Duminica Mare a Rusaliilor

Duminica Mare a Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh, este sărbătoarea creştină care încheie ciclul Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea populară a Rusaliilor şi de aceea sunt foarte greu de diferenţiat obiceiurile si practicile creştine de cele precrestine. Foarte multe din datinile acestei zile sunt în legătura cu cele din ziua premergătoare, a Moşilor de vară, sau cu sărbătoarea de a doua zi, Rusaliile. S-au păstrat până azi multe dintre obiceiurile şi tradiţiile populare legate de Duminica Mare. Am selectat pentru voi - din studiul “Sărbătorile de vară la români” publicat în anul 1910 de către marele etnolog şi folclorist roman Tudor Pamfile - descrierea câtorva dintre ele:

“De cu sâmbătă seara flăcăii se duc pe la vii sau pe la păduri, unde taie nuiele mari şi frumoase de tei. Aceste nuiele le duc acasă în spinare, pe greabănul cailor sau cu trăsurile. (…) Cei care aduc pentru casa lor, cei ce cumpără sau dobândesc în dar, aceste ramuri,  împodobesc întreaga gospodărie cu nuiele de tei. Rămurelele mici le pun pe la icoane şi pe la corzile caselor, iar afară le pun pe la ferestre (între geamuri şi zăbrele) şi pe sub streasină. Mai toţi pun şi prin garduri, dar mai ales pe la ţăruşii porţii. Teiul astfel pus, oriunde ar fi, rămâne acolo uitat.”

De Rusalii...

Ramuri de tei se duc şi la biserici: “Rămurelele se aşează înaintea icoanei Maicei Domnului sau nafurarului. După serviciul dumnezeesc, preotul ia câte o mlădiţă mică şi o dă fiecărui creştin care se perindează la anafură. Aceste mlădiţe se păstrează apoi la icoanele din casă, întocmai ca salcia de Florii.” Despre aceste crenguţe de tei aduse în ziua de Duminica Mare de la biserică se crede că au puteri protectoare: “Teiul de Dumineca Mare este bun la multe. Când peste vară plouă cu piatră, este bine a se arunca afară câte o crenguţă de tei uscat, cu credinţa că făcând astfel, piatra încetează. Alteori, cu aceleaşi crenguţe, este destul numai să se ameninţe înspre partea de cer de unde vine ploaia cu piatră, ca aceasta să se risipească îndată.”

În Ţara Românescă femeile duceau la biserică în Duminica Mare frunze de tei, de mure, de soc şi de jaleş. Acestea erau lăsate acolo timp de trei săptămâni şi erau aduse acasă în a treia duminică: “Aceste buruieni, cred şi spun, că sunt bune pentru multe leacuri. Din ele se fac mai cu seama ceaiuri împotriva răguşelii şi a junghiului provenit din răceală. Cu aceste plante se descântă şi la boli, dar mai ales slujesc la vrăjile de dragoste.”

Împărţirea ramurilor de tei 

“Ca să fii ferit de futişaguri şi pierderi peste an, este bine ca cea dintâi plăcintă pe care o faci sâmbăta pentru a doua zi, pentru Duminica Mare ca s’o dai de pomană ori s’o mănânci în casă, să o pui la cuptor întâi şi să o scoţi pe urmă, să o rupi în trei părţi şi să o împarţi la săraci. Astfel nu vei fi păgubit cu nimic”.

O altă credinţă populară legată de această zi este aceea că: “spre Duminica Mare, comorile bune, care ard numai pe la zile mari, îşi arată flacăra.” O tradiţie care se mai păstrează prin unele sate din Transilvania este aceea de a se face în ziua de Duminica Mare cununi de cununie “din spice de grâu curat şi din felurite flori de câmp”. Acestea se duc la biserică “unde se păstreaza apoi la icoane, pentru toate cununiile de peste an.”

      Citeşte aici mai multe despre: Cântecele şi descântecele de dragoste.

Un obicei întâlnit prin părţile Muscelului era acela al “prinsului suratelor”: Cele două fete care vor “să se prindă surate” taie o ramură de măr dulce şi apoi merg la o fântână împreună cu un flăcău. “Acolo, una se aşează într’o parte şi cealaltă în faţa ei. Flăcăul le întreabă şi ele răspund de trei ori:

- Daţi surate pân’la moarte ?

- Dăm surate pân’la moarte !

- De azi înainte sunteţi surori ?

- Suntem !

- De azi înainte să ştiţi: nu vă mai ziceţi pe nume ci surate.

Apoi flăcăul le dă în mână crăcana de măr dulce, şi apucând una de o ramură şi alta de cealaltă, trag s’o spintece.”

La fântână...

Tot în Duminica Mare, pentru că a doua zi încep Rusaliile, era obiceiul ca seara să se ungă tocurile ferestrelor şi al uşilor cu usturoi şi cu leuştean “spre a feri gospodăriile de duhurile necurate”. Pentru că începând de a doua zi “aceste duhuri se vor război în văzduh cu duhurile bune şi din lupta lor va curge ploaie; de aceea se zice că Duminica Mare vine întotdeauna cu ploaie”.

Citește și: Moșii cei mari ai Rusaliilor sau Ziua când joacă Ielele

Sursa informaţiilor şi a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&amp Co. în anul 1910.