„La puțul cu două zale,
Cum mai plânge-o fată mare
Că n’o avut ursitoare…
Ursitoarea i-o fost bună
Dar mintea i-o fost nebună!”
Credința în Ursitoare și în marea lor putere de a hotărî destinul unui om este adânc înrădăcinată în sufletul poporului nostru. Asemeni romanilor, românii au privit întotdeauna destinul ca fiind unul predefinit:
“Cum se naşte un băiat sau o copilă, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numeşte Cartea sorţii, nu numai numele, ci şi tot viitorul său cum are să fie: bun ori rău, de unde vine apoi şi zicala: aşa mi-a fost scris.” (1)
Vizita Ursitoarelor: Cele opt zile critice
În popor se credea că atunci când se naște un copil apar la fereastră ursitoarele – capricioasele zâne care hotărăsc soarta noului-născut. De aceea, nimeni din cei ai casei nu trebuia să fie trist în primele opt zile de după nașterea copilului, pentru că altfel:
“Se’ntristează și ursitoarele, și cum vor fi ele în aceste zile, așa va fi apoi și copilului în viață.” (1)
Masa Ursitoarelor: Ce daruri se pregăteau?
Pentru a îmbuna ursitoarele, zâne cu toane și supărăcioase, acestea erau așteptate cu daruri simbolice. Obiceiurile variau de la o regiune la alta, dar scopul era același: atragerea bunăvoinței acestor spirite.
În regiunea Corbu-Muscelului, darurile erau diverse:
“De aceea se pun – în a treia sară – ursitorile: din pâine, ceapă, țuică, vin, carte (de e băiat) ori cusături și fuioare (de e fată), sare, lumânare aprinsă – să vază ursitorile - și un franc – toate pe masă și la icoane.” (2)
Prin alte locuri din Transilvania se puneau pe masă și trei talgere cu grâu fiert, trei pahare cu apă și trei cu ulei. În Banat era obiceiul ca să se coacă pogace făcute din grâu curat. Acestea erau așezate și ele pe “masa ursitoarelor”. Una dintre pogace era pusă de moașă la capul copilului nou-născut în timp ce se ruga “să vie ursitorile și să-l ursească de bine”:
“Doamne, Dumnezeule!Trimite Ursitoarele,Să vină voioase,Voioase și bucuroase,La masă să gustescă,Lui N. (numele copilului) bine să’mpărțeascăN. puțintel să munceascăȘi mult să trăiască!” (1)
Cine sunt cele trei Ursitoare?
Masa fiind astfel pregătită, toți cei din casă se culcau sperând să vină ursitoarele și să-i urzească de bine noului-născut:
“Ele vin, intră încet pe fereastră sau pe ușă, se așază la căpătâiul pruncului și încep să-i țeasă viitorul. Cea mai bătrână dintre ele, Ursitoarea, ținând furca în brâu, învârte fusul; cea mijlocie, Soarta, toarce firul din caer, iar cea mai mică, Moartea, taie firul cu foarfecele. După ce i-au tors firul vieții, dacă copilul s’a născut într-un ceas bun, prind a cânta cu vers foarte frumos și a-i sorti de bine; iar dacă s’a născut în ceas rău, încep a cânta cu vers duios și trist, și sorțesc numai de rău. Apoi încep a-i da pe rând: minte și noroc, bogăție sau sărăcie, într’un cuvânt îi hotărăsc viața ce are s’o ducă zi cu zi.” (3)
Puterea destinului: Poate fi schimbată ursita?
Românii credeau că hotărârea luată în această noapte este definitivă. Odată scrisă în „Cartea Sorții”, viața omului își urmează cursul trasat de zâne:
“...nu numai că trebuie să se împlinească, ci ea rămâne veșnică, neschimbată, și nimeni în lume, afară de unicul Dumnezeu, care e mai mare și mai puternic decât dânsele, nu e în stare să prefacă ce au ursit ele odată.” (1)
Deși astăzi ritualul ursitoarelor a devenit mai degrabă un spectacol simbolic la petrecerile de botez, ecoul acestor credințe străvechi încă mai răsună în subconștientul nostru ori de câte ori spunem că „așa ne-a fost scris”. Această lume fascinantă a zânelor care torc firul vieții ne amintește de respectul profund pe care strămoșii noștri îl aveau în fața destinului și a misterului nașterii. Voi ce alte legende sau obiceiuri despre ursitoare mai cunoașteți din zona voastră?
Descoperă și alte tradiții românești despre începuturile vieții
Dacă vrei să afli mai multe despre cum marcau strămoșii noștri momentele importante de după naștere, îți recomand să citești și articolele:
- Botezul la români: datini, obiceiuri și superstiții – află cum se desfășura ritualul creștinării și ce semnificații aveau gesturile moașei și ale nașilor.
- Datini românești: tăierea moțului și ruperea turtei – detalii despre prima aniversare a copilului și alegerea obiectelor de pe tăviță.
- Despre ceasul cel rău – o incursiune în credințele populare despre momentele nefaste și cum se fereau oamenii de ele.
Surse:
- Simion Florea Marian – “Naşterea la români” – Lito-tipografia Carol Göbl – 1892
- C. Rădulescu-Codin – “Literatură, tradiții și obiceiuri din Corbii-Muscelului” – Atelierele grafice “Cultura națională” București – 1929
- Arthur Gorovei – “Datinele noastre la naștere” – Editura “Minerva” – 1909
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu