Românii – asemeni tuturor creștinilor - cred despre șerpi
că sunt vietăți blestemate, fiind întruchipări ale diavolului care "a
amăgit pe femeie și a mâncat din pom, ea și bărbatul ei”: “La ce să mai lungesc vorba? Când și din Sf. Scriptură ştim
că diavolul în chip de şerpe a înşelat pe Eva; v’o spun numai pe scurt:
Şerpele-i făcut din diavolul. Că într'adevăr șerpele din diavol e făcut, se
vede din următoarele însușiri diavolești ce le are: șerpele-i sprinter
(sprinten, elastic), aşa că multe lovituri te constă până-i poți atinge o dată
capul; căci se face colac și-și supune capul: numai capul și’l păzește când e
în primejdie. Și diavolul, când a căzut din ceriu, s'a luat cu capu'n jos și
între pumni: numai capul și la păzit de fulgerele ce'l urmăreau; de celelalte
membre nici că i-a păsat. Șarpele-i hiclean (astut, isteţ), așa că pe nevăzute
și nesimțite ți se știe vârî în sân și oriunde. Diavolul încă cu hiclenie s'a
încolăcit, pe nevăzute și nesimțite împrejurul Evei când a înşelat'o.”(1)
Păcatul ispitirii Evei a fost însă pedepsit de Dumnezeu, șarpele
primindu-și osânda și pedeapsa de a se târî pe pământ: “se crede că șarpele,
mai înainte, umbla pe coadă, dar Dumnezeu l-a afurisit în rai, ca el să se târâie
pe pântece”. Cu toate acestea, șerpii sunt considerați uneori ca fiind mijlocitorii
folosiți de divinitate pentru a-i pedepsi pe păcătoși: “Dumnezeu avea să
trimită asupra oamenilor, pentru că nu țin legea și nu se roagă lui Dumnezeu și
se dușmănesc, șerpi din cer ca să-i mănânce.”(2)
Șerpii, “fiind de rău făcători”, trebuie omorâți atunci când sunt văzuți pentru că “cine
nu ucide șarpele ce-i iese în cale mare păcat face”. Mai mult: “primăvara, cine vede șarpe
întâi, să-și dea osteneala să-l ucidă, căci omorându-l îi ia puterea; iar de
scapă, șarpele ia puterea omului”. Șerpii trebuie stârpiți și pentru că “dacă
șerpele nu ar fi văzut de nimeni 7 ani, se face balaur”. Trebuie avut însă
în vedere că “șarpele ucis nu piere
până la apusul soarelui”. Omorârea unui șarpe poate fi benefică conform
credințelor populare și pentru că: “dacă la cel dintâi șarpe pe care l-ai
văzut înainte de Sf. George, îi vei tăia capul cu un ban de argint, și îndată
să-i pui în gură un cățel de ai, în ziua de Sf. Gheorghe vei putea vedea cu
ochii pe strigoi când iau laptele de la vacile oamenilor.” (3)
Tot despre șerpi se crede ies din pământ la cei 40
Mucenici și că intră din nou în pământ în dimineața zilei de Ziua Crucii.
Înainte de a se ascunde însă, șerpii au puterea să facă un taliman – mărgeaua
șerpilor - care te poate apăra de rele și vindeca de numeroase boli: “Șerpii,
înainte de a intra în pământ, se adună la aluniș, ca acolo să facă piatra
scumpă. Cine se va întâmpla prin urmare pe acolo, e bine să iea nuia de alun,
să o vâjâie înspre aluniș și să zică de trei ori:
Șerpi, șerpișori,
De rău făcători
Intră’n bortă că iarna vine
și-i rău pentru tine!
După rostirea acestor vorbe, să se dea reprede la o parte,
căci șerpii înșirându-se unul după altul, vor porni din aluniș. Vrăjitorul
trebuie să ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc și pe cel din coadă; în
gușa acestuia din urmă să caute, căci va afla în ea piatra cea scumpă,
tămăduitoare de foarte multe boli.
După o credință bucovineană însă, sunt șerpi care nu intră
în pământ în această zi. Aceștia sunt cei care au mușcat oamenil și, pentru
acest mare păcat, pământul nu-i poate primi în sânul său. Ei sunt meniți ca
omul să-i ucidă și cu chipul acesta greșeala făptuită să se șteargă. Cu bățul
cu care s’a ucis un asemenea șarpe să se înconjure casa de trei ori pe vremuri
de ploaie cu piatră, ca aceasta să se împrăștie.”(4)
Nu toți șerpii sunt însă aducători de necazuri. Gospodăria
este protejată de un șarpe cu puteri speciale: “orice casă are un șarpe;
șarpele casei îi blând și nu mușcă. El trăiește în pereții casei. Să nu-l omori
când îl vezi, că nu-i bine”. Mai mult: “Șarpe este la toată casa; unde
este șarpe e noroc la casă; îi merge bine și nici un rău, nici un farmec nu se
apropie, dar să ferească Dumnezeu să-l omori, că îndată moare unul dintre
gospodari. Acela se cheamă Șarpele casei. S’au văzut astfel de șerpi bând lapte
din strachină, de-a valma cu copiii. Copiii le dădeau cu lingura peste cap,
plângând că le mânâncă laptele, dar șerpii mâncau înainte, nu se supărau.”
(5)
(1) articolul “Șerpele” – semnat G.
Bodnariu – publicat în numărul din 2/15 august 1903 al ziarului “Tribuna
Poporului”
(2) Tudor Pamfile – „Mitologie
românească - Dușmani și prieteni ai omului” – editura Librăriile
socec&Comp. – 1916
(3) Arthur Gorovei – “Credinţi şi superstiţii
ale poporului român” - editura Librăriile socec&Comp. – 1915
(4) Tudor Pamfile – “Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului”
- editura Librăriile Socec&Comp. – 1913
(5) E. N. Voronca – “Datinile și
credințile poporului român” – Cernăuți - 1903