.

Ursitoare, ursitoare, m-ai ursit la grea dogoare!

La puțul cu două zale,
Cum mai plânge-o fată mare
Că n’o avut ursitoare…
Ursitoarea i-o fost bună
Dar mintea i-o fost nebună!”


Ursitoarea, Soarta și Moartea
Credința în Ursitoare și în marea lor putere de a hotărî destinul unui om este adânc înrădăcinată în sufletul poporului nostru. Asemeni romanilor, românii au privit întotdeauna destinul ca fiind unul predefinit: Cum se naşte un băiat sau o copilă, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numeşte Cartea sorţii, nu numai numele, ci şi tot viitorul său cum are să fie: bun ori rău, de unde vine apoi şi zicala: aşa mi-a fost scris.(1)

În popor se credea că atunci când se naște un copil apar la fereastră ursitoarele – capricioasele zâne care hotărăsc soarta noului-născut. De aceea, nimeni din cei ai casei nu trebuia să fie trist în primele opt zile de după nașterea copilului, pentru că altfel se’ntristează și ursitoarele, și cum vor fi ele în aceste zile, așa va fi apoi și copilului în viață.”(1)

Pentru a îmbuna ursitoarele, zâne cu toane și supărăcioase, acestea erau așteptate cu daruri: “De aceea se pun – în a treia sară – ursitorile: din pâine, ceapă, țuică, vin, carte (de e băiat) ori cusături și fuioare (de e fată), sare, lumânare aprinsă – să vază ursitorile - și un franc – toate pe masă și la icoane.” (obicei din Corbu-Muscelului) (2). Prin alte locuri din Transilvania se puneau pe masă și trei talgere cu grâu fiert, trei pahare cu apă și trei cu ulei. În Banat era obiceiul ca să se coacă pogace făcute din grâu curat. Acestea erau așezate și ele pe masa ursitoarelor”. Una dintre pogace era pusă de moașă la capul copilului nou-născut în timp ce se ruga “să vie ursitorile și să-l ursească de bine:

Doamne, Dumnezeule!
Trimite Ursitoarele,
Să vină voioase,
Voioase și bucuroase,
La masă să gustescă,
Lui N. (numele copilului) bine să’mpărțească
N. puțintel să muncească
Și mult să trăiască!” (1)

Masa ursitoarelor
Masa fiind astfel pregătită, toți cei din casă se culcau sperând să vină ursitoarele și să-i urzească de bine noului-născut. Ele vin, intră încet pe fereastră sau pe ușă, se așază la căpătâiul pruncului și încep să-i țeasă viitorul. Cea mai bătrână dintre ele, Ursitoarea, ținând furca în brâu, învârte fusul; cea mijlocie, Soarta, toarce firul din caer, iar cea mai mică, Moartea, taie firul cu foarfecele. După ce i-au tors firul vieții, dacă copilul s’a născut într-un ceas bun, prind a cânta cu vers foarte frumos și a-i sorti de bine; iar dacă s’a născut în ceas rău, încep a cânta cu vers duios și trist, și sorțesc numai de rău. Apoi încep a-i da pe rândminte și noroc, bogăție sau sărăcie, într’un cuvânt îi hotărăsc viața ce are s’o ducă zi cu zi.”(3)
Citește șiDespre ceasul cel rău

Românii credeau că ursita noului-născut, stabilită de Ursitoare  în această noapte și scrisă mai apoi în “Cartea sorții”, “nu numai că trebuie să se împlinească, ci ea rămâne veșnică, neschimbată, și nimeni în lume, afară de unicul Dumnezeu, care e mai mare și mai puternic decât dânsele, nu e în stare să prefacă ce au ursit ele odată.”(1)


Surse:

(1)        Simion Florea Marian – “Naşterea la români” – Lito-tipografia Carol Göbl – 1892;
(2)        C. Rădulescu-Codin – “Literatură, tradiții și obiceiuri din Corbii-Muscelului” – Atelierele grafice “Cultura națională” București – 1929
(3)        Arthur Gorovei – Datinele noastre la naștere” – Editura “Minerva” – 1909.
  
Ursitoare, ursitoare, m-ai ursit la grea dogoare! Ursitoare, ursitoare, m-ai ursit la grea dogoare! Reviewed by De ieri De azi on 12:03 Rating: 5

Niciun comentariu:

Imagini pentru teme create de A330Pilot. Un produs Blogger.