“Maialul” - în Transilvania de altădată

“Maialul” era - în Transilvania de altădată -  una dintre cele mai așteptate sărbători ale primăverii. Adusă pe meleagurile noastre de sașii stabiliți în Ardeal (“Maifest” sau “Majalis”), sărbătoarea a fost adoptată atât de români cât și de maghiari. Manifestarea dedicată primăverii era organizată – așa cum de altfel îi arată și numele - în primele zile însorite ale lunii mai, cu precădere în orașe și în târguri. Elevii școlilor transilvănene sărbătoreau Maialul cu mult fast, momentul de maxim interes fiind marșurile pe muzică de fanfară până în locurile de agrement din pădurile de la marginea localităților (“Stejăriș” la Brașov, “Hoia” la Cluj, “Dumbrava” la Sibiu, “Breite” la Sighișoara). Aici erau organizate numeroase jocuri și spectacole de elevii celor mai importante școli din oraș.

“Maialul șaguniștilor” din Brașov

Cel mai faimos “Maial” era cel organizat de elevii Liceului Ortodox din Brașov (“Maialul șaguniștilor”) începând cu anul 1854. “Maialul șaguniștilor” era considerat și un prilej pentru afirmarea limbii și a culturii românești. Un articol publicat în ziarul “Tribuna”, consemna în numărul din 13/26 mai 1909: “Maialul școalelor românești din Brașov: Favorizați de un timp admirabil elevii școalelor centrale române din Brașov au plecat azi dimineață, sub conducerea învățătorilor și a profesorilor, în pădurea Stejerișului. La orele 6 dimineața muzica militară a traversat străzile principale ale Scheiului, anunțând ținerea maialului. De la orele 7 - 8 muzica a cântat apoi în fața gimnaziului arii, doine și jocuri românești. La orele 8 elevii corului gimnazial au executat pe terasa edificiului gimnaziului, sub conducerea d-lui prof. Gheorghe Dima, corurile ‹‹Pe-al nostru steag›› și ‹‹Gaudeamus››. S'a format apoi un lung cortegiu, compus din elevii și elevele școalelor primare, a școalei comerciale superioare și a gimnaziului, care între sunetele muzicei militare și între cântece a luat drumul spre Stejeriș. Un public numeros a asistat la plecarea elevilor, de pe fețele cărora strălucea bucuria și așteptarea petrecerei din Stejeriș. Timpul frumos s'a menținut în decursul întregei zile.” (“Tribuna”, 13/26 mai 1909)

Maialul de la Cluj

După împlinirea “Marii Uniri”, sărbătoarea primăverii a fost adoptată și de clujeni. Studenții și intelectualii brașoveni stabiliți în marele oraș transilvănean au adus tradiția Maialului pe malul Someșului. Prima sărbătoare a brașovenilor stabiliți la Cluj a fost organizată sub patronajul lui Sextil Pușcariu în data de 8 mai 1927. Încă de la prima ediție, “Maialul brașovenilor de la Cluj” s-a ținut în Pădurea Hoia, acesta devenind locul tradițional de întrunire al “șaguniștilor” din oraș. Articolul “Maialul jubiliar al brașovenilor din Cluj” – semnat prof. Ion Gherghel și publicat în numărul din mai-iunie 1936 al revistei “Gazeta ilustrată” - consemna:

Sărbătorirea maialului la Cluj - 1927
(foto din "Realitatea Ilustrată" - 15 mai 1927) 

“De zece ani serbează foștii elevi ai școalelor centrale din Brașov tradiționalul Maial în Stejerișul Clujului. De zece ani se adună, într'o zi din frumoasa lună Mai, tineri și bătrâni pe locul unde se va ridica odată şi odată parcul etnografic Național. Deocamdată vila “Gaudeamus” dominează terenul și întrânsa și în jurul ei își uită lumea, în acea zi de primăvară, de grijile și amarurile vieții, închinând cu prietenii un păhărel de vin, spunând sau ascultând câte-o vorbă de spirit. ‹‹Acum zece ani am făcut o experiență; azi, după un deceniu, serbăm consacrarea unui obicei›› - zice, cu drept cuvânt, dl. prof. Sextil Pușcariu. Și într'adevăr putem să fim ‹‹mândri că, în mijlocul atâtor înnoiri, am putut salva o tradiție frumoasă››. Dar trebuie să se știe, că n'a fost tocmai ușoară salvarea.

Maialul brasovenilor din Cluj din anul 1933
fotografie din Piața Unirii -
făcută înante de plecarea spre pădurea Hoia

(…) Maialul jubiliar al Brașovenilor clujeni a fost un prilej binevenit de a ne manifesta din nou solidaritatea. În presara maialului, înainte de a se aduna toți membrii societății în fața Universității, un grup de brașoveni a avut însărcinarea să se închine memoriei foștilor profesori de la liceul din Brașov: Pandele Dima și George Dima, depunând câte o coroană de flori pe mormintele acestora, aflătoare în cimitirul central din Cluj. După săvârșirea acestui gest de pioasă aducere aminte, s'a făcut ‹‹retragerea››, la care au luat parte și reprezentanții școalelor din Braşov, în frunte cu directorul I. Moşoiu.

 

În ziua următoare s'a format un convoi imens, în frunte eu elevele și elevii şcoalelor secundare din orașul nostru. O parte din acest măreț convoi – cel format de coloana Brașovenilor - a fost filmat împreună cu alte câteva scene din Stejeriş (“Romana", “Botezul vulpilor”, “Comanda” etc.). Acest film a rulat apoi la cinematografele din Cluj. După cum se poate vedea din cele expuse, membrii societății n'au cruțat nici osteneală, nici bani cu prilejul organizării acestui al zecelea maial, la care a participat o lume imensă. Cu prilejul primirii profesorilor de la şcoalele centrale din Brașov - care au fost salutați prin rostul prefectului maialului, d. prof. univ. Sextil Puşcariu – directorul I. Moșoiu și-a exprimat bucuria că vede reînviind o tradiție scumpă prin afirmarea sufletului și solidarității românești. Dansurile naționale, atât cele executate de elevele și elevii diferitelor școale secundare, cât și cele jucate de către Brașoveni, au fost de toată frumusețea. Celelalte puncte din program, bunăoară faimosul botez al vulpoilor și vulpițelor, au stârnit un mare haz. “Comanda” a fost excelent organizată, n'a durat prea mult și a decurs în perfectă disciplină. Cei doi conducători, d-nii profesori Sextil Pușcariu și V. Bologa (Mocu) au dirijat “comanda” cu iscusință şi vervă. Astfel, rezumând aceste câteva note fugare, putem să constatăm că acest splendid maial jubiliar a isbutit să creeze, într'o măsură mai accentuată decât alte dăți, ordinea, disciplina și dragostea de colaborare între membrii societății, precum și însuflețirea necesară pentru crearea unei atmosfere de veselie generală, menită să încălzească și să înfrățească sufletele.” (articolul “Maialul jubiliar al brașovenilor din Cluj” – semnat prof. Ion Gherghel - publicat în numărul din mai-iunie 1936 al revistei “Gazeta Ilustrată”)

 

Maialul brașovenilor din Cluj - 1936

Maialul de la Sighișoara

Descrierea cea mai interesantă și mai completă a unui “Maial” din perioada interbelică am citit-o în revista “Ilustrațiunea Română”. Redactorul “Rex” consemna cu lux de amănunte “povestea Maialului” organizat în anul 1937 la Sighișoara:

“De aproape o lună de zile bătrânul oraș de pe Târnava Mare e în fierbere. Pe străzile întortochiate, sugrumate între casele cu o vechime de 500 de ani ale “Burgului”, mulțimea școlarilor forfotește fără astâmpăr dintr'o casă într'alta. Tot timpul anului nu se vorbește de altceva decât de această serbare a tinereții, a primăverii și acum, când se apropie, fierberea devine din ce în ce mai mare.

- Vine maialul!

E serbarea primăverii, care aici se păstrează cu sfințenie. Cu “Ziua maialului" toate magazinele din oraș sunt închise, toți cetățenii Sighișoarei fiind prezenți la această serbare.

La ora 5 dimineața toboșarii, elevi ai școlilor primare, trec împărțiți în patrule pe toate străzile orașului, răpăind pe pielea de capră semnalul sculării. Se anunță în bătaia tobelor mânuite de copii că a sosit “maialul” în cetate. Zidurile bătrâne și  groase ale cetății, care au cunoscut asalturile atâtor seminții barbare, apar în ziua “maialului”, în primele raze ale soarelui care străpung ceața lăptoasă ce se ridică de pe dealuri sub o strălucire nouă. Mușchiul și umezeala, care au mâncat zidurile, în bătaia primelor raze de soare, par niște solzi strălucitori de aur. A întinerit cetatea! - spune un bătrân care a cunoscut pe aici trecerea mai multor împărați.

Totul trebuie să întinerească de ziua “maialului”. Dar iată că, din susul cetății, din dreptul bisericii care are o vechime de o jumătate de secol și care domină cu făptura ei gheboasă întregul oraș, coboară panta repede a “Străzii morarilor”, cu muzica în frunte, gimnaziul de băieți. Fiecare elev are o lentă maiestuoasă de frunze verzi care îi înfășoară pieptul, frunze verzi la pălărie și steagul cu culoarea clasei lor în mână. Plecare pas e subliniat de un: “URA!" puternic, care năvălește din piepturile tinere, străpungând aerul limpede al dimineții. Pe fețele copiilor se citește deosebita importanță ce simt că o au. E “maialul” lor și în ziua asta orașul e în stăpânirea tineretului.

Aici, la poarta neagră care deschide scara acoperită cu 700 de trepte ce duce până în vârful dealului, gimnaziul s'a oprit, în așteptarea celorlalte școli, care au plecat din vale să se întâlnească.

Cortegiul școlilor de fete și fanfara băieților
la Maialul din Sighișoara - 1937

Din piața cetății, de unde porumbeii s'au refugiat pe acoperișurile țuguiate de frica mulțimii care a năvălit în împărăția lor liniștită, se aude o muzică solemnă. Celelalte școli, care nu au muzica lor proprie, și-au angajat două muzici din Laslea Mare, sat din apropierea Sighișoarei, unde sătenii și-au organizat niște orchestre renumite cu tobă mare, flighorn, trompete, flaute, alămuri și un șef marțial, care comandă cu un baston mai împodobit decât cel al tambur-majorului din muzica regimentului de gardă călare. Cele trei muzici cântă marșurile tinereții și ale primăverii. “A venit frumosul Mai" e cântat de cel puțin 50 de ori în aceste zile, deși frumosul Mai e pe isprăvite. Asta nu poate însă răci întru nimic entuziasmul tinerelor vlăstare, care îl cântă cu o ardoare neobosită.

 

În sfârșit, toate școlile s'au adunat pe o mică piațetă prăvălită între casele bătrâne din cetate, în fața locuinței prefectului. Cele trei muzici intonează câteva imnuri. Un elev ține un scurt discurs și după trei “Ura” care fac să se cutremure caldarâmul de cinci ori centenar al cetății, alaiul înverzit al școalelor coboară spre oraș. Străzile din cetate sunt parcurse în zig-zag de alaiul elevilor și elevelor. E restul unei vechi tradiții, care cerea ca în ziua “maialului” elevii să intre din casă în casă, unde căpătau daruri și bani pentru școală. A rămas astăzi numai acest mers plin de pitoresc, în zig-zag, de-a lungul străzilor bătrânei cetăți și vizitarea câtorva notabili, de către elevii muzicanți care “trag o cântare” în cinstea fiecăruia primind în schimb bani, vin și dulciuri.

 

Coborârea din cetate se face în sunetul muzicilor și în uralele elevilor. Apoi urmează o scurtă defilare prin orașul nou, care se întinde acum până departe în jurul cetății. Elevele tuturor școalelor de aici, îmbrăcate în alb, poartă două câte două, minunate coroane de flori naturale, în toate culorile, care îmbălsămează aerul cu parfumul lor. În ajun, toate grădinile “au fost jefuite” de flori și toți stejarii de frunze, cu care s'au făcut cununi și coroane.

 

La ora 9 dimineața defilarea e terminată. Acum convoiul se reface pe drumul care duce spre pădure. Tot orașul – fără excepție – se mută în pădure. Nimeni nu lipsește de la serbarea din pădure. La ora 12, nu găsești nici o urmă de om în Sighișoara. Până și restauratorii au pus lacătele la prăvălii pentru ziua asta mare și au pornit și ei la pădure. Aici, fiecare familie se așează la umbra unui copac, sub care își face un cort de verdeață. Din “tronul” greu pe care l-au coborât din carul cu boi, scot tacâmurile și merindele. Se aprind focurile, la care se frige celebra “fleică de Sighișoara”, mai gustoasă decât “fleica de Brașov". Vinul dulce de pe Târnava face aici minuni și pe lânga fleica piperată e un adevărat balsam răcoritor. Astăzi e domnia tineretului, care profită larg de toate libertățile acordate de această zi. Se dansează, se cântă, se bea zdravăn.

 

Cei în vârstă încep, mai pe seară, să facă vizite de la un cort de verdeață la altul. Vinul s'a lăsat greu în picioare iar gâtlejul nu mai poate scoate decât sunete nearticulate. Distanțele de câțiva pași dintre corturile de verdeață sunt acoperite cu mare dificultate, deoarece picioarele au devenit independente și nu vor să meargă altfel decât în zig-zag. Noroc de carele cu boi care transportă la domiciliu aceste nevinovate victime ale “maialului”. La ora 8, pădurea se golește. Domnia tineretului nu s'a terminat însă. Până a doua zi în zori se dansează și se cânta la Salonul de dans din oraș.

 

A doua zi viața omului intră în normal. Cei ce s'au sărutat cu ardoare ieri și și'au jurat prietenie eternă, astăzi se duc gravi la slujbe, se salută fără zâmbet, își dau mâna fără să pară a-și aminti nimic. Sunt niște bravi cetățeni care își văd de treaba lor. “Maialul” s'a isprăvit. (articolul “Maialul la Sighișoara” – semnat “Rex” – publicat în numărul din 9 iunie 1937 al revistei “Ilustrațiunea Română”)

Maialul de astăzi

Astăzi sărbătoarea a pierdut semnificațiile din interbelic, rămânând, acolo unde mai este păstrată, o petrecere școlară sau a întregii comunități, închinată primăverii și adesea suprapusă cu serbarea de sfârșit de an școlar, prilej de dansuri și parade ale portului tradițional. Tradiția merge mai departe anual în Râșnov, Orăștie, Brașov (Maialul Junilor). La Bistrița se ține în fiecare an Maialul Elevilor Năsăudeni. La Sibiu are loc anual tradiționala Paradă a elevilor de la Colegiul Brukenthal și ai celorlalte școli germane. (https://povestisasesti.com/2013/06/19/maifest-maialul-la-sasi-si-la-romani/)

„Maialul de azi” la Sibiu (sursa: www.tribuna.ro)