Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului (Filipii de toamnă)

14 noiembrie este ziua în care se lasă secul de Postul Crăciunului sau de Dulcele toamnei – perioadă de post care începe în 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie. Tot în acestă zi este pomenit “sfântul și întru tot lăudatul Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece”.  Apostolul FilipÎnceputul postului Crăciunului coincide cu o perioadă specială a calendarului popular “cunoscută și păzită cu mare sfințenie pretudindeni pe unde locuiește poporul român”: sărbătoarea „Filipilor de toamnă”. În cele mai multe locuri această sărbătoare ține trei zile (14, 15 și 16 noiembrie), dar în unele comunități această perioadă se întinde până în 20 sau 21 noiembrie. Peste tot se crede însă că este o perioadă periculoasă pentru cei care ”nu țin Filipii așa cum se cuvine”, pentru că “Filipii sunt niște sfinți mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi” care “îi poceau pe cei care nu îi respectau cum se cuvine.”  În schimb, dacă sunt cinstiți conform datinii, Filipii „apără casa de rele, de primejdii: de foc, de lupi și îndeobște de jigănii, cari strică vitele...

Citește mai mult... »

Obiceiuri în ziua de Sfântul Dumitru

Datini, tradiții, obiceiuri Paragrafe: Moșii de Sâmedru Focul lui Sâmedru Superstițiile românilor din ziua de Sf. Dumitru Ziua de 26 octombrie  - numită în popor și Sâmedru, Sânmedru, Sumedru sau Sfeti Dimitri - e destinată pomenirii și cinstirii Sfântului și Slăvitului Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni din Tesalonic. Sâmedrul este "plăcut lui Dumnezeu pentru bătrânețea sa" și este socotit a fi patronul caselor și paznicul care-i apără pe oameni de fiarele sălbatice.  Ziua de Sâmedru marchează debutul iernii pastorale, când codrii încep să-și piardă podoaba frunzelor și plantele de pe câmpuri se usucă. Conform tradiției populare, cheile care deschid porțile naturii către viață sunt ținute de Sf. Dumitru până în ziua de pomenire a Sf. Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, patronul naturii înverzite (23 aprilie). Conform tradițiilor creștine, Sf. Dumitru a fost un diacon creștin din veacul al III-lea care a trăit în cetatea grecească Tesalonic și care a fost martirizat cu lancea în timpul prigoanei...

Citește mai mult... »

Obiceiuri în ziua de Schimbare la Faţă a Domnului

SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI, una dintre cele mai mari sărbători creştine, este prăznuită în fiecare an în ziua de 6 august. Este rememorată de creştini în această zi minunea petrecută pe muntele Tabor, atunci când Isus s-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor Săi Petru, Iacob si Ioan “şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe la lumina”. Tot atunci s-au arătat celor trei apostoli doi dintre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Miracolul săvârşit pe muntele Tabor este cel care a convins pe ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Isus că Acesta nu este numai un prooroc al Domnului ci că El este cu adevărat chiar Fiul Lui.  ...

Citește mai mult... »

Datini de Sâmpietru

Sfântul Petru ca un sfânt, Dete o ploaie cu vânt Și ne culcă la pământ! Sărbătoarea creștină din 29 iunie, zi de pomenire a Sfinților Slăviților și întru tot lăudaților și mai-marilor Apostoli Petru și Pavel, este numită în popor simplu Sân-Petru (sau Sâmpietru).   &nb...

Citește mai mult... »

Iubirea în farmece, cântece și descântece

Poate te amuză credința românilor în puterea farmecelor și a blestemelor. Dar ea era prezentă în conștiința populară în perioada interbelică – tot așa cum ea mai persistă și astăzi. Se rosteau atunci - ca și acum - “incantații” speciale pentru îndepărtarea vrăjilor sau pentru alungarea spiritelor rele. Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă.  Descântecele se mai fac și pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru… aducerea înapoi a bărbatului. Practic, românii credeau că pentru aproape orice situație ivită în viața există și… o soluție în lumea farmecelor sau a descântecelor. Un articol deosebit de interesant pe aceasta temă a fost publicat de săptămânalul “Realitatea Ilustrată” în numărul din 14 aprilie 1937. Articolul cu titlul “Hai, mamă, la țața…” a fost scris de Lory Panaitescu-Zătreni. O să redau în cele ce urmează câteva pasaje interesante:  Cântece și descântece de dragoste “S’a mai spus și toată lumea știe că, în ritmul ultratrepidant...

Citește mai mult... »

Ouăle de Paşti - legende, credințe, superstiții

Deşi este preluat din vechile tradiţii păgâne, obiceiul înroşitului ouălor este asociat de creştini marii sărbători a Învierii Mântuitorului. De cele mai multe ori roşul ouălor de Paşte este asociat sângelui lui Hristos iar obiceiul încondeierii ouălor este pus în legătură cu întâmplări trăite de Isus în Săptămâna Patimilor:  "Dintre multele legende care motivează acest obicei, explicația găsită la românii din Ardeal ni se pare cea mai frumoasă: Era în noaptea Paștelor. lsus se sculase dintre morți și, într-o strălucire cerească, umbla în jurul Ierusalimului căutând pe cel dintâi căruia să-i vestească Învierea Sa. Între aceștia, o femeie venea înspre oraș. Isus ieșindu-i în întâmpinare i-a spus: Mergi de vestește pe cei ce sunt urmașii mei că s'a împlinit Scriptura și că m'am ridicat la cer. Femeia, orbită de lumină, înspăimântată, a căzut cu fruntea în țărână, dar apoi se reculese și I-a răspuns: Dar nu mă vor crede, Doamne. Dă-mi un semn, ca să adeveresc spusele mele. Și atunci Mântuitorul, fiindcă femeia ducea...

Citește mai mult... »

Fugi deochi, dintre ochi…

Una dintre superstițiile adânc înrădăcinate în conștiința poporului român – dar întâlnită și la multe alte popoare – este credința în deochi. Deochiul este privit de cele mai multe ori ca fiind o boală datorată puterii vătămătoare pe care o poate avea o privire malefică.   Credința în deochi are o istorie milenară care “urcă în vremile vechi până la indieni, care numesc deochiul drichti-docha”. (1) În vechime, teama oamenilor de puterea pe care o poate avea o privire stăruitoare – admirativă sau invidioasă - era prezentă la popoare din aproape întreaga lume antică (în Franța, Polonia, Scoția) dar mai cu seama în țările din bazinul mediteranean (Grecia, Turcia, Italia, Spania) și în cele din Orientul Mijlociu.   În Italia “napolitanii dau cel mai mare crezământ jettaturei. Pliniu vorbind de vrăjitorii Iliriani, zice că privirea lor amețea și putea aduce chiar moartea. (…) În Africa (Abisinia) credința deochiului e iarăși răspândită. Un om mai de seamă, când vrea să bea, trebuie ca un servitor să-i ție înaintea ochilor o pânză ca să-l acopere de...

Citește mai mult... »