Duminica
Floriilor - ziua în care creștinii celebrează intrarea triumfală a
Mântuitorului în Ierusalim - este precedată în calendarul nostru popular de
Sâmbăta lui Lazăr. În această zi creștinii sărbătoresc Învierea lui Lazăr – cea
care anticipează Învierea Domnului. Numită si Moșii de Florii sau Lazărul,
sărbătoarea este dedicată de credincioși în special comemorării morților. Tot
în Sâmbăta lui Lazăr însă, satele românești din Muntenia erau
colindate de grupuri de fetițe care umblau din casă în casă, jucând și cântând,
și primind în schimb daruri (ouă și bani). Tematica cântecelor era axată în
jurul unui cioban numit Lazăr, care pleca cu oile la pădure, care cădea din
copac și murea. Sfârșitul cântecelor reprezenta însă întotdeauna și o urare de
belșug sau de viață lungă pentru gazde:
Lazăr
mă-sa l-a făcut,
Lazăre,
Lazăre,
la
o mare sărbătoare
Lazăre,
Lazăre.
-
Scoală, maică, măicușoară
de-mi
fă albă turtișoară!
Mă-sa
de grab' s'a sculat,
pe
ochi negri s'a spălat
lui
Lazăr ce i-a dat
mâna
măsii-a sărutat.
Oițele
au pornit,
Oițele-au
flămânzit.
La
pădure mi-a plecat,
muguri
verde-a scuturat,
mieilor
și oilor.
Vânt
de vară mi-a bătut,
copaciul
s'a clătinat,
din
copaciu mi-a căzut.
Sângele
l-a podidit
și
pe nas și pe guriță.
Lazăr
avea trei surori,
trei
surori pe trei cărări:
a
mai mare, mai domoală,
a
mai mică, mai voinică.
|
L-au
cătat pân' l-au găsit,
pe
mâini dalbe l-au adus,
lapte
dulce l-au scăldat,
'n
lapte dulce cu juniță.
Sus
pe masă mi l-au pus
și
frumos mi l-au gătit
cu-antiriu
de cununie,
și
cu brâu de salomie.
Și
lăturile-au vărsat
subt
umbrar ulucilor
în
calea voinicilor
unde-i
dragul fetelor,
în
mărul bătrânilor,
în
ardeiul Sârbilor
și
piperul Grecilor,
în
vinul boierilor,
În
jimbla cocoanelor.
La
anul
și
La Mulți Ani!
(G.
Dem Teodorescu – studiul “Vasilca, Pluguşorul, Oraţii de nuntă, Paparudele, Caloianu” - Editura
Librăriei „Universala” Alcalay & Co. - 1880)
|
Sărbătoarea
cunoscută la români sub numele de “Lăzărel” era întâlnită și la aromâni sub
numele de “Lazar”. Marele folclorist român Grigore Tocilescu descria datinile
aromânilor din „Sâmbăta lui Lazăr” în volumul “Materialuri folkloristice”
publicat în anul 1900 la tipografia “Corpului Didactic” C. Ispăsescu&G.
Brănătescu:
“Acest obicei se face
în ajunul Duminicei Floriilor, ‹‹tră
Vaiu››. În această zi, fetele până în etatea de 12 sau 15 ani, după ce se
îmbracă în haine de sărbătoare, iau câte un coșuleț în mână și o pornesc de cu
dimineață, colindând din casă în casă și cântând cântecelele de mai jos. Coșulețul
este îmbrăcat în flori naturale, pe care fetele le adună în ajun de prin văi și
livezi, mergând mai multe împreună și cântând diferite cântece pe tot parcursul
culesului. Aceste flori sunt păstrate în apă cu îngrijire până în ziua
următoare. Se cere ca fetele însăși să-și împodobească coșulețul. La Fârșăroate,
fetele, după ce se adună mai multe la un loc, iau un mai, lemn cu care se bat
hainele de lână la spălat, și-l îmbracă în haine de voinic, sau de băiat. Ele
caută să-l facă cât se poate de frumos. Apoi una dintre ele îl poartă în brațe
și cu el în mână merg din casă în casă cântând Lazare-pazare și povestind în
glumă – altă dată poate în serios – cum frumosul Lazăr a fost omorât, împușcat
sau străpuns de vreo fiară sălbatică pe când păștea turma în pădure, sau invocând
diferite motive.”
Cântec de “Lazar”
Lazare,
Nefericitule,
Când vor veni Paștile?
Mâine,
Poimâine,
Cealaltă Duminică,
Fetele se-mpărtășesc,
Preotul toacă,
Preoteasa se-nchină,
Cu peștele în făină,
De sară verdețuri fierte,
Poimâine ouă roșii.