Ziua de Sfântul Ignat - datini, credințe, obiceiuri

Ziua de Sf. Ignat a fost întotdeauna cea mai tragică zi din viaţa porcilor, aceste simpatice şi nevinovate animale domestice. Sacrificarea lor în ziua de Sf. Ignat – această adevărată noapte a Sf. Bartolomeu în lumea porcină, după cum o numea în glumă George Ranetti – are o istorie mai veche decât am fi tentaţi să credem. Despre daci se ştie că sacrificau porci în ziua solstiţiului de iarnă pentru a hrăni Soarele cu carne, astfel încât acesta să prindă puteri şi să renască. Datorită acestei ofrande ziua începea să crească şi soarele îşi reintra în drepturi.

Legendele mai spun ca în noaptea de dinaintea Ignatului porcii se visează cu mărgele roşii la gât şi că li se arată Ignat, care le vesteşte cu următoarele cuvinte că vor fi sacrificaţi:

Porc gras,

O măciucă-n cap,

Şi te culcă lat!

De teama morţii care îi pândeste, porcii care nu sunt sacrificaţi de Sf. Ignat nu se mai îngraşă începând din aceasţă zi. Aceiaşi legendă mai spune ca de Ignat fiecare om trebuie să vadă sânge şi să zică:

Ignat, Ignat

Porc umflat!

De Ignat

De sacrificiul porcilor tăiaţi în această zi se leagă multe alte credinţe şi obiceiuri. Iată doar câteva dintre ele: „Sângele porcului tăiat în ziua de Ignat trece în popor ca un leac neîntrecut pentru o serie întreagă de boale mai ales atunci când porcul a fost negru. Mulţi adună sângele porcului negru într'o strachină cu mei. După ce se usucă, acest amestec de mei şi sânge este afumat şi măcinat. Eficacitatea lui ca leac la copii, contra spaimei, a guturaiului şi a halucinaţilor se îndeplineşte tocmai peste un an. Untura porcului tăiat de Ignat e folosită la vrăji sau ca leac la vite. În unele locuri, la ţară, se păstrează numai câte o bucată de carne de porc negru, care e sfinţită la biserică în ziua de Bobotează. Cu această bucată de carne îşi fac apoi oameni fricţiuni în părţile în care îi ţine vre-un junghi. Un mort, bănuit a fi strigoi, poate fi uns în acea zi cu untură de porc. În sicriul mortului se pune şi o cracă de măceş, pentru ca strigoiul să se încurce în spini  dacă totuşi ar reuşi să fugă din sicriu.

Victime interbelice de Ignat

Credinţa că pentru a fi ferit de boale trebuie neapărat să vezi sânge în ziua de Ignat, este foarte răspândită in popor. Cei ce nu au posibiltatea să taie tradiţionalul porc, sunt îndemnaţi de cei bâtrâni să taie măcar o pasăre; cu cât mai mare, cu cât vezi sânge mai mult, cu atât vei fi mai bine ferit de boale. Femeile nu au voie să lucreze în acea zi decât după ce au văzut sânge. Dacă n'au tăiat nici porc, nici pasăre, trebuie să împungă cel puţin creasta unei găini negre, pentru a-i vedea sângele. Apoi se pot apucă de muncă. Dacă nu îndeplinesc aceste datini, legenda spune că Ignat le urmăreşte până ce le înebuneşte şi mor. Ignatul îl ţin cu sfinţenie mai ales femeile însărcinate, ca să nască copii voinici. Nu trebuie lucrate în acea zi straie femeieşti - pentru ca femeia să nu geamă ca porcul.În sfârşit se mai spune că Ignat cere neapărat o victimă de ziua lui." (articolul „Ignat, Ignat, porc umflat” publicat în numărul de Crăciun din anul 1933 al revistei „Ilustraţiunea Română”)

Porc sacrificat prin electrocutare
 în perioada interbelică

Tristă şi înspăimântătoare zi, nu-i aşa? Dar tocmai pentru a nu încheia articolul într-o notă atât de sumbră o să vă invit să citiţi câteva versuri vesele, publicate de revista „Furnica”  în 18 decembrie 1908:

 SF. IGNAT – SF. BARTOLOMEU

-                     Diatribă vegetariană

Crăciunul e zi sfântă, e zi de sărbătoare!...

O fi pentru voi oameni, dihanii fără cord,

Care-ascultaţi, reci tocmai ca vântul de la nor,

Guiţul melancolic al porcului ce moare.

Cu zâmbetul pe buze, asasinaţi o scoafă!

Zadarnic plânge porcul, bărbatul drag al ei,

Zadarnic plâng orfanii, nevinovaţi purcei,

Când sângele-i se varsă, „pembẻ” ca o garoafă.

Spre-a vă’mbuiba stomacul, voi faceţi hecatombă

Din porci!... Vai vouă însă când printre-aceşti martiri

Ura’npotriva crudei, barbarei omeniri

Va izbucni grozavă cum explodeaz’o bombă!

Porceasca gintă pururi a fost sacrificată!

Nu-n almanachul Ghota, pe cei mai bravi strămoşi,

Ci-n Almanachul Paţac, şi-n maţ de caltaboşi,

Modernul porc, cu jale, azi lăcrimând şi-i cată!

O porci! Iată Decembre! Aceasta este luna

Cănd pentru voi Ignatu-i un Sfânt Bartolomeu!...

Şoriciul pachidermic când oare s’o’nroşi

Simţind revolta rasei jertfite’ntotdeauna.

Când va suna guiţul solemn al răzbunării?

Când vor pretinde porcii la viaţă dreptul lor?

Când vom vedea la Dacia-al porcilor popor

Urlându-şi desnădejdea ca valul dârz al mării?

...Sosi-va ziua’care puterea’ţi-o vei pierde

Vei fi silit macazul stomacului să’ntorci,

Şi’n loc să fii călăul micilor mei porci,

Vei rumega la birturi cârnaţi de iarbă verde!...

Jorj Delamizil (pseudonim al publicistului George Ranetti)