câmp” – autor Simion Florea Marian – publicat în “Albina Carpaților” din 30 iunie 1879
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu